IICCMER: România este asaltată de politicieni admiratori ai lui Ceaușescu

IICCMER a transmis un apel către liderii statului. Institutul cere începerea luptei împotriva nostalgiei comuniste. „Statul român își predă pe tavă cetățenii, în special tinerii, unor forțe care urmăresc prin manipulare doar remodelarea mentalului colectiv și distorsionarea percepțiilor.”

De Rami Cristescu - REDACTOR
IICCMER: România este asaltată de politicieni admiratori ai lui Ceaușescu

IICCMER a transmis un apel către liderii statului. Institutul cere începerea luptei împotriva nostalgiei comuniste. „Statul român își predă pe tavă cetățenii, în special tinerii, unor forțe care urmăresc prin manipulare doar remodelarea mentalului colectiv și distorsionarea percepțiilor.”

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a transmis o scrisoare de avertizare către președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan. Institutul cere măsuri mai ferme pentru combaterea unui val de propagandă „tot mai insidios al nostalgiei pro-totalitare care amenință fundamental valorile și instituțiile democratice”. Scrisoarea a fost semnată de mai multe personalități importante.

„La 36 de ani de la Revoluție, România democratică este sufocată cu rafturi întregi de suveniruri care glorifică regimul comunist, este asaltată de politicieni care susțin public că Nicolae Ceaușescu a fost un patriot și este copleșită de zeci de mii de postări online generate de ferme de trolli și boți, în care perioada comunistă este prezentată ca o epocă de glorie, benefică pentru națiune”, a transmis IICCMER.

Institutul a avertizat asupra faptului că nostalgiile totalitare sunt introduse în spațiul public în rândul tinerilor. IICCMER a spus că acest trend online ar pregăti terenul pentru acceptarea unui viitor dictator. Ei au acuzat inacțiunea statului.

„Nu putem accepta faptul că Statul român își predă pe tavă cetățenii, în special tinerii, unor forțe care urmăresc prin manipulare doar remodelarea mentalului colectiv și distorsionarea percepțiilor, pentru ca, pas cu pas, în viitor, societatea să ajungă în pragul acceptării ideologiei unui regim dictatorial.”

IICCMER a reamintit faptul că România are datoria de a nu repeta greșelile trecutului. „Pentru fiecare destin ghidat de fanatismul unui dictator, am avut obligația morală să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru ca acea istorie îngrozitoare să nu se repete vreodată.

Însă astăzi trebuie să recunoaștem cu sinceritate că ne-am îndepărtat semnificativ de această datorie fundamentală. Nu este un moment de capitulare, nici de resemnare, ci unul pentru asumarea unui adevăr dureros, dar necesar: asistăm pasivi la un asalt furibund, coordonat sistematic, menit să rescrie și să distorsioneze realitatea istorică a trecutului recent. În aceste condiții, ne aflăm în fața unui pericol existențial pentru memoria și identitatea societății romanești.

Crimele regimului comunist, represiunile Securității, restricțiile asupra libertăților fundamentale, foametea, frigul și suferința sunt, din păcate, banalizate astăzi și înlocuite prin campanii de rescriere a istoriei și de albire a trecutului totalitar.”

„Timpul acțiunii ferme a sosit”

Scrisoarea face un apel către Nicușor Dan și Ilie Bolojan să întețească lupta împotriva nostalgiei comuniste.

„Timpul acțiunii ferme a sosit. Este imperativ să utilizăm toate instrumentele democratice și resursele instituționale pentru a opri acest fenomen nociv, care riscă să erodeze fundamentul moral și valoric al națiunii noastre.

Avem, mai mult ca oricând, o datorie față de viitorul tinerilor acestei țări, cât și față de trecutul părinților și bunicilor noștri care, acum aproape 36 de ani, au strigat cu disperare și curaj „Libertate!”. Libertatea și democrația sunt valori sacre, inalienabile, pe care nu avem dreptul să le negociem și a căror devalorizare nu putem să o permitem.”

Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu și Victor Rebenciug, printre semnatari

Scrisoarea a fost semnată de 85 de personalități. Printre acestea se numără scriitorii Mircea Cărtărescu, Radu Vancu, Ioana Nicolae, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu și Doina Ruști. Au semnat și jurnaliștii Lucian Mândruță, Vlad Petreanu, Emilia Șercan, Radu Buzăianu și Dragoș Pătraru.

Printre semnatari se mai numără filosoful Gabriel Liiceanu, actorul Victor Rebenciug, sociologii Gelu Duminică și Remus Strefureac, comediantul Cosmin Nedelcu (Micutzu) și economistul Andrei Caramitru.

Distribuie articolul pe:

23 comentarii

  1. Da timpul acțiunii ferme a sosit : banii înapoi
    Întrucât ICCMER s-a dovedit a fi un organ de propagandă și nu un institut de cercetare obiectiv și exhaustiv ar fi cazul să dea toți banii înapoi.
    Ca noi poporul român am plătit pentru cercetarea și documentarea adevărului și nu pentru propagabdă isterică precum în articolul de mai sus.
    Deci : “toți banii înapoi !”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.