(VIDEO) Îmbrânceli la PNL Timișoara: „Imaginea perfectă a acestui partid”

Nou scandal cu îmbrânceli și acuzații sâmbătă la reluarea alegerilor pentru conducerea filialei PNL Timișoara. Liberalii prezenți la eveniment aproape că s-au luat la bătaie. 

UPDATE  Ludovic Orban, a afirmat, duminică, la Focşani, referindu-se la incidentele prilejuite de la Timişoara, că aceia care au organizat alegerile sunt responsabili pentru gravele prejudicii de imagine aduse partidului.

„Îmi pare rău că s-a ajuns a nu ştiu câta oară, în Timiş, la situaţie de tensiune. Nu înţeleg de ce e nevoie de jandarmi, nu înţeleg de ce e nevoie de bodyguarzi. Cei care au organizat, respectiv preşedintele interimar, secretarul general de la nivelul judeţului, sunt responsabili pentru gravele prejudicii de imagine înregistrate de PNL în urma modului dezastruos în care au organizat alegerile şi mai ales încălcările grosolane ale prevederilor statutare, în special a dreptului fundamental al fiecărui membru al PNL”, a declarat Ludovic Orban.

Liderul liberal a vorbit despre „nerespectarea dreptului de vot”, precizând că îşi rezervă dreptul de a ataca rezultatul alegerilor din Timiş la Curtea de Onoare şi Arbitraj.

„Am transmis chiar o dispoziţie în calitate de preşedinte, în care am solicitat includerea pe convocator a tuturor membrilor PNL care, în conformitate cu prevederile statutare, aveau dreptul să voteze. Repet, ca să se ştie: toţi membrii PNL care erau membri la data de 31 decembrie 2020 şi care şi-au plătit cotizaţia până la momentul conferinţei municipale Timişoara aveau dreptul să voteze. Nu numai eu, în calitate de preşedinte, am transmis această dispoziţie către Biroul local interimar, ci şi comisia de organizare a Congresului condusă de domnul preşedinte Stolojan, care a solicitat acelaşi lucru. În conformitate cu prevederile statutare, le-am atras atenţia că nerespectarea dreptului de vot va afecta corectitudinea alegerilor şi, dacă nu se respectă dreptul de vot al membrilor PNL îmi rezerv dreptul de a ataca la Curtea de Onoare şi Arbitraj rezultatele acestei conferinţe de alegeri”, a afirmat Ludovic Orban duminică, în judeţul Vrancea, la finalul conferinţei judeţene a filialei PL din acest judeţ”, a precizat Orban.

UPDATECandidatul Cosmin Tabără a obţinut cel mai mare număr de voturi pentru funcţia de preşedinte al PNL Timişoara, fiind declarat câştigător la Conferinţa de alegeri a organizaţiei. Cosmin Tabără este unul dintre apropiații lui Alin Nica, devenit adversar al lui Orban.

Potrivit reprezentanţilor PNL Timişoara, Cosmin Tabără a obţinut 238 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Claudiu Chira a obţinut 119 voturi.
15 voturi au fost declarate nule.

A doua conferinţă de alegeri pentru stabilirea noii conduceri a PNL Timişoara s-a desfăşurat, sâmbătă, în aceeaşi stare de tensiune între taberele principalilor doi candidaţi, la fel ca la conferinţa de la începutul lunii iulie, care a fost anulată, dar de această dată, membrii cu drept de vot au avut buletine şi brăţări galbene, în baza cărora li s-a permis accesul în sală. De această dată, locul candidatului Raul Ambruş, suspendat de Biroul Judeţean Timiş al PNL, a fost luat de deputatul Claudiu Chira, iar principalul contracandidat a rămas viceprimarul Timişoarei, Cosmin Tabără, susţinut de conducerea interimară a PNL Timiş.

Pentru aceste alegeri s-au înscris 17 candidaţi, dar care s-au retras în favoarea celor doi principali candidaţi pentru funcţia de preşedinte al PNL Timişoara.

Tensiunile au început între susţinătorii celor doi competitori principali pentru dreptul de a intra în sală, fiind necesară intervenţia forţelor de ordine pentru aplanarea conflictelor.

Câţiva dintre susţinătorii lui Raul Ambruş au reuşit să intre în sală împreună cu acesta.

„Avem un total de 320 de membri cu buletin de Timişoara care ne-au fost scoşi de pe convocator, colegi cu cotizaţia plătită la zi. Să vă fie ruşine pentru ceea ce aţi făcut, alegerile acestea sunt o mascaradă şi nu trebuie să aibă loc. Pentru că nu pot fi valide, nu pot fi decise doar de cine vreţi voi să voteze. Alegerile nu pot fi statutare”, a reproşat Raul Ambruş.

Susţinătorii lui Ambruş au cerut anularea acestor alegeri.

Cosmin Tabără a subliniat în discursul său că şi-ar fi dorit ca această zi să fie una de sărbătoare pentru PNL, dar ceea ce se întâmplă va servi adversarilor politici ai liberalilor.

„Printre noi se regăseşte decanul de vârstă al acestui partid, Leonte Munteanu, de 91 de ani, se află membri fondatori ai PNL datorită cărora noi putem să fim aici şi să încercăm să arătăm lumii că PNL este partidul cu cel mai mare bazin electoral în Timişoara (…). Scopul nostru este să muncim, astfel încât să recâştigăm şi să mulţumim cetăţenii acestui oraş. Mi-ar fi plăcut să nu asistăm la acest show care ne duce în jos, iar tot ceea ce aţi văzut în 3 iulie şi ce vedem astăzi vom revedea în 2024. Vom revedea nu pentru că vom vrea noi să ne promovăm, ci pentru că adversarii noştri vor avea grijă ca toate aceste imagini să fie motivul lor de campanie”, a spus Cosmin Tabără.

Deputatul Claudiu Chira a punctat că nu este ‘baronul’ celor care nu sunt lăsaţi să voteze, ci colegul lor şi că nu îi va lăsa niciodată în urmă, dar nu i s-a permis accesul în sală, pentru că nu avea brăţară galbenă.

Procedura de vot a început, în sală fiind lăsaţi să intre doar cei care au buletine de vot şi brăţări galbene.

Președintele PNL Ludovic Orban a declarat anterior că își rezervă dreptul de a anula alegerile pentru conducerea PNL Timișoara, după scandalul care a avut loc sâmbătă, când mai mulți liberali nu au fost lăsați să intre în sala în care s-a desfășurat scrutinul.

„Condamn public încălcările grosolane ale democrației interne săvârșite la PNL Timișoara de Alin Nica, Dănuț Groza, Alina Gorghiu și Bogdan Ghelbere. Le-am transmis înainte de conferința pentru alegerea conducerii organizației o adresă prin care le-am solicitat să respecte întocmai prevederile Statutului Partidului Național Liberal. Totodată, le-am comunicat situația oficială a membrilor PNL la 31 decembrie 2020 și i-am avertizat că orice îngrădire a dreptului de vot a membrilor partidului poate conduce la sancțiuni îndreptate împotriva celor care au împiedicat membrii în drept ai PNL să-și exprime opțiunea, precum și la anularea alegerilor grav viciate prin aceste demersuri”, a scris Ludovic Orban pe Facebook.

Acesta spune că își rezervă dreptul de a anula alegerile.

„În calitate de președinte al Partidului Național Liberal, având obligația statutară de a veghea la respectarea Statutului partidului și de a garanta aplicarea acestuia, îmi rezerv dreptul de a acționa în conformitate cu prevederile statutare pentru sancționarea celor vinovați, precum și pentru anularea alegerilor de la Timișoara, desfășurate cu încălcarea normelor impuse de Statutul PNL și de deciziile organismelor de conducere ale PNL”, mai spune șeful PNL.

De partea cealaltă, preşedintele interimar al PNL Timiş, Alin Nica, i-a transmis lui Ludovic Orban, că acţiunile în forţă de la Conferinţa de alegeri a PNL Timişoara reprezintă o pată pe obrazul PNL şi i-a recomandat lui Orban să fie atent cu cine se asociază. 

„Acţiunile de forţă instrumentate astăzi de gruparea bătăuşilor Orban – Ambruş – Chira în Timişoara reprezintă o pată pe obrazul PNL. Îi recomand lui Ludovic Orban să fie mai atent cu cine se asociază pentru că persoanele cu comportament interlop nu au ce căuta într-un partid liberal. Legat de statutul PNL, e bine că Ludovic Orban îl apară, dar şi mai bine ar fi să-l citească înainte să acţioneze”, a scris Alin Nica pe pagina de Facebook.
Alin Nica a condamnat manifestările violente de la Conferinţa de alegeri a PNL Timişoara.
„Comportamentele total condamnabile manifestate azi de gruparea Ambruş – Chira nu au nicio legătură cu valorile PNL şi nici cu spiritul democratic care a consacrat Timişoara. Aceşti indivizi au adus un prejudiciu de imagine imens organizaţiei PNL Timişoara care se va repara în timp, cu eforturi mari şi susţinute. Niciun liberal de bună-credinţă nu poate gira asemenea apucături nefireşti”, a mai scris Nica.
Liderul interimar al PNL Timiş a arătat că organizaţia municipală are o conducere legitim aleasă după Conferinţa de sâmbătă şi că totul va reveni la normal.
„Alegerile PNL Timişoara au avut loc, avem o conducere legitim aleasă pentru următorii 4 ani. În ciuda zgomotului de fundal, vă asigur că totul va reintra curând în normal pentru că avem foarte multe lucruri bune de făcut pentru timişoreni”, a mai scris Nica.

Președintele PSD Marcel Ciolacu a atacat sâmbătă dur Partidul Național Liberal, după scandalul care a izbucnit la alegerile pentru șefia PNL Timișoara.

„Voi sunteți urmașii Brătienilor? Niște circari și marțafoi cu comportament de tip interlop?! Iohannis a cules ce a semănat: PNL – partidul său, a ajuns să facă alegeri cu poliția la ușă! Simulacrul alegerilor de la PNL Timiș este imaginea perfectă a acestui partid de terchea-berchea și mațe-fripte cu foamea-n gât care au lăsat România neguvernată, doar pentru a-și căra ei pumni în cap în disputele lor interne”, spune Marcel Ciolacu într-o postare pe Facebook.

Acesta susține că mai grav este faptul că „acești iresponsabili ar trebui să se ocupe de destinele țării! De economie, de pandemie, de educație!”.

Cicolacu a spus că, „în timp ce ei se îmbrâncesc și se înjură ca la ușa cortului pentru ciolan”, s-au raportat 156 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, iar Vama Giurgiu este blocată de sute de turiști care se întorc în țară. „Și sunt doar câteva dintre adevăratele probleme ale românilor! Sunteți decuplați de realitate”, mai spune liderul social-democrat.

UPDATE 15 candidaţi înscrişi pentru funcţia de preşedinte al PNL Timişoara şi-au retras candidaturile, rămânând în cursă doar doi: Cosmin Tabără şi Claudiu Chira.

Scandalul de la Timișoara a început în 3 iulie, când au fost organizate alegeri pentru desemnarea unei noi conduceri la PNL Timișoara. În scandal sunt implicate cele două tabere care îi susțin pe cei doi candidați la funcția de președinte al PNL, Ludovic Orban și Florin Cîțu.

Alegerile de la începutul lunii au fost câștigate de Raul Ambruș, susținător al lui Ludovic Orban, dar au fost declarate nestatutare și au fost anulate.

Noile alegeri au fost programate sâmbătă.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

16 Comentarii

  1. Trupele de guerilla pedeliste dau ultimele asalturi asupra de acum fostului peneleu. Gata a disparut si ultimul partid istoric, Cuie Matu poate sa spuna cu mandrie ca se trage din turnatorul infect pETROV si sleahta sa de banditi, nu mai au nici o treaba cu Bratienii.

  2. Ploaie si Vant in Bucuresti , intre orele 15-18 , mai precis si mai mult , intre Orele 16-17 astazi 31 Iulie 2021 .

  3. „Reformistul” este un fel de Clotilde Armand al României dar fara clont.Clont înseamnă cioc .E din zona codrului .El „tace și face”cum spunea Ludovic Orban in campanie .Ei Ludovicul acum ți-o face ție că nu-i mai ești de folos.De ce seamănă cu Clotild Reformistul ?Pentru că fac dezordine in tot,pentru că sunt anarhiști. Pe mine mă miră curajul lui Orban de a continua lupta pentru șefia PNL ,lupta care s-ar putea să-l ducă la DNA . Daca la inceput eram sigur că Catu va câștiga bătălia acum nu mai sunt .În PNL exista o grupare sătulă de Reformist care e nemulțumită de ce se întâmplă .După cum se vede grupare Reformistului nu e sigură că va câștiga .Oare își amintește Orban cum spunea că lupta împotriva psedistilor trebuie dusă cu parul ? Acum pari primește.

  4. Problema pentru acesti estropiaţilor de minima demnitate umană, vanduti strainilor, nu este ca s-au imbrancit… Ar fi trebuit insa sa se imbranceasca de pe acoperisul mallurilor si al Prefecturii! Cu imbranceli de salon, nu se rezolva nimic, e doar spectacol pentru renastereabanateana! Lingătorii liberalismului made-in-TM , made-in-Sibiu ori made-in-Cluj se cred idoli mai cu mot si mai hoţi, chiar decat miticii psdisti sudici? Au bani din afaceri necurate, au amante frumoase, învaţă limbi străine citind prin aeroporturi şi statiuni turistice straine… Cum să îi digeram? Cam ce pretentii sa avem de la aceste scursuri- liberale folosite de intelligence strainez si de inamicii Romaniei pentru a jefui economic resursele locale & destrama social-politic!

  5. Este posibil ca la Ora 16 in Bucuresti sa inceapa Furtuna cu Vant si Praf , pana incepe Ploaia . Este foarte Cald Afara in Bucuresti 32 de Grade Celsius , iar la Ora 16 este Foarta Cald , iar Ploaia , se poate Transforma in Furtuna , cu Vant si Praf , la Inceputul Ploii .

  6. Cum Arad-ul nu se afla prea departe, nu m-ar mira ca si pe la Timisoara sa sara citeva masini in aer ! …

  7. A inceput asaltul clanurilor infractionale la vedere si unde, tocmai in fieful traficantilor de orice care sunt ovoliti de anchete si pedepse! Ani si zeci de ani trec cu anchetele bajbaitoare si in final, dosr clasat! Infractor la vedere dar cu cazier spalat si dezinfectat la „justitia SRL sectia perfecta Nufarul/Crinul s.a”! Doar lacramioarele atarna de un pai verde sezonier carcacalcate se usuca, calcat in picioare de martafoii si clanurile infractionale organizate si sustinute inflacarar de plavanul de lux!

  8. bratianu e mort demult si nu are vreo legatura cu actualul pnl-pdl si orban cel bun stie asta. doar ne prefacem ca nu stim/ne pasa. ce ma bucura este ca cei care isi inchipuie ca vor fi stapinii viitoarelor halci din rominia dezmembrata in folosul vecinilor nu vor beneficia de drepturile rezervate acum minoritatilor. important este sa facem parte din ioropa sa ne poata pleca odraslele la munca la straini, burta sa fie plina, in rest ce conteaza?

  9. Fara ai plange de mila „antialcoolistului” Sica, e papat de gasca pedeleprelor basiste.

  10. Sa fie vorba de dragoste nebuna pentru PNL ? Sa fie vorba de amor napraznic pentru timisoreni , pentru romani , in general ? Nu prea cred ! Cred ca este vorba de lupta oarba pentru ciolan !

  11. Iata ce a ajuns acest partid,numit PNL.Oare BRATIENII ar permite acest lucru? Nu ca in acea perioada ar fi facut lucruri bune pentru acest popor,dar a ajuns de rasul lumii cu aceste JIGODII declarate liberale.Va amintesc si cateva „fapte”,facute anterior:represiunile asupra taranilor in 1907,represiunile din Valea Jiului si Grivita din 1929 si 1933,arestarea si alungarea donitorului roman,Alexandru Ioan Cuza (monstruoasa coalitie),aducerea unui rege strain de aceasta tara de catre I.C.Bratianu,etc.Parca si acum au o „MONSTRUOASA COALITIE” si tot ei l-au adus pe acest NEONAZIST,KLAUS WERNER IOHANNIS la COTROCENI,tot ei mint si nu fac nimic bun pentru acest popor napastuit de soarta.Ei nu se bat pentru binele acestui popor,ci pentru CIOLAN.Va rog sa spuneti o singura masura spre binele celor de rand.NIMIC.Ei au ajuns la putere prin MINCIUNI,prin PROMISIUNI,prin MANIPULARI si distrug acest popor si aceasta tara.Ce atitudine au luat aceste JIGODII,fata de interventiile UNGARIEI in diferite domenii din TRANSILVANIA? Tac si FURA mai departe.Cum sa ia atitudine cand Ludocic Orban este seful peste CAMERA DEPUTATILOR,iar REPETENTUL de Citu Florin,are doi VICE-PRIMINISTRII unguri,BARNA si KELEMEN.Acest CITU a fost pus sa conduca „GUVERNUL MEU” si nu misca nimic fara acordul SASULUI.Probabil asa a primit ORDIN de peste hotare.Concluzia este ca batalia se da pentru CIOLAN nu pentru a face bine acestei tari ajunsa COLONIE sub „DOMNIA”,NEONAZISTLUI.

  12. Oare ăștia isi dau seama ca nu se bat pentru fondurile UE nesigure ca vor veni, ci pentru scindarea si desfintarea partidului. PS: Jalnica lupta si vai de noi românilor, părasiti orice soeranta. PS: Caci si opozitia e zero barat !

  13. CINE ESTE ,,GENERALUU,?,,,,,,,,,,,,,, IOHANNIS,,,,,,,,,,,,,,,,,,,CINE TACE SI FACE,? IOHANIS. CINE O REUSIT SĂ DEZBINE. IOHANIS. CINE O REUȘIT SĂ DEZBINE POPORUL ROMÂN?,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,IOHANIS. CINE SE ÎNCAIERĂ CU PARUL ȘI DĂ DRUMUL LA FURTUL DE VOTURI?,,PNDLEPRELE DIN GAȘCA LU.,,,IOHANIS. AVEȚI CE A ȚI SEMĂNAT. URĂ ȘI DEZBINARE.?

  14. S-demonsttat încă odată că, liberalii nu urmăresc decât ciolanul in interesul lor și ale rudelor lor. Niste jigodii care nu au nicio gara cu poporul român. Succesuri cetățeni români!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.