Impozităm pâinea, nu miliardele

România se pregătește să treacă, încă o dată, prin ceea ce autoritățile numesc o „reformă fiscală”. În realitate, însă, este același scenariu bine cunoscut, repetat de fiecare dată când se ajunge la un impas bugetar: scumpim traiul de zi cu zi, penalizăm munca, taxăm veniturile medii și modeste, dar evităm cu încăpățânare un singur lucru – capitalul concentrat. Fără să o spună clar, România alege și în 2025 să aplice austeritate regresivă, și nu reformă fiscală veritabilă.

Măsurile propuse sunt multiple, cu impact larg: eliminarea cotelor reduse de TVA pentru alimente, energie termică, carte, locuințe sociale și turism; se majorează accizele pentru tutun, alcool și carburanți; se introduc impozite suplimentare pe dividende, moșteniri, câștiguri bursiere și chirii. Pensiile mai mari de 3.000 de lei vor fi supuse din nou contribuției la sănătate, iar veniturile lunare de peste 10.000 de lei net vor fi taxate cu un „impozit de solidaritate”. Iar în paralel, se reduce masa salarială în sectorul public, se taie din sporuri, se închid instituții, se comasează structuri locale.

E o listă lungă, dar cu un element comun: toate aceste măsuri afectează în mod direct majoritatea populației – fie prin creșteri de prețuri, fie prin scăderi de venituri disponibile, fie prin reducerea calității serviciilor publice. În schimb, lipsește cu desăvârșire o discuție reală despre contribuția celor care dețin averi foarte mari – averi care nu sunt generate în fiecare lună prin muncă, ci au fost acumulate în decenii, printr-o combinație de inițiativă privată, conjunctură și, uneori, acces privilegiat la resurse publice.

În urmă cu cinci ani, am propus în revista Capital o soluție alternativă, inspirată din modelele existente în alte economii dezvoltate: un impozit progresiv pe averea netă a persoanelor fizice cu capitaluri foarte mari. Am denumit-o Taxa Forbes, nu pentru efect stilistic, ci pentru a semnala exact ceea ce clasa politică românească evită să rostească: că avem o categorie vizibilă, distinctă și statistic măsurabilă de indivizi care au acumulat averi personale de ordinul zecilor sau sutelor de milioane de euro, dar care contribuie fiscal într-o măsură disproporționat de mică față de această realitate.
Propunerea era și rămâne simplă:
– impozit anual de 1% pentru averi nete între 5 și 50 de milioane de euro;
– 2% pentru intervalul 50–100 milioane;
– 3% pentru averile care depășesc 100 de milioane de euro;
– cu evaluare centralizată prin ANAF, transparență și posibilitatea de control public.
Această măsură nu ar fi o pedeapsă, ci o corecție. Nu ar fi un experiment, ci o formă de responsabilitate în fața unei realități economice evidente.

Iar realitatea este aceasta: în 2024, potrivit Forbes România, averea netă cumulată a miliardarilor români a depășit, pentru prima dată, pragul de 100 de miliarde de lei. În același timp, numărul miliardarilor a crescut de la 20 la 30 într-un singur an, în ciuda unui context economic și politic complicat. Valoarea totală a averilor a crescut cu 10 miliarde de lei într-un singur an. Toate acestea în timp ce statul român declară că nu mai are resurse pentru finanțarea adecvată a educației, sănătății sau infrastructurii publice.
Această acumulare spectaculoasă nu este în sine o problemă. Bogăția nu este o vină. Dar devine o problemă atunci când ea rămâne în afara responsabilității fiscale colective, atunci când cei care au cel mai mult nu sunt chemați niciodată să contribuie proporțional, atunci când impozitul pe salariul unui profesor este mai mare, ca pondere, decât cel pe conturile internaționale ale unui mogul discret.

Mai grav este că statul nu doar că evită o astfel de discuție, dar încearcă să o acopere prin gesturi simbolice. Așa a apărut, în 2024, așa-numita „taxă pe lux” – o măsură care taxează suplimentar mașinile scumpe și locuințele evaluate peste un anumit prag. A fost prezentată ca un pas spre echitate, dar este, în realitate, o cosmetizare a unei nedreptăți fiscale structurale. Ea nu afectează decât bunurile vizibile, nu acoperă portofoliile financiare, conturile bancare din străinătate, investițiile în fonduri sau structurile off-shore. Este un gest de imagine, fără efect bugetar semnificativ și fără nicio contribuție reală la reechilibrarea sistemului.
În schimb, un impozit real pe averea netă – aplicat responsabil, cu praguri înalte și exceptări bine gândite – ar aduce între 2 și 4 miliarde de euro anual. Ar atinge mai puțin de 0,1% din populație. Nu ar afecta consumul, nu ar genera inflație, nu ar scumpi munca și nu ar penaliza inovația. În schimb, ar reconstrui o legătură ruptă între acumulare și contribuție. Ar transmite un mesaj clar că și marile averi fac parte din contractul social, că statul nu aparține doar contribuabilului de rând.
Din punct de vedere internațional, România nu ar face decât să recupereze un decalaj. Spania a reintrodus în 2023 un impozit pe averea netă. Norvegia îl aplică stabil de zeci de ani. Elveția îl gestionează la nivelul cantoanelor. SUA discută tot mai serios ideea de „wealth tax”, promovată de economiști de talia lui Thomas Piketty și Emmanuel Saez. Germania discută forme similare, pe fondul dezbaterilor globale despre inegalitate. De ce nu și România? România, în schimb, preferă să suprataxeze pensiile și să elimine cotele reduse de TVA pentru cultură, apă și lemne de foc, în timp ce averile uriașe rămân invizibile fiscal.

Această politică este nu doar greșită, ci periculoasă. Într-o societate deja polarizată, să ceri solidaritate doar de la cei care nu pot refuza, dar să protejezi pe cei cu opulență stabilă, înseamnă să subminezi încrederea în stat și ideea însăși de echitate.
Este timpul ca România să decidă ce fel de țară vrea să fie. Una în care reformele fiscale înseamnă scumpirea traiului zilnic? Sau una în care capitalul este chemat să contribuie, nu doar să extragă?
Impozitarea marilor averi nu este o utopie și nu este socialism. Este bun-simț economic, echilibru democratic și responsabilitate fiscală. Dacă nu o facem acum, când avem nevoie disperată de venituri, când inegalitatea crește, când statul este fragilizat, atunci când?
România nu duce lipsă de bani. România duce lipsă de curaj. Iar fără curajul de a schimba această paradigmă fiscală viciată, toate celelalte reforme sunt doar acrobații contabile, fără viitor.

Recomanda 15
Radu Golban 96 Articole
Author

33 de Comentarii

    • Drumul spre Europa era de fapt drumul spre Ucraina! Partidele pro-ucrainene cauta sa stoarca ultimul banut de la cetatenii sclavi.

  1. „Impozităm pâinea, nu miliardele”

    Aoleu, asta vrea sa-l impoziteze pe ‘ornel ? Duamne apara si pazeste !

  2. Un stat condus dupa reguli economice ar trebui sa scada valorea unor taxe sa stimularea cresterii consumului. Statul poate recupera o aparenta scaderii a veniturilor la buget.
    Cresterea de taxe stimuleaza cresterea economia gri.

    • recesiunea, oamenii consumand mai putin nu se vor aduna prea mult din taxe, dar e bine si asa…in loc de doua perechi de ceva la care se poate lua de doua ori deci 2Nx19% se va cumpara o singura pereche si statul va luat un singur NxTVA…unde este castigul?

  3. „Taxa de solidaritate”.”Solidaritate” cu cine? Cu securistii,magistratii,judecatorii,politicienii,toti „specialii”

    • Cu Nea Nicu, cu Sucu, Ciolos(un fel de somer) Grindeanu, Bolos si Boloja, etc. plus vorba lui L Orban „si-au angajat toate amantele” adica are „beneficii” fara cheltuieli fiecare crai…

  4. am mai spus-o si o repet! SINGURA „taxa de solidsaritate” care mai poate reface echilibrul socio-economic este nationalizarea (cu toate celelalte consecinte asociate dar care sunt mult mai acceptabile decat haosul generalizat al societatii)…evident apare in subsidiar intrebarea :pentru cine?…am ajuns la un , sa-i zicem stat desi nu mai este demult asa, complet disfunctional in care o parte a lui („autoritati”, institutii, „speciali”, si cati alti paraziti!) ii jecmanesc pe ceilalti…toti, dar absolut toti angrenati in actualul „mecanism” socio-economic, s-au repezit la taxe si impozite (inclusiv autorul articolului) cand astea sunt in esenta doar o madaliatate penibila de a „intinde pelteaua” fara nici un efect de substanta…ar mai fi si argumentatiile (demonstratii coerente si practice fara leme, teoreme „legi” si „reguli”) dar cine sa le asculte!

  5. Binențeles căasta vor face.Doar nu vor pune dări pe țâța corporată ce le alimentează conturile cu parandărăt.Pentru fraieri sunt poveștile.

  6. După revoluție am îngițit odată un inel de aur cu o felie pe care n-am mestecato, că era cu salată de vinete. L-am recuperat foarte târziu dar am ieșit bine, aurul se apreciase foarte mult. Acu, pâinea noastră are componente ucrainiene care trebuie returnate cu adaos, dobânzi și dividende. De unde și foncirea asta a ‘pro-europenilor’.

  7. E vorba de vinderea țării.
    Se aruncă nadă (salarii și sporuri, toate din împrumuturi, lăsat PFAuri și SRLuri să meargă), majoritatea-o mușcă cheltuind pe excursii neapărat în străinătate, pe imobiliare deși au apartament sau casă, mașină nouă, luînd împrumuturi. La cîțiva ani ne sărăcesc (inflație, tăiat sporuri, mărind și înmulțiind biruri, reducînd cheltuielile statului). Casele și pămînturile părinților sau cele moșenite, firme, trec la cei din spatele băncilor, străinulor, fiind gajate.
    Se vinde ce-a mai rămas de stat; Hidrolelctrica de pildă.

  8. Cioculetul mic pt ca „majoritatea bananistilor” iubitori de ukkraka au votat pt „ieuropa” .Nu au fost mai prejos „bujetarii” si pensionarii carora vezi doamne le taia Sermion salariile si pensiile .
    Deci la mai multe ” succese” sau „esece” si „sa traiti bineeeee”
    Ati votat matematician nu golan acum luati muuuie aritmetic !

    • „Sermion” n-a spus cine sa faca. Ca daca e pe baza de FMI statul roman nu mai exista, doar executa lista inmanata de la fond sa primeasca bani.

  9. Ciocul mic si nu va mai vaicariti pt. ca majoritatea romanilor au votat ca aceiasi clasa politica sa gverneze incontinuare si nu au incercat sa faca o schimbare !

    • Cam aceiasi clasa politica reciclata din anii 1990 politiicile interne initiate de „reformistii” Iliescu si Roman a ramas in mare parte la fel nu s-a schimbat odata cu intrareq in UE si NATO.
      Tot FSN guverneaza sub forma PSD PNL. Personaje prin copii nepoti inca mai sunt influente in spatele scenei din anii 90 Basescu si, se zice, chiar Hrebenciuc. O fi si Iliescu.

  10. ”Impozităm pâinea, nu miliardele”
    Dupa desfrau si dezmat pe banii romanilor, dupa nesimtirea de a interzice dreptul la vot si la exprimare, acum iau si painea de la gura romanilor.
    Ce merita ticalosii astia?!
    Cata nesimtire! de la ei nu rup nimic!!!! Banii lor, sunt de fapt tot ai nostri!! Sa lucreze cu 25% din venit, sa dea puterea exemplului, sa rupa de la gruparea din stat care-i tine pe functii, care i-a ajutat sa anuleze alegeriele si care îi ajuta in toate nenorocirile care ni le fac zi de zi, de 35 de ani. Ne-au distrus economia, nu au pus nimic in loc, ne vand resursele sa ne transforme nu doar in sclavii lor, dar si ai altora. S-au unit in toate magariile astea cu Ursula si cu toti cei care sunt in varful UE. Alti dictatori.
    Multi dintre noi nu trecem prima oara prin aceasta nenorocire si batjocura, ci, vedem ea este ciclica. Ne fura din buzunare in mod ciclic, pt a-si continua desfraul. Asta au facut si in perioada Basescu. Trebuia sa fi invatat ceva, dar au continuat batjocura de a-si mari salarii, venituri, angarari de neamuri si amante, si inevitabil s-a ajuns din nou aici.

  11. Vreun membru al unui guvern Orban, Citu, Ciuca, Ciolacu, Predoiu au fost intrebati de cineva cum au facut deficitul? De la fisc, parchet, dna, politie, in csat imprumuturile facute de Ciolacu n-au prea fost trecute la risc de securitate nationala. Pe Iohannis l-au mituit cu tot felul de calatorii cu avioane private.

    De ce ar dori, de bunavoie, miliardari sa cedeze un leu.

    Statul are gramezi de agentii facute, cel mai probabil special, pentru rude pile de politicieni. Angajatii mai trec pe acolo sa ridice fluturasul de salariu.

  12. Nu mi-ai actualizat pensia de 8 ani,in 5 ani nu mi-ai indexat macar pensia doi ani!in schimb ai marit taxe si impozite cu 14 la suta!taxa pe lux unde este????1,2,sau 3 la suta???glumiti,si asa aia sunt bani luati cu japca!!!mai puneti cate un zero la taxa pe lux!apoi plecati acasa!!!

  13. Pâinea este a celor mulți, iar capitalurile ale lor (decidenti și scenariul politici). Impozitarea este corecta și la îndemână- adevărat ca doar pentru ei, dar ce mai conteaza Basescu/Boc, nu tot asta a facut (iar pentru linistea lor au mai intigat la greu categoriile și clasele sociale și profesionale unele împotriva celorlalti)? Vom mai trai iarăși și din nou o austeritate servita de o clasa politica pentru care existenta este dezmatul total și nesfârșit.

  14. Dar Ursulla ce spune ?
    Că văd că în această privință a rămas fără indicații…
    P.S.
    Până și animalele, dacă sunt exploatate fără milă reacționează în fel și chip: unele nu mai vor să tragă, altele împung sau dau cu copitele, iar unele răstoarnă căruța în șanț, dându-l cu cracii în sus pe cel de pe capră !
    Nu stau capră, ca noi, românii ! 😎

  15. Asta e când românul sărac votează PNL si IT-istul votează USR crezând în basmele politicienilor de doi bani.Se trezesc toti votând dar fiecare de fapt își taiae craca singur.De aia AUR si PSD vor creste ,nu că ar fi mai buni dar parcă in compartatie cu primii tot se mai gândesc si la oamenii din țară si nu doar la ucrainieni si la bogătasii care- i sponsorizează.

    • PSD sau AUR nu iubesc saracii care traiesc din ajutor social, din contra, ii fac si mai saraci. Lacomia este singurul motor al capitalistului.

  16. Bey, ciausistilor, lasati capitalul sa curga, obligati prin lege ca salariile sa fie proportionale cu cifra de afaceri, ca si impozitele, direct proportional. Terminati cu „exploatarea omului decatre om” ! Este o imensa hotie ca un patron sa fie putred de bogat si sa aiba cei mai saraci angajati.

  17. Tot în bou care trage da cu biciul Mucusor! In loc să-i ia pe cei cu căsuțe cu cate ce 50 de camarute construite la munte ,la mare și orașe, ii face la portofel pe amărâți! Pe cei cu jeep-ane 4*4=16 și cu vacante in Dubai ,nu-i vede. Pe „fermierii” cu mii de ha luate de la țăranii fara dinți în gura,nu-i vede! Pe Ciobanu Ghiță nu-l vede că declara in fas numărul de miei! O țară de hoți! Tot pe amaratul de țăran cu o capra in bătătură îl mulge!

    • in capul tau se vor sparge, nu in capul fesenistilor!
      Trebuie sa fii ori la bal, ori la spital, nu se mai poate!

  18. sa fie premier. Fara, fara, PSD.
    Si sa dea ordonante cum a dat hotarari la Oradea.
    Si sa distruga pensiile si lefurile speciale.
    Altfel, vor veni auristii si pesedeii, cum a venit Dragnea sa salveze tara de „urgia Boc”!
    Ori taiati de la radacina, ori va complaceti!

    • Pai ăla este odrasla de suflet a lui Gyuri ,care urăște omenirea și vrea sărăcie și haos mondial ,ca semn de răzbunare pentru copilăria lui nefericită din lagărele din al doilea război

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.