Senatorul Cătălin Voicu rămâne în arest, după ce judecătorii ICCJ au respins, joi, cererea formulată de acesta pentru înlouirea măsurii arestării preventive cu interdicţia de a părăsi localitatea.
Decizia Secţiei penale poate fi atacată cu recurs la Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La termenul de miercuri, avocaţii lui Voicu au formulat mai întâi o cerere de eliberare sub control judiciar. Instanţa a stabilit că, procedural, o astfel de cerere este admisibilă, procedând la dezbaterea ei, ocazie cu care şi fostul senator a fost audiat.
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-au audiat, miercuri, pe omul de afaceri Marius Locic şi pe fostul preşedinte al Secţiei civile şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Florin Costiniu. Audierile au durat patru ore şi jumătate.
În 16 noiembrie 2010, judecătorii i-au audiat pe senatorul Cătălin Voicu şi pe omul de afaceri Costel Căşuneanu timp de mai bine de şapte ore şi jumătate.
În 17 noiembrie 2010, o altă cerere de eliberare sub control judiciar a lui Voicu a fost respinsă de judecători.
În 30 martie 2010, senatorul Cătălin Voicu a fost arestat preventiv, fiind acuzat de trafic de influenţă în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii, în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată.