În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Insula Zu, apărută la Editura Tracus Arte în 2016
Nimeni nu-i spune lui Robin Roby Boy ce, când şi cum să-şi construiască Palatul. Iar construcţia, ascunsă privirilor indiscrete de un nor de ceaţă, creşte ca de la sine. Robin nu trebuie decât să vegheze ca această creştere să nu-i scape de sub control. Însă nu dărâmă nici coliba în care a dormit în primele nopţi după ce a sosit pe Insulă: aceasta nu este doar un memento tezaurizând nostalgii, ci şi locul unde depozitează sculele şi unde se mai şi culcă câteodată, atunci când marea construcţie este încă prea fragilă, încă prea umedă ori încă prea nedefinită. (Câteodată, unele unghere ale palatului nu ies aşa chiar cum şi le-a imaginat, altădată, finisările lasă de dorit şi, în fine, nu de puţine ori Robin priveşte şi nu-i place, aşa că hotărăşte să schimbe ceea ce tocmai a zidit. Dar toate astea nu sunt decât amintiri tot mai palide, întrucât pe Insula Zu nu există decât ACUM.)
Marea construcţie nu se desăvârşeşte la fel ca orice altă clădire. Nici vorbă! Se întâmplă ca Robin să aibă tocmai chef de un acoperiş cu mari hublouri rotunde. Sau de un balcon cu un grilaj complicat. Nimeni nu-i spune lui Robin Roby Boy ce, când şi cum să-şi construiască Palatul. Aşa că, dacă are chef tocmai de un acoperiş cu mari hublouri rotunde sau de un balcon cu un grilaj complicat, atunci nu-l opreşte nimeni să facă acel acoperiş, chiar dacă pereţii încă n-au ajuns până la el sau un balcon, chiar dacă nu există încă zidul de care să fie agăţat. Desigur, asemenea acţiuni pot pune în pericol echilibrul întregului ansamblu, dar ce contează? Păi, şi aşa, tot ce i se întâmplă şi i se va mai întâmpla este şi va fi în folosul său. În cazurile acelea, Robin îşi petrece noaptea în colibă, iar în ipotetica zi următoare găseşte soluţii pentru ca noul să se integreze fără riscuri în întreg.
Bine, dar astea sunt excepţii! De obicei, Robin urmează un plan din timp şi bine stabilit. Pentru aceasta, Radu a studiat, cu conştiinciozitatea-i bine cunoscută, nu numai cărţi de arhitectură, ci şi tratate de rezistenţa materialelor, manuale de sudură ori cursuri de reprezentare grafică. După care a creat şi planşe la scară a celor ce aveau să se ridice pe Insulă. Radu Robin n-a lăsat nimic la întâmplare, aşa cum n-a lăsat nimic niciodată la întâmplare Radu V. Pop în cariera sa atât de realizată. Planşele acelea le făcea în timpul liber, mai ales în zilele când rămânea acasă, pe Strada Constituţiei nr. 72 b.. Dar uneori şi în cabinetul lui de director adjunct. Elvira n-avea de ce se plânge: chiar dacă soţul ei mai lipsea de lângă ea, asta nu se întâmpla mai des ca în cazul altor bărbaţi. Ba, am putea spune, de multe ori Radu nu pleca nici când devenea Robin: atunci Radu şedea în fotoliul de pe terasă şi-şi savura pipa. (În interiorul casei familiei Pop nu se fuma. Nici ţigară şi nici pipă!) Şi, între timp, cât Elvira îl putea vedea nemişcat pe terasă, Robin îşi vede de viaţa de pe Insulă. De pe Insula Zu.
Desigur, planşele nu mai sunt arătate nimănui, iar cei de-ai casei, dacă se întâmpla să-l surprindă pe capul familiei aplecat asupra acelor coli de hârtie – dar asta avea loc extrem de rar -, atunci, ei bine, atunci nimeni nu bănuia că domnul director adjunct nu ar lucra în folosul firmei. (Aşa cum am spus, Radu V. Pop a fost de mic extrem de conştiincios, iar cariera şi-a făcut-o prin muncă. Prin muncă multă!)
Aşadar, după ce se instalează în coliba înjghebată în prima clipă când ajunge pe Insula Zu, defrişează un perimetru exact atât de mare cât să poată săpa fundaţia. Din lemnele astfel obţinute, face scândurile necesare cofrajelor. Însă când sapă groapa, dă de mai multe cufere pline cu galbeni! Probabil aduse de valuri în urma unui naufragiu. Sau poate depozitate acolo de piraţi. Roby Boy se bucură şi pierde mult timp privind comorile strălucitoare. (Pierde timp?! Nu pierde timp, n-ai cum să pierzi timp pe tărâmul unde nu este decât ACUM!) Însă ce să facă Robin pe Insulă cu aurul acela? Bineînţeles, îl aruncă înapoi. Bineînţeles! Aşa poate afirma că-şi construieşte Palatul pe un tezaur venit de pe apa cea mai albastră, în care se oglindeşte verdeaţa cea mai verde, un peisaj cum doar pe peliculele cele mai performante poate fi văzut. Iar, la nevoie – niciodată nu se ştie! – şi-ar putea aminti că sub fundaţie se află o comoară. Care, la nevoie, ar putea fi utilizată cu folos! Cât nu este nevoie, nu trebuie să se gândească la aurul de sub palat, aşa că l-a uitat. Totuşi, e un sentiment plăcut să păstrezi în subconştient că, la nevoie, ai sub fundaţie o comoară! (Acesta este un demers ce-i seamănă mai mult lui Radu, un domn atât de ordonat şi de prevăzător. Încă o dovadă că Roby Boy poate fi, din când în când, şi Radu, aşa cum şi Robin este, din când în când, Radu. Şi cum, mai rar, Radu şi Robin pot fi în acelaşi timp şi Radu şi Robin. Acelea sunt momentele cele mai dificile, noroc doar că se întâmplă, aşa cum am spus, destul de rar.)
Aşadar, după ce, bineînţeles, Robin toarnă fundaţia peste cuferele cu galbeni, constată că are chef de încă un spaţiu la parter. Aşa că mai sapă o groapă, spre a mări fundaţia pentru noul spaţiu de care tocmai are chef. În cealaltă groapă nu mai găseşte nimic. (Pe urmă, directorul adjunct Radu V. Pop a modificat şi planşele iniţiale, astfel încât să cuprindă şi noul spaţiu de la parter de care Robin tocmai are chef. Dar asta seamănă mai degrabă cu mentalitatea lui Robin: Radu mai înainte concepe şi doar pe urmă realizează, pe când Robin procedează chiar invers, lăsându-se la voia inspiraţiei sau, mai bine spus, la voia plăcerii de moment. De aceea Radu modifică rar planurile odată desenate, pe când Robin nici nu prea are nevoie de planuri decât pentru a sta ore în şir să le admire. De parcă n-ar fi planuri, ci proiecte de acum realizate. Păi, în cazul lui Robin, chiar asta şi sunt!)
Ca de obicei, zidurile sunt ridicate în timp scurt: instantaneu! Este partea vizibilă a oricărei construcţii, ştie Robin, urmează interioarele, şapa, gletuitul, dalele, instalaţiile introduse în pereţi, ţevile dinadins ascunse în zidărie, toate acele lucruri care parcă nu se mai termină. Îndeobşte, lumea ajunsă în acest punct se descurajează, parcă lucrarea nu mai avansează. Dar, cel puţin deocamdată, Robin se simte bine, pentru el mersul construcţiei este scopul şi nici nu-şi poate imagina cum se va simţi când totul va fi gata. Păi, totul nu va fi nicicând gata, întotdeauna va mai fi ceva de făcut. Mai ales unde nu există trecut şi viitor. Aşa că totul nu va fi nicicând gata, întotdeauna va mai fi ceva de făcut. Slavă Domnului!
