„Impozitul pe venitul global rămâne”

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că impozitul pe venitul global anunțat va rămâne în programul de guvernare…

De (I.R.)
„Impozitul pe venitul global rămâne”

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că impozitul pe venitul global anunțat va rămâne în programul de guvernare…

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că impozitul pe venitul global care a fost anunțat va rămâne în programul de guvernare, precizând că după ce Ministerul Finanțelor va face ”o amplă și amănunțită” pregătire se va putea avansa un termen pentru introducerea acestuia.

”Întâi am făcut o prezentare succintă a discuţiilor pe care le-am avut cu partenerii de guvernare, cu conducerea PSD. În esenţă, ceea ce am transmis colegilor este următoarea idee: nu vor fi modificări majore nici în profunzime, nici ca întindere a programului de guvernare. Am convenit cu cei de la PSD să trecem în revistă mai degrabă angajamentele importante pe care le-am făcut şi pe care dorim să le vedem transpuse în legislaţie şi măsuri efective care să fie adoptate. Impozitul global pe venit, care a fost anunţat la începutul programului de guvernare, va rămâne în continuare, dar nu pot astăzi să vă dau un termen referitor la introducerea lui, pentru că Ministerul de Finanţe are de făcut o pregătire amplă şi amănunţită. (…) Taxe şi impozite noi, nu”, a declarat Tăriceanu după şedinţa conducerii ALDE.

 

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Statul Roman prin impozitul global doreste sa ia din profitul companiilor care isi deduc in Romania doar cheltuielile iar profitul ramane in tara de origine.
    Economia de piata insa are legile ei dure…si Romania risca sa fie aruncata in umbra de catre investitori.
    In momentul actual Romania nu mai este atat de atractiva cum era in 2005-2008.
    Poate statul va reusi sa colecteze in primul an mai Multi banii dar piata are mecanismele de reglare si nu se cunoaste exact ce se va intampla:
    – Romanii sunt tentati sa plece in afara , iar de acolo nimeni nu va raporta veniturile din strainatate.( e asa mica Romania si neinteresanta cand ai servici in alta tara) si va lipsi forta de munca obligand multe companii sa inchida
    – Scenariul 2 ar fi tot negativ- Romanii nu vor pleca ca poate nu au unde dar companiile ca reactie vor creste somajul.

    NU degeaba a renuntat Nastase la impozitul pe venitul Global.
    Incercam iarasi ceva ce face mai mult rau.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.