Închisori secrete CIA şi romi discriminaţi

România ţine secret, începând din 2008, rezultatul anchetei Senatului privind închisorile secrete CIA, unde se presupune că au fost torturaţi suspecţii de terorism, reproşează raportul Amnesty International pe 2010.

Autorităţile au confirmat că mai multe zboruri CIA au aterizat în România, aşa cum au arătat, cu ani în urmă, controversatele rapoarte ale elveţianului Dick Marty, raportor al Consiliului Europei. Amnesty International aminteşte că „New York Times” a scris în 2009 despre existenţa unei închisori secrete a CIA în centrul Bucureştiului, că guvernul a negat acest fapt, însă Comisia Europeană a cerut atunci României să întreprindă o anchetă independentă în acest sens.

În privinţa închisorilor secrete, raportul atrage atenţia şi asupra Poloniei, Italiei, Lituaniei, Irlandei, Portugaliei şi Germaniei.

Celălalt capitol dedicat României acuză Bucureştiul de discriminare împotriva minorităţii rome şi aminteşte de un sondaj din 2009 care arată că 55% dintre români cred că romii nu ar trebui să călătorească în Occident, pentru că strică imaginea ţării. Raportul scrie şi despre campania „Jurnalului Naţional” în favoarea folosirii termenului „ţigan” în locul celui de „rom”. Este trecut în revistă conflictul de la Sînmartin din mai 2009, când au fost atacate locuinţele romilor, incident pus în relaţie cu mai vechile violenţe de la Bolintin Deal, din 1991. Refuzul accesului romilor la locuinţe în Miercurea Ciuc face obiectul unui alt paragraf al raportului. Amnesty International notează că noul Cod penal înăspreşte pedepsele pentru discriminare, însă ă acestea nu pot fi aplicate până la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.