În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Insula Zu, apărută la Editura Tracus Arte în 2016
Era toamna târziu, nu mai puteau sta pe terasă, aşa că s-au refugiat în încăperea din spatele farmaciei Schneider. Acolo se putea fuma, se putea bea o licoare făcută chiar de Victor, se putea pălăvrăgi în voie, se puteau spune şi bancuri nepotrivite în compania femeilor. Care femei stăteau, ca de obicei, la telenovela lor. Dar, de data aceea, fumând şi sorbind din coniacul Schneider, pălăvrăgeala nu se închega. Sub chipul lui Radu e în realitate Robin, în vreme ce Gusti savura aplauzele prelungite care răsplăteau interpretarea concertului pentru violoncel şi orchestră de Saint Saëns. Victor tăcea şi el. El unde s-o fi dus? Au tăcut cu toţii, până ce li s-au alăturat soţiile. Fără să-şi fi spus nimic, au început toţi trei să vorbească deodată: starea Otiliei era tot mai rea şi o tăcere ar fi putut fi interpretată drept îngrijorare. Sau că au vorbit până atunci de boala soţiei lui Gusti şi că s-au oprit ca să nu-i sporească temerile.
– Iar ultimul acord… Gusti s-a oprit ca trezit din somn şi s-a grăbit să-şi reia figura ironică: Victor, tu care le ştii pe toate, poţi să-mi explici de se sunt atât de obosit, l-a întrebat aproape ţipând Gusti. Filarmonica a fost într-un lung turneu şi drumul spre casă cu autocarele a durat aproape douăsprezece ore.
– Chiar tu ai spus că aţi venit drum lung. Cum să nu fii obosit?!
– Am stat o veşnicie într-un autocar comod, am primit sandviciuiri şi sucuri, ba chiar şi bere, am avut şi aer condiţionat. De ce, dacă n-am făcut nimic, sunt atât de obosit? Mai obosit decât dacă aş fi spart în toată vremea aceea lemne. Şi Augustin, aşa obosit cum era, ţipa.
– O climă sănătoasă, lipsa stresului şi o mâncare potrivită te poate face nemuritor, s-a trezit şi Radu. Mai ales o mâncare potrivită! Dar nu din când în când, ci tot timpul!
– Şi unde, mă rog, găseşti tu „o climă sănătoasă, lipsa stresului şi o mâncarea potrivită?” s-a oprit din ţipat Gusti.
– Poate pe Marte, l-a completat Victor.
Radu a tăcut. Că vorbeau doar ca să vorbească trebuia să-i fie clar şi Otiliei. Ce penibil! „Dacă aş duce-o pe Otilia pe Insulă, ar mai avea un viitor în faţă – viitorul etern. Pe Insula Zu, timpul stând pe loc, nu se moare niciodată!” Radu a continuat să tacă. Şi Robin tace: „Dacă aş duce-o pe Otilia pe Insulă, ar trebui să duc şi alţi grav bolnavi. Atunci Insula Zu s-ar transforma în sanatoriu de muribunzi. Locul acela, construit cu atâta trudă…, nu trudă, pasiune, …ar deveni cu totul altceva. Probabil că şi verdeaţa cea mai verde s-ar veşteji.” Robin stă pe terasa de unde se vede marea contopindu-se cu orizontul. Marea vie. „Am devenit chiar atât de egoist? Un monstru ce ascunde panaceul de cei ce au atâta nevoie de el?!” Pe terasa de pe Palat briza a încetat brusc. „Plus că, probabil, că nici Otilia şi nici ceilalţi bolnavi n-ar sesiza Insula Zu. Cum să-i duci undeva, un loc care pentru ei nu există?” încercă să se liniştească Radu.
– Victor, tu care le ştii pe toate, poţi să-mi explici de se sunt atât de obosit? Am stat o veşnicie într-un autocar comod, am primit sandviciuiri şi sucuri, ba chiar şi bere, am avut şi aer condiţionat. De ce, dacă n-am făcut nimic sunt atât de obosit? Mai obosit decât dacă aş fi spart în toată vremea aceea lemne. Şi Augustin, aşa obosit cum era, ţipa.
În asemenea momente, ceilalţi habar n-aveau că Radu a dispărut, Radu cel ce-şi pufăia în linişte pipa în camera din spatele Farmaciei Schneider. Radu, care în general nu era prea vorbăreţ.
Any, de fapt Anely, soţia lui Victor, a adus o tavă cu prăjituri de casă. Otilia a luat doar un sfert de felie, Otilia nu voia să se îngraşe, deşi de cum se modifica aspectul ei avea grijă boala. Otilia a rămas aceeaşi cochetă.
Cei trei bărbaţi au lucrat în echipă: Schneider a aflat despre un medicament care, chiar dacă nu vindecă, întârzie deznodământul. Din păcate, nici în farmacia sa nu se găsea panaceul minune. (Farmacia Schneider continua şi după atâtea generaţii să existe. Anely a preluat afacerea, iar Victor preda farmacologie la Universitate. Gurile rele au insinuat că Anely s-a căsătorit cu Victor numai ca să pună mâna pe prăvălia cu veche tradiţie, după ce a pus ochii pe ea încă din facultate. Pe vremea cât ea a fost studentă, Victor era abia asistent. Acum e conferenţiar şi aşteaptă să moară proful ca să-i ia locul.) Radu şi-a întins antenele – nu degeaba se afla de atâta vreme în poziţia sa de la multinaţională – şi a descoperit de unde se producea medicamentul. Care încă nici n-a fost pus în comerţ. Printr-o coincidenţă uimitoare, la filarmonică a cântat un solist, un VIP, invitat chiar de pe unde se experimenta leacul. Probele erau în fază finală, pentru celebrul pianist nimic nu era imposibil, a cerut şi a primit pe şest medicamentul şi l-a adus cu el. (Mai tot timpul, în situaţii extreme, apare cineva de unde nici nu te aştepţi. Uneori te ajută, alteori e doar plin de bunăvoinţă.) Din păcate, nici medicamentul minune n-a ajutat-o prea mult pe Otilia.
