Ilie Bolojan, mesaj de Pesah

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan,

De L.V.
Ilie Bolojan, mesaj de Pesah

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan,

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a transmis sâmbătă un mesaj cu prilejul Sărbătorii de Pesah în care afirmă că este un moment în care celebrăm nu doar trecutul, ci şi forţa de a crede într-un viitor mai drept şi mai bun.

Mesajul preşedintelui interimar a fost prezentat de consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu, în cadrul ceremoniei organizate la Templul Coral din Bucureşti.

Şeful statului a punctat că Pesah este o sărbătoare a libertăţii, iar în contextul internaţional actual, marcat de tensiuni şi impredictibilitate, capătă o semnificaţie aparte.

„Cu prilejul sărbătorii Pesah, transmit membrilor comunităţii evreieşti din România şi din întreaga diasporă cele mai calde gânduri de preţuire, alături de urări de sănătate, linişte şi speranţă. Pesah este o sărbătoare a libertăţii, dar şi a memoriei şi a credinţei că eliberarea, în toate formele sale, poate fi realizată prin solidaritate, rezilienţă şi fidelitate faţă de valorile fundamentale ale umanităţii. Este un moment în care celebrăm nu doar trecutul, ci şi forţa de a crede într-un viitor mai drept şi mai bun. Astăzi, într-o lume tulburată şi un context internaţional marcat de impredictibilitate şi tensiuni, sărbătoarea Pesah capătă o semnificaţie aparte. Ea ne îndeamnă să ne întoarcem către valorile profunde ale tradiţiei iudaice, care au conservat speranţa şi au inspirat generaţii întregi să construiască noi începuturi chiar şi după cele mai grele încercări. Sunt valori care au permis poporului evreu să îşi păstreze identitatea şi idealurile şi să rămână un exemplu de perseverenţă şi renaştere spirituală”, a transmis Ilie Bolojan.

Pesaḥ sau Pesach (Paștile ebraic)  este sărbătoarea religioasă a poporului evreu și a iudaismului care simbolizează eliberarea din robia egipteană și ieșirea din Egipt a fiilor lui Israel conduși de Moise și, cei 40 de ani de peregrinare prin deșert.

Distribuie articolul pe:

40 comentarii

  1. Războiul din Fâşia Gaza a fost declanşat de un atac fără precedent, la 7 octombrie 2023, al Hamas în sudul Israelului.

    Acest atac a antrenat moartea a 1.218 persoane de partea israeliană, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP în baza unor date oficiale israeliene.

    Dintr-un total de 251 de persoane răpite atunci, 58 se află în continuare în Fâşia Gaza, dintre care 34 sunt moarte, potriivit armatei israeliene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.