În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Insula Zu, apărută la Editura Tracus Arte în 2016
Viaţa era plină de evenimente: şi evenimente plăcute, şi evenimente mai puţin plăcute. Poate că au dreptate copiii: dacă „nu se întâmplă nimic”, se intră într-o lentoare care, dacă durează prea mult, atrofiază orice trăire. Numai că unele evenimente sunt cu totul supărătoare, mai ales când se întâmplă o nenorocire. Cum a fost accidentul Elvirei venit atât de neaşteptat. („Acesta este un pleonasm, îşi spunea Radu cel mereu atât de enervant de logic, accidentele vin întotdeauna în mod neaşteptat, pentru că un accident premeditat este un caz penal.”) N-avea vreme să gândească prea mult la aşa ceva pentru că s-a pomenit lovit de o altă nenorocire. Radu, de când era pensionar şi Andreea cu ai ei s-au mutat pe Strada Constituţiei 72b, trebuia să ducă în fiecare dimineaţă cei doi nepoţi la grădiniţă şi să-i aducă înapoi la sfârşitul programului. Într-o zi, micului Marc i s-a făcut rău, au chemat salvarea, a fost dus la spital, investigat şi i s-a descoperit o meningoencefalită acută plus alte afecţiuni. Prognosticul celor mai competenţi medici era pesimist. („În cel mai bun caz, va rămâne cu tare severe!”) Andreea şi Cristi erau disperaţi şi Radu vedea că fiica lui, cea care îl considera atât de bătrân, de conservator şi de lipsit de empatie („Tata a fost şi este şi ca părinte corect, săritor la nevoie şi… şi cam atât”), şi-a adus aminte de Radu V. Pop cel întotdeauna atât de eficient. Aşa că, fără s-o spună direct, aştepta o soluţie din partea lui. Aştepta o minune din partea lui.
Ce soluţie? Ce minune? Parcă pe terasa aceea s-a spus că medicul este singurul om cu care nu ai cum te tocmi: dacă stabileşte un diagnostic corect, acela nu poate primi circumstanţe atenuante. Ce soluţie?
Radu l-a dus pe micul Marc pe Insula Zu. Acolo întotdeauna este ACUM, acolo nu există evoluţie, aşa că nici starea nepotului nu se poate agrava, iar modificările prezise de cei mai competenţi medici nu se vor întâmpla. Şi, pe urmă, pe Insula Zu există şi miraculosul buton UNDO. Accesat acesta în cazul lui Marc, copilul îşi revine, aşa că bunicul l-a dus înapoi la părinţii şi la sora lui. Dar efectul UNDO a dispărut pe Strada Constituţiei. UNDO se vede că nu are consecinţe decât pe Insula Zu. Cât timp copilul se afla doar cu trupul în spital, lucrurile au stagnat şi medicii cei mai competenţi s-au arătat uimiţi.
Pavel a avut dreptate şi atunci când a spus că evoluţia pozitivă nu poate continua de la sine.
La nivel macro, un imens scandal, implicând şi primului ministru, a dus la căderea guvernului, iar un nou cabinet n-a putut fi format în actuala configuraţie a parlamentului. Aşa că s-au programat din nou alegeri anticipate, care au avut loc şi au fost contestate. Uriaşa fraudă electorală a impus, pentru prima oară, repetarea scrutinului. În tot timpul acesta, ţara abia de a mai fost guvernată. Şi cum un necaz nu vine niciodată singur, după un exod al banilor în străinătate, două bănci au dat faliment. Haosul n-a durat decât şapte luni, timp suficient ca investiţiile să se oprească şi inflaţia să crească. Noul guvern a introdus un regim de fier asemănător unei dictaturi. Conform unui sondaj de opinie, după încercarea prin care a trecut ţara, măsurile dure luate erau aprobate de 73,6% dintre respondenţi. După marele cutremur, s-au mai semnalat câteva replici, au mai dispărut câţiva actori politici puternici până mai ieri, au (re)apărut alţii.
La nivel micro, întâlnirile celor patru prieteni de pe strada Constituţiei s-au rărit până la dispariţie. Pavel Ban a fost promovat consilier al preşedintelui ţării şi, drept urmare, s-a reîntors în capitală. Patricia l-a urmat, iar în casă a mai rămas doar Cleopatra şi cei doi câini. (Cleopatra, care prefera să i se spună Ţuţu, a divorţat şi a rămas şefă la farmacie. Victor Schneider s-a pensionat, s-a retras la ţară şi revenea tot mai rar în locuinţa cu farmacie, nu a divorţat de Anely, nu s-a căsătorit cu fosta asistentă, pe care de altfel a schimbat-o cu o altă femeie. Uite, dom’le în cine a fost ascuns Don Juan! a spus Augustin Bora, înainte de a fi internat de către copiii săi aproape cu forţa într-un azil. În locuinţele foştilor prieteni locuiau acum urmaşii lor. Cu excepţia vilei Schneider, pe care Victor spunea că n-o vinde din două motive: o dată, că farmacia reprezenta toată tradiţia familiei şi, în al doilea rând, că, din când în când, îl apuca dorul de „camera alchimistului”, care, la rândul ei, „reprezenta tot trecutul său”. Vera şi Felix, copiii săi, s-au mutat de mult din oraş: Felix a plecat chiar şi din ţară, casa; în afară de farmacia (condusă acum de Cleopatra Ban – din nou Ban), vila sta mai mult goală. Doar clădirea de la numărul 72b. pulsa plină de viaţă, Andreea aştepta şi un al treilea copil, iar Radu şi-a păstrat şi el camera sa. Şi terasa. Cum dom’ ministru era mereu ocupat, au venit tot mai des şi pentru mai mult timp cuscrii săi să aibă grijă de copii şi de gospodărie. Nimeni nu prea ştia cu ce e atât de ocupat Radu, dar era evident că până şi când sta îngândurat pe terasă şi trăgea din pipă, gândea la munca sa. Aşa că şi copiii au fost învăţaţi să-l deranjeze cât mai puţin.
