În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Insula Zu, apărută la Editura Tracus Arte în 2016
Gata! Ajunge! Robin se scoală de pe şezlong şi, dacă tot n-are dispoziţie pentru munca la Palat, îşi spune că e timpul să cerceteze şi ce există în spatele muntelui care se ridică la doar câţiva metri de anexele dindărătul construcţiei principale. Odată, parcă la puţin timp după ce a venit pe Insulă, a înconjurat-o, ţinând mereu drumul pe ţărm, spre a nu se rătăci pe teritoriul necunoscut. Când privea spre interior, codrul şi stâncile i s-au părut impenetrabile, aşa că şi-a spus că în primul rând trebuie să-şi asigure un loc sigur şi abia pe urmă să cerceteze întregul ostrov. Acum, de bine de rău, a ridicat acel „loc sigur”, chiar dacă nu l-a terminat încă în întregime, dar are acolo tot ce-i poate fi de folos, în măsura în care e în stare să-şi imagineze acel lucru care-i poate fi de folos. Da, acum e timpul să cerceteze şi ce există în spatele muntelui care se ridică la doar câţiva metri de anexele de după construcţia principală. Cu câinele Rudy după el, Robin porneşte în explorarea Insulei Zu. (Pe Insula Zu nu sunt semnalaţi sălbatici şi nici animale de pradă, dovadă că nici nu vine vreun Vineri să-l salveze omul alb, însă chiar şi aşa dulăul Rudy îi conferă lui Robin mai multă siguranţă.) Robin porneşte în explorarea Insulei Zu, tot de-a lungul ţărmului. După o vreme, se aşază sub un arbore uriaş şi mănâncă un sandvici. Şi câinele Rudy primeşte de mâncare. Şi apă. De unde s-a aşezat vede soarele roşu la fel ca de pe terasa de pe chelie. Şi o să vadă soarele roşu în acelaşi loc şi după ce va ajunge în partea opusă a ostrovului. Ceea ce îl face să se întrebe cum de e orientată Insula din toate părţile spre răsărit. Şi-şi spune că probabil că Insula Zu se învârte atât de repede, fiind întotdeauna ACUM.
Apoi intră, în sfârşit, şi în interior: unde are surpriza de a-l găsi pe Roby Boy căţărat pe vârful unei stânci. Dacă n-ar şti că pe Insula Zu nu se poate întâmpla nimic rău, s-ar speria să nu cadă zburdalnicul de pe vârful acela atât de abrupt. Robin nu l-a simţit pe Roby Boy venind după el şi după câinele Rudy, dar ce importanţă are, când băiatul pare atât de fericit de isprava sa? Stânca aceea seamănă cu un canin cariat, având la bază o peşteră. Înăuntru e întuneric, aşa că Robin îşi imaginează o lanternă puternică, înainte de a intra. Stalactitele şi stalagmitele par a fi dintr-o altă peşteră, din peştera vizitată de elevul Radu V. Pop, pe când se afla într-o excursie cu şcoala. Şi parcă i-au revenit în urechi şi bocăniturile piciorului de lemn al ghidului mergând sigur pe el pe podeaua de gheaţă. Probabil pentru că acea excursie a fost cea mai puternică experienţă trăită în copilărie, aude bocănitul piciorului de lemn al ghidului mergând sigur pe podeaua de gheaţă. Sau… sau acum se întâmplă acea aventură din copilărie, pe Insula Zu totul fiind ACUM? Cu cât avansează în labirintul subteran, cu atât recunoaşte mai multe locuri din amintirea uitată: „sala orgilor”, „sala prinţesei”, „sala căpcăunului”, toate cu statui născute din picăturile de apă ce au îngheţat în sute de ani în anumite poziţii. Dar pe Insula Zu nu există sute de ani, pe Insula Zu nu există decât ACUM. Înseamnă că ACUM sunt sutele de ani.
Afară, la lumină, experienţa din peşteră devine din nou amintire. O experienţă minunată, mai ales că s-a terminat cu bine. Afară, la lumină? E uimitor cum în codrul atât de des, soarele pătrunde nestingherit printre copacii uriaşi. Apoi, apare şi cascada, şi lacul albastru, şi o barcă pe lac. Pe Insula Zu se află toate frumuseţile de pe fotografiile cu care firmele de turism ademenesc vizitatorii. Şi se mai află chiar şi nucul bătrân din curte, cel pe ramurile căruia Răducu şi-a construit „cabana lui Robinson Crusoe”. Sigur, căsuţa aceea nu mai este acolo, doar câteva scânduri care amintesc de ea. Şi se mai află şi galeriile subterane, Roby Boy întreabă: „Ştii unde duce acest coridor?” Nu, Robin nu ştie. „Nu ştii unde iese iar la suprafaţă?” „Nu ştiu şi nici nu vreau să ştiu; n-am nici cea mai vagă dorinţă de a ajunge altundeva.”
Robin, Roby Boy şi câinele Rudy se întorc la Palat. A fost, este o zi minunată. Iar faptul că pe Insula Zu totul se consumă ACUM, face ca ziua minunată să dăinuie veşnic.
Odată cu mutarea familiei Ban pe Strada Constituţiei, lucrurile s-au schimbat puţin. Dar doar puţin, pentru că, în timp record, s-a intrat din nou pe un făgaş lin. Atât doar că nu mai erau trei familii ce se întâlneau de atâta vreme în fiecare sâmbătă, ci patru – Pavel şi Patricia, contrar tuturor aşteptărilor iniţiale, s-au integrat perfect: Anely a devenit chiar dependentă de Patricia, iar Pavel, „din topor”, după cum a remarcat în prima clipă Anely, a ajuns să nu mai deranjeze. Ba mai mult, era săritor şi te scutea, cu un simplu telefon, de tot felul de cozi la diferitele ghişee. Plus că şi copiii s-au agreat. Iar Ţuţu, pe care în acte o chema Cleopatra şi căreia numele acesta i se părea jignitor de caraghios şi, de voie, de nevoie, îl suporta doar din partea tatălui ei, devenind studentă la farmacie, petrecea mult timp în Vila Schneider.
Odată cu mutarea familiei Ban pe Strada Constituţiei, lucrurile s-au schimbat puţin. Dar doar puţin, pentru că în timp record s-a intrat din nou pe un făgaş lin. Care, însă, n-a durat decât câteva luni. Şi asta nu din vina Patriciei şi a lui Pavel. Şi, ceea ce este mai grav, vechiul făgaş al vechilor tabieturi s-a sfărâmat definitiv, Irevocabil! Fără nici cea mai mică şansă de a reveni la ceea ce a fost.
Schimbarea a venit ca o lovitură de trăsnet, iar fulgerul a lovit unde s-au aşteptat cu toţii mai puţin. Puteai oricând prevedea un deces în familia Bora, pentru că nimeni nu credea că „minunea” în cazul Otiliei va dura la nesfârşit. (Celebrul profesor Diamant Senior doar clătina mirat din cap, de fiecare dată când o primea la un consult, de parcă ar fi spus: „Aşa ceva nu e posibil!”) Pe de altă parte, te puteai aştepta oricând ca Anely Schneider s-o ia complet razna, cu consecinţe imprevizibile. Dar trăsnetul a lovit în familia Pop! Într-o seară, Elvira venind acasă, maşina condusă de ea a fost izbită de un camion ajuns pe contrasens. Impactul a fost devastator şi femeia a murit pe loc. Accidentul s-a petrecut chiar pe Strada Constituţiei, la câţiva zeci de metri de casa de la nu mărul 72b şi a fost din vina exclusivă a şoferului camionului. Individul, după cum a aflat Pavel, avea alcoolemia în sânge mult peste pragul admis şi, pe deasupra, nici n-ar fi avut ce căuta cu un vehicul atât de mare în mijlocul cartierului rezidenţial. De altfel, din primele declaraţii ale şoferului care a provocat tragedia, a reieşit că s-a rătăcit într-un oraş de care era străin. „Pe naiba, a precizat Pavel, s-a rătăcit de băut ce era!”.
