În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Insula Zu, apărută la Editura Tracus Arte în 2016
– Eu trebuie să plec undeva unde nu există nici poştă, nici telefon, i-a spus lui Ţuţu, când s-au întâlnit pentru ultima oară.
Ţuţu nu l-a întrebat unde. Ea a fost învăţată de mică să nu întrebe niciodată unde a fost tatăl ei, atunci când a lipsit mai multă vreme de acasă. Probabil îşi imaginează ceva asemănător, a gândit Radu. (Dar se înşela: femeia nu şi-a imaginat ceva asemănător.)
Peste câteva zile, Pavel a venit din nou pe Strada Constituţiei ca s-o ducă pe Cleopatra în capitală, la aeroport. Radu era deja dispărut. Pe drum, Pavel şi fiica lui n-au discutat nimic despre dom’ ministru.
Radu s-a întors pe Insula Zu. Se culcă în dormitorul care este exact cum şi l-a dorit întotdeauna. Cum şi l-a dorit întotdeauna, dar nu şi acum. Aduce de pe Strada Constituţiei dormitorul său. Care, de când s-au mutat Andreea cu ai ei acolo, a devenit şi dormitor şi cameră de lucru, de multe ori şi sufragerie. Aduce totul pe Insula Zu.
La un moment-dat, vede că nu mai găseşte drumul spre Strada Constituţiei. Îl tot caută până îşi dă seama că drumul acela n-are cum să mai existe, Strada Constituţiei fiind de acum pe Insula Zu. Descoperirea aceasta i se datorează câinelui Rudy: Radu stă pe terasa de pe Strada Constituţiei nr. 72b., pe terasa pe care se iese chiar din camera sa şi câinele Rudy e şi el acolo, tolănit alături. Or pe câinele Rudy nu l-a putut aduce niciodată pe Strada Constituţiei nr. 72b. din cauza pisicilor de acolo. Nici Andreea nu e încântată de cele două siameze, dar ce să facă? Sunt bătrâne şi o să se stingă la un moment-dat. Iar alte pisici n-o să mai fie pe Strada Constituţiei nr. 72b.. Dar, cel puţin până atunci, Rudy nu poate merge pe Strada Constituţiei. Câinele Rudy e pe terasa de pe chelie, tolănit alături de Radu Robin Roby Boy.
Şi iar se întreabă Radu Robin: oare cele două scenarii imaginative intime nu se suprapun? Se suprapun, însă nu total, şi-a spus Radu, dar nu era prea sigur.
Când i-a zis lui Ţuţu că trebuie să plece undeva unde nu există nici poştă, nici telefon, atunci când s-au întâlnit pentru ultima oară, n-a bănuit că va rămâne pe Strada Constituţiei nr. 72b., care ea, Strada Constituţiei 72b., se va muta pe Insula Zu. Acum terasa pe care se iese chiar din camera sa este la nivelul cel mai înalt al Palatului, terasa pe chelie. După ce a intrat în Palat şi a pătruns pe coridorul-hol şi s-a văzut în oglindă venind spre el însuşi, l-a cuprins, pentru prima oară pe Insula Zu, o stare stranie, căreia i se mai spune şi „frică” sau chiar „spaimă”. Aşa că se grăbeşte să urce scările.
Radu Robin Roby Boy stă tolănit într-un şezlong de pe uriaşa terasă de la etajul trei, etaj încă nici pe departe de a fi terminat. Ceea ce nu-i rău: deocamdată, încă nu există o balustradă care să taie priveliştea în două. Nu are cum se întoarce pe Strada Constituţiei, Strada Constituţiei este de faţă, aşa că hotărăşte ca măcar azi să nu facă nimic: să stea pe uriaşul balcon-terasă de la etajul trei şi să admire marea. Nici să coboare ştie că, măcar o vreme, n-o să mai coboare pentru a nu trece iar prin spaima cu venirea sa către sine pe coridorul-hol. Marea care se întinde până la infinit. Priveliştea fără timp şi fără spaţiu. Priveliştea ACUM. Da, faptul că balconul încă nu are nici măcar balustradă are avantajul că nu secţionează perspectiva. Radu Robin Roby Boy priveşte apa cea mai albastră, un peisaj cum doar pe peliculele cele mai performante poate fi văzut, marea cu valurile necontenite, marea vie. Efemeridele se bucură de prima şi totodată ultima lor zi, iar marea înghite în oglinda ei toată insula. Cu Radu Robin Roby Boy cu tot. ACUM „drăcovenia” se mişcă la fel de inutil, pe cum sună şi melodia pe care o emite. Inutil, dar Robin Roby Boy a constatat că fără ea lipseşte ceva. Şi e mai rău.
Dulăul Rudy se află şi el tolănit alături. Radu Robin Roby Boy stă pe terasa de pe chelie, soarbe din paharul care se umple mereu de la sine cu socată şi priveşte în zare. (Chiar dacă paharul se reumple mereu de la sine, Robin a păstrat destulă socată şi în anexele de sub buza muntelui. Anexele acelea inutile, pline de proviziile pe care le poate avea oricând şi oriunde are nevoie de ele pe Insula Zu. Robin a constatat că fără anexele acelea inutile, locul rămas gol dă o puternică senzaţie că acolo lipseşte ceva. Şi e mai rău.)
Şi dulăul Rudy priveşte în zare. (Radu îşi aminteşte de socata primită în copilărie, pe când aştepta cu orele să ajungă la masa de ping-pong. Pe urmă îşi aminteşte de imaginile arhicunoscute ale statuilor de pe Insula Paştelui cu figurile înalte care stau de veacuri şi privesc spre orizont, aşteptând răbdătoare. Diferenţa dintre ele şi mine, îşi spune Robin, este că acele statui sunt mai mari şi nu au la dispoziţie câte un şezlong.)
