Fenomenul, vizibil în mod repetat în observațiile din ultimele zile a specialiștilor de la NASA, le-a atras atenția, scrie Newsweek. Ceața densă s-a format în condiții atmosferice stabile, cu vânt slab și temperaturi scăzute, ceea ce a permis menținerea ei pe perioade îndelungate.
Specialiștii explică faptul că așa-numita „ceață de radiații” nu are legătură cu radiația nucleară. Termenul descrie un tip de ceață care se formează atunci când solul pierde căldură în timpul nopții, iar umiditatea din aer condensează aproape de suprafață.
În California, acest tip de ceață este cunoscut sub numele de tule fog, un fenomen obișnuit în sezonul rece, dar rareori atât de extins și persistent. Norul a fost observat zi de zi în imaginile de satelit, spun specialiștii de la NASA. Norul de ceață s-a întins pe sute de kilometri. Imaginile au circulat rapid pe rețelele sociale datorită aspectului și dimensiunilor impresionante.
Autoritățile nu au raportat riscuri pentru populație. Ceața densă poate reduce semnificativ vizibilitatea și poate afecta traficul rutier. Acest aspect este un efect familiar locuitorilor din această regiunea Californiei.
3 comentarii