Singurul care ar putea să gândească folositor este acest Varujan Pambuccian. Din păcate, acest om cu potenţial a fost folosit doar pentru reprezentativitate, nu pentru elaborarea unor decizii importante.
Ce ne facem când starea de alarmă se amplifică de la oră la oră? Într-o asemenea situaţie, toate aşteptările se îndreaptă spre Traian Băsescu. El a decis formula guvernamentală, el a decis inclusiv împrumuturile externe, el poartă dacă nu toată responsabilitatea asupra stării de lucruri, atunci măcar răspunderea unei decizii care să vizeze redresarea.
Din păcate, lucrurile sunt atât de grave încât nu mai merge formula iepurelui scos din pălărie. Lumea este înmărmurită de teamă şi aşteaptă o soluţie fără ca Făcătorul de minuni Traian Băsescu să iasă la rampă cu o nouă minune. Varianta asta a mers până la eşecul de acum.
Pentru următoarea mutare, una hotărâtoare, preşedintele şi-a consumat muniţia. Adică dreptul de a proceda la fel ca până acum. A folosit-o de mai multe ori în aceşti cinci ani şi ne-a dus în situaţia în care suntem. De data aceasta, formula de lucru trebuie să fie rezultatul unei dezbateri publice, al unei asumări din partea unor cercuri mai largi. Trebuie să ştim de ce desemnăm, pe cine şi pentru ce. Chiar şi varianta cu Călin Georgescu, un tehnocrat implicat în redactarea unui plan de dezvoltare durabilă, poate fi decisă doar după o privire amănunţită asupra acestui scenariu-proiecţie.
Călin Georgescu, oricât de serios tehnocrat este, nu poate încerca o asemenea operaţiune bazându-se doar pe formula “pe cuvânt de onoare”. Proiectul său trebuie cunoscut în detaliu, lansat la marele public, supus dezbaterii şi apoi bătut în cuie cu toate forţele politice, sociale şi ale societăţii civile.
Poate că aşa am putea urma o cale coerentă şi ea ar putea să genereze o schimbare de situaţie.
Fără decizii fundamentate, ferme şi mai puţin lălăite, ne apropiem de dezastrul economic cu o viteză de neînchipuit!
Post-scriptum: Cine este Călin Georgescu? Doctor în pedologie, director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă, secretar general al Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma. A coordonat realizarea Strategiilor Naţionale de Dezvoltare Durabilă din 1999 şi 2008.