Incident neobişnuit. Au fost rănite în tren

Trenul IRN 12942, operat de SNTFC CFR Călători, a plecat din Mangalia vineri…

De (V.N.)
Incident neobişnuit. Au fost rănite în tren

Trenul IRN 12942, operat de SNTFC CFR Călători, a plecat din Mangalia vineri…

Două fetiţe au fost rănite în tren, sâmbătă, de un geam care a căzut peste ele în vagonul în care se aflau. Şeful de tren a sunat la 112, victimele fiind duse la spital.

Potrivit Club Feroviar, trenul IRN 12942, operat de SNTFC CFR Călători, a plecat din Mangalia vineri la ora 15,31 şi a avut trei ramuri – de Satu Mare, de Cluj Napoca şi de Târgu Mureş.

Sâmbătă dimineaţa, când ramura de Cluj Napoca ajunsese la Blaj, două fetiţe de 9 şi respectiv 12 ani au fost lovite de un geam căzut de la vagonul în care se aflau.

Şeful de tren a sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar cele două fetiţe au fost luate cu ambulanţa şi duse la spital împreună cu părinţii.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Oameni buni, asta e firma de trenuri a individului din Brașov care are vagoane infecte, sub orice critica dar prețul călătoriei e uriaș, la casa de bilete e un preț și în tren e preț mult mai mare, în plus, au controlori de la București(hoțului de furat îi e frica) la fiecare tur-retur pe traseu! Nu e doar ce se prezintă aici, sunt geamurile vopsite color cu spray cum sunt zidurile sparte și vopsite, au geamuri alb mat de nu vezi nimic afara, un wc nefuncțional la doua vagoane, în plus, lista de bucate(amenzi) pentru călători e bătaie de joc, daca se fumează in tren, de obicei in wc, amenda e 28 lei cât un pachet de țigări, și toate aceste penalizări sunt minuscule indiferent de infracțiune! Vă amintiți zicala ‘Afara e vopsit gardul, in casa e leopardul’?, așa e in aceste trenuri ale individului mare patron din Brașov, la vedere pare că e curat și confortabil trenul, când circuli cu el, vezi mizeria și umilința călătorului care circula! Apropo, e conflict între acest patron și CFR de sunt opriți la semaforul CFR de intrare în gara, cel puțin 20 minute și poate ajunge la 1-2 ore. Culmea prostiei acestor escroci, pe 4.08 la plecarea din Brașov, erau o mulțime de elevi minori care trebuiau să plece spre București sau Ploiesti, i-au plimbat prin stația auditiva o ora de la un tren la altul până să plece cu un tren, o oră am stat noi in gara Brașov până să plecăm și copii au rămas pe peron plimbați de la un tren la altul, anunțați fiind prin stația de emisie informații a gării CFR Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.