PSD își va alege la Congresul de sâmbătă președintele executiv, secretarul general și vicepreședinți, a stabilit Comitetul Executiv Național luni.
Opt vicepreședinți vor fi femei, iar opt bărbați.
„În primul rând, s-a luat decizia de organizare a alegerilor pentru preşedinte executiv şi secretar general, pentru că am adoptat o propunere de modificare a Statutului ca secretarul general să fie ales de Congres, şi pentru vicepreşedinţi.
S-a adoptat, de asemenea, modul cum să fie constituit BPN, şi anume câte doi vicepreşedinţi pe fiecare regiune pentru a avea o reprezentare completă şi echilibrată pe tot teritoriul ţării. S-a votat şi paritatea bărbaţi-femei, vicepreşedinţi femei, 8 vicepreşedinţi bărbaţi, câte un bărbat şi o femeie pe o regiune”, a precizat Liviu Dragnea, după reuniune.
Liderul PSD a mai anunțat că în cadrul Congresului nu va fi dat un vot de reconfirmare pentru el.
”I-am întrebat pe colegii mei și a fost părerea generală că nu e nevoie de asta pentru că, pe de o parte, au fost rezoluții de susținere din toate organizații și colegii mei au spus că toate organizațiile au spus că nu e nevoie de asta”, a afirmat Dragnea.
Liviu Dragnea, declarații după reuniune
https://www.facebook.com/psdbiroupresa/videos/1272168686261576/
Liviu Dragnea, declarații înainte de şedinţa CEx.
https://www.facebook.com/psdbiroupresa/videos/1272016009610177/
Liviule!Tu daca ai origini PDL-iste,te comporti exact ca ei.Faci exact ce a facut BASESCU.Nu asculti de nimeni si te dai mare smecher pana o sa ramai singur cu partidul.