Cunoscutul avocat răspunde la întrebările lui Cornel Nistorescu
– Cum vă explicați că, într-o succesiune de crize, care de care mai nenorocită, câteva trompete media mută subiectul pe alegerile prezidențiale?
– Cred că sunt două explicații, una care ține de irațional (și este, oarecum, obiectivă) și una care ține de planificare. Sub efectul bombardamentului informațional, omul obișnuit are tendința să își construiască scuturi de protecție sau să întoarcă privirea de la tigrul din odaie, să îl ignore în speranța că va pleca singur. Omul s-a săturat de propaganda pentru război, e obosit de „politicile” sanitare pandemice, e sastisit de „nuclearele” climatice de la tv și sleit de puteri în fața valului de scumpiri, a creșterii ratelor la credite și a penuriei alimentare din ce în ce mai vizibile – astfel se lasă (semi-conștient) deviat de la cursul urât al lucrurilor, pentru cancan, inclusiv cel politic. De partea cealaltă, este evident că este vorba de un program, un plan, în interiorul căruia se pregătesc atât câinii de cursă, cât și iepurii care deschid competiția.
Subiectul alegerilor prezidențiale este deschis acum de acești scenariști din două motive complementare – un rodaj pentru campania propriu-zisă (atât serviciile secrete și restul statului profund, birocratic, cât și comercianți de imagine, își cântăresc „marfa” din timp) și o pregătire pentru eventualul final prematur al mandatului actualului președinte, care dă dovezi destul de clare că s-a cam plictisit la Cotroceni și vrea altceva, de exemplu, o vacanță mai bine plătită de petrecut în funcția de șef al vreunei organizații internaționale.
– Sunt acestea o prioritate pentru țara noastră sau o diversiune?
– În mare parte, este o diversiune. Este de ajuns să vedem site-urile sau televiziunile care au lansat pre-campania, precum și numele „aleșilor”, pentru a ajunge la o asemenea concluzie. Este, de asemenea, evident că „programatorii” și scenariștii se preocupă de orice, cu excepția chestiunilor concrete, arzătoare, ale momentului (ca să nu mai vorbim de necesitățile pe termen mediu și lung ale acestui popor). Sunt, de exemplu, mai importante înarmarea cu fosile ale războiului rece (F-16 de 40 de ani, Patriot de 30 …) sau „ajutorarea” Ucrainei, inclusiv prin deschiderea canalului Bâstroie din Delta Dunării (ceea ce ar putea, pe termen mediu, să distrugă fauna și vegetația de acolo, decât protecția pensiilor, a salariilor, a școlii și a locuințelor familiale ale cetățenilor români). Este mai importantă protecția proprietății unor multinaționale asupra unor active dobândite prin furt, corupție și practici comerciale incorecte, decât minimul de subzistență al cetățenilor români care vor sărăci, care vor flămânzi și care vor falimenta curând „datorită” minunatelor politici ale republicii experților (care își găsește un minunat pat germinativ în colonia România). Pe de altă parte, prezidențialele sunt, totuși, importante. După 10 ani de discreționarism securist (caracteristic mandatelor lui Petrov, alias Basescu T.), după 7 ani de tăcere și joc împiedicat tot pe loc, pe loc, pe loc, să ne fie cu noroc (caracteristice ale mandatelor lui Werner), după 3 rânduri de alegeri și un referendum (ignorat de toată lumea) „gestionate”, mai exact, controlate de STS, este important să ni se dea măcar iluzia că putem avea un președinte care să reprezinte, efectiv, poporul și care să redea încrederea în democrația reprezentativă, în separația și echilibrul puterilor în stat, în dreptate și în casă, familie și viitor. Nu că ăsta ar fi scopul programatorilor – nici vorbă. Spuneam doar că acesta ar putea fi motivul onest pentru care cetățenii români să înceapă să se preocupe de prezidențiale. În definitiv, în SUA deja se vorbește de alegerile prezidențiale din 2024, pre-selecția candidaților (așa-numitele „alegeri primare”) fiind deja antamată.
– Cine ar fi interesat să gonfleze subiectul?
-Eu observ că principalii interesați de animarea acestei dezbateri sunt foștii useriști, rebotezați Reper, și reuniți în jurul lui Cioloș. Fiind într-o evidentă pierdere de viteză și, mai presus de toate, fiind deja flămânzi și însetați de putere, cei din acest grup (și promotorii lor securistoizi) au declanșat operațiunea de convingere a lui Kovesi să candideze. Ciudat este că un partid (Reper) cotat cu sub 2% în sondaje, își „trage” candidat cu 25% cotă de încredere (mă rog, dacă luăm de bune sondajele eternilor sondori și „profesori” de pe la tv). Pe de altă parte, o facțiune a PSD, care speră să intre în grațiile SUA, îl presează pe Geoană să candideze, doar-doar or înțelege o dată stăpânii că ei sunt niște vătafi buni – numai că americanii sunt cam cu partea ailaltă. În fine, în PNL este neapărată nevoie de un pion care să nu deranjeze prea mult calmul și liniștea post-mandat necesare dlui Iohannis (care are niște răspunsuri judiciare de dat, de exemplu, în chestiunea celor 6 case obținute când era primar de Sibiu).
Evident, nu este lipsit de importanță să observăm că și statul profund este interesat să își verifice marfa din timp.
Eu m-aș uita și le cele câteva eterne case de sondaje ale opiniei publice. Practic dintotdeauna, aceste „întreprinderi” au făcut grupaje de personaje politice sau tehnocrate care sunt măsurate periodic, fiind vorba de aceleași 10-15 tipare pe care le împing în față programatorii și scenariștii. Ideea este, de mai mult de 25 de ani, ca lumea să fie, în general, dezinteresată de politică, prin (artificial creata) lipsă de opțiune. Omul, potențial votant, ajunge să gândească și să spună: cu cine să îl înlocuiesc pe Orban sau pe Cîțu ori pe Iohannis, că dacă mă uit în lista „personalităților” politice, nu am opțiune … De aici, absenteismul masiv la vot. Este exact ceea ce urmărește statul profund – omul să nu fie deloc interesat să vină la vot. Se creează, astfel, un nucleu de captivi ai celor 3-4 forțe politice care s-au preschimbat și amestecat la infinit în ultimii 20 de ani. De ales, sunt aleși impostorii sau persoanele vulnerabile, iar treburile statale importante sunt capturate pe termen indefinit de birocrați/tehnocrați, imuni la răspundere politică sau juridică și imposibil de schimbat. Genul la care mă refer este Arafat, desigur, dar aparatul de stat și instituțiile publice „independente”, cum ar fi BNR sau Consiliul Concurenței, sunt de mult timp acaparate de acești tehnocrați inevitabili.
Aceste institute de sondaje ale opiniei publice nici nu realizează cât de mult rău fac democrației reprezentative: omul nu mai crede că această formă de organizare politică este adecvată, aderând (semi)conștient la tot felul de curente iliberale, totalitare sau ne-democratice.
Atunci când alungi posibilitatea ca reprezentanții poporului să fie aleși de popor, lăsând această treabă pe seama institutelor de sondare a opiniei publice, a serviciilor secrete și a birocraților, este evident că torpilezi democrația, care devine ne-reprezentativă și, deci, indezirabilă.
Mai mult chiar, când permiți puterii economice să controleze toate celelalte puteri în stat, precum și birocrația, pervertești democrația într-un neo-feudalism destructiv, care nu poate să se termine decât în anarhie. Iar cei care suferă în perioade anarhice sunt oamenii obișnuiți, familiile nevinovate.
– Nu cumva ea ar putea reprezenta incapacitatea mass-media de a pune punctul pe i? Discutând mereu despre viitor, nu cumva mass- media mainstream ascunde sub preș toate nenorocirile curente?
-Așa cum spuneam mai sus, a patra putere în stat, presa, a fost capturată de multișor de puterea economică, o putere a banului, care a devenit o putere globală, cu propriile legi a-naționale, o putere care face să i se subordoneze orice altă putere în stat. Da, este și incapacitate intelectuală sau volitivă a presei de a concentra atenția opiniei publice pe ceea ce este cu adevărat important, pe ceea ce ne afectează viața de zi cu zi, pe existența pe termen mediu și lung, pe valorile și pe pilonii pe care ne construim viața. Dar este și dependență economică atroce. Nu doar că presa depindea deja de publicitate în urmă cu 20 de ani: acum depinde și de marile platforme online sau de rețelele de socializare. Fără acces acolo, fără prezența acolo, nu mai există venituri pentru o sustenabilitate decentă a muncii jurnaliștilor. Dar pentru acces, trebuie să te supui „standardelor comunității”, să fii politically correct, să îți semnalizezi permanent virtutea de a crede doar în informațiile oficiale. Printr-o distopică întoarcere în timp, suntem obligați acum să respectăm același tip de reguli totalitare pe care le stabileau comuniștii și pe care încercam să le ocolim prin tot felul de metode și șopârle. Numai că acum acest lucru a devenit imposibil: suntem la un click distanță de neutralizarea ca identitate digitală sau de faliment.
Așadar, da, presa mainstream ascunde mereu gunoiul sub preș, fie prin escaladarea mediatică a unor crize (de regulă, artificiale), pentru a ne face să nu mai sesizăm tigrul din odaie, fie prin camuflarea adevăratelor probleme ale comunității și cenzurarea soluțiilor decente și naturale la acestea.
– Cum vă explicați faptul că mass-media evită constant durerile și nemulțumirile populației și se refugiază în dezbateri care țin mai degrabă de profeții jurnalistice destinate audienței?
– În mare parte, v-am răspuns mai sus. Adaug că temele mari și predilecte de dezbatere sunt decise în altă parte, iar nu în redacțiile jurnalistice. De nenumărate ori am fost pus în situația de a începe o explicație a unei soluții la chestiuni grave sau de a relata probleme curente sau de principiu grave, fiind rapid oprit cu „breiching niuz” sau acoperit cu țipete sau invective ale „invitaților permanenți” la talk show-uri. Și mai agasant, sunt uneori prezent în emisiuni unde pare să se discute chestiuni din domeniul meu de competență, însă atunci când îmi vine rândul la cuvânt sunt întrebat despre orice altceva, cu excepția domeniilor unde sunt pregătit și mă simt pe „teren propriu”. Toate acestea se explică prin faptul că main stream media are o altă agendă, uneori ostentativ plătită de guvern. Episodul din pandemie, cu acea sumă de 40 de milioane de euro alocată de guvernul Orban presei obediente, este legendar.
– Care ar fi performanțele și handicapurile celor mai pomeniți candidați? Mă refer la Geoană și Kovesi …
-În privința dnei Kovesi, eu nu văd niciun atu – faptul că și-a creat o falsă legendă de luptător anti-corupție (cu sprijinul SRI, al presei globaliste și al ambasadelor străine) nu o califică drept candidat la prezidențiale. În afară de marile necunoscute ale carierei sale de procuror (din magistrat de tribunal, devine procuror general și, după aceea, procuror – șef DNA, cu mandate succesive care au încălcat statutul magistraților și, ulterior, procuror – șef al Parchetului European, în condițiile în care nu avea calitatea de procuror cu rang de Curte Supremă; spălarea sa de acuzația de plagiat nu a fost niciodată acceptată de lumea academică), dna Kovesi este deficitară la capitolul charismă. Aparițiile sale publice sunt chiar mai negativ comentate decât cele ale actualului cuplu prezidențial. Eu, unul, chiar aș vrea să o văd candidând pe dna Kovesi. Ar avea „șansa” să arate că nu este decât un mit gol pe dinăuntru, iar nu un om de politic de valoare (oricum, un magistrat transformat în politician, peste noapte, ar fi un „exemplu” magistral de independență a magistraturii …). Ar avea și „șansa” de a le arăta europenilor că și-au pus speranțele într-o persoană foarte consecventă, care chiar vrea să își ducă mandatul până la capăt (2027) …
În ce-l privește pe dl Geoană, chiar nu știu ce atu-uri ar putea pune pe masă. Faptul că, în mod ciudat, după o adormire de mai mult de 10 ani, a fost numit secretar general – adjunct al NATO, nu poate șterge stigmatul uluitorului eșec la prezidențialele din 2009 și nici apelativul cu care l-a gratulat Ion Iliescu – „prostănacul”. În plus, dl Geoană se poate confrunta și cu eventuala decizie a coaliției PNL – PSD de a prezenta un candidat comun, în persoana dlui Ciucă, un alt preferat al NATO (cel puțin la nivel de teorie), care s-ar putea să îi ia locul.
– Reducerea prezidențialelor la Mircea Geoană și Laura Codruța Kovesi este o diversiune, o prostie sau o comoditate de gândire?
– Este câte puțin din toate. Posibila diversiune poate camufla intenția de a impune un Spitzenkandidat, care se va lupta cu un contra-candidat mult prea slab sau mult prea puțin agreat internațional – așa cum a fost cazul în 2019, în România, sau în 2022, în Franța. Dna Dăncilă era teleportată în poziția de contra-candidat, dna Le Pen era detestată de toată „lumea bună”. Nici una, nici cealaltă, nu aveau nicio șansă. Așa că au câștigat das Spitzenkandidat. Posibilă mare prostie? Da, lumea chiar vrea altceva, s-a săturat de ciorbe re-încălzite. Mai mult de 2/3 dintre românii, testați chiar de institutele de sondare a opiniei publice pe care le-am criticat mai sus, sunt pentru suveranism, sunt pentru mai puțin progresism globalist, sunt pentru o Europa a națiunilor, iar nu a birocrației iresponsabile și de psihiatrie de la Bruxelles, pentru o planetă a oamenilor, iar nu a naziștilor senili care ne vor reduși la 800 de milioane, ca acum 500 de ani. O fi și comoditate, cine știe – probabil că lumea vrea un stil de prezidențiale ca în SUA, cu doi candidați ireductibili (mă rog, nu cred că dna Kovesi și dl Geoană sunt chiar diferiți, ambii fiind ultra-progresiști și globaliști). Numai că s-a văzut unde a dus stilul american – SUA și lumea au un „lider” de toată stima în persoana dlui Biden, care nu mai știe dacă dă mâna cu persoane reale sau cu fantome …
– Ce ar însemna o candidatură Kovesi?
-Vom vedea un mit care se dărâmă mai rapid decât mitul lui Băsescu (Petrov, pe numele său de turnător) sau decât mitul lui Werner (care nu este neamțul eficient și onest pe care îl creditam în 2014 …). Se va vedea că am avut de-a face cu un balon de tinichea în toată amarnica „luptă” anti-corupție.
– Ar mai putea face Mircea Geoană o politică independentă, favorabilă țării noastre?
-Categoric, nu. Mă întreb, însă, cum îi va reuși dlui Geoană baletul între SUA și UE, între Rusia și China, între Germania și Franța, că toate au influențe mari în România și toate au, în acest moment, interese contradictorii, chiar violent opuse. Logic ar fi ca, în asemenea situații, un președinte de republică non-colonială (așa cum încă pretindem că suntem) să caute interesul național, la care se referă și Constituția, de altfel, dar n-aș crede. Dl Geoană este unul dintre cei care au impus politica României de azi, care privilegiază înarmarea, interesele NATO și interesele Ucrainei, mai jos sau în afara ariei de preocupare fiind interesul național român și interesul cetățeanului obișnuit.
– Există și un pluton doi, debilizat de vară și de crize, în care încă mărșăluiesc Ludovic Orban, Dacian Cioloș, Viorica Dăncilă, Victor Ponta etc. Ce rol ar putea juca aceștia? La care vă uitați cu mai mult interes?
-Nu există interes pentru Orban și Cioloș, iar dna Dăncilă ar face bine să nu candideze, căci o să ajungă într-o poziție și mai proasta ca în 2019 (poziție pe care nu o merită ca om). De Victor Ponta nu știu ce să zic. Nu cred că are interes să apară acum în competiție. Oricum, deși a fost un premier cu rezultate bunicele, Ponta a „reușit” să iasă din politică, călărind pe experimentul unui partid care nu a arătat nimic, în afară de fronda contra lui Dragnea. Cel mai grav este că, pe mâna lui, Primăria Generală a capitalei a fost pierdută de dna Firea în favoarea abulicului de Nicușor Dan – dacă partidul lui Ponta și bruma sa de simpatizanți ar fi votat pentru Firea, acum nu aveam cel mai ciudat oraș-capitală europeană. În plus, în genere, cei 5 fac parte din grupul personajelor „sondate” de zeci de ani – lumea chiar nu mai are chef de ei, lumea ar vota pe oricine altcineva…
– Criticați mereu competitorii, direcțiile propuse, proiectele de legi, practicile politicienilor. Vă exersați un demers? Vă pregătiți de intrat în cursa electorală? Sau pur și simplu exersați cu gândul că într-o bună zi, poate poate?
-Critica mea este un permanent exercițiu civic. Nu pot să tac, mai ales când simt că pot face ca lumea să iasă din starea de hipnoză sau din stereotipiile de comportament pe care azi se construiesc toate tehnicile comerciale și politice de fabricare a consimțământului (la achiziție sau la vor) și de canalizare a voinței. Când cetatea este sub asediu – azi, în sec. XXI, asta se întâmplă când drepturile și libertățile individuale sunt atacate și cotropite – un cetățean informat, responsabil, nu poate să tacă. Faptul că am vorbit în pandemie, cu toate riscurile și consecințele de rigoare, a avut efect. O sumedenie de oameni îmi scriu sau îmi spun verde în față că permanenta stare de trezie pe care am întreținut-o în pandemie le-a fost ancoră sau parâmă de fixare la țărm, care i-au împiedicat să intre în derivă sau să abandoneze tot și să plece pe alte meleaguri. Este un motiv de mândrie pentru mine să spun că mulți oameni au descoperit greșeala din sintagma „vreau o țară ca afară” de pe vremea „luptei” cu ciuma roșie. Asta pentru că „afară” a cam început înghețul totalitar, în timp ce „acasă” încă mai simțim aer de libertate.
Deci, da, exersez permanent un demers de informare, de avertizare asupra riscurilor derapajului totalitarist, în încercarea de a trage de mânecă lumea din jurul meu pentru a se trezi din hipnoză. Enervez multă lume, desigur (mai nimeni nu e încântat de ceea ce vede când se uită în oglindă, de aceea oglinda poate fi detestată pentru că ne arată ridurile), dar și mai multă lume a (re)învățat, alături de mine, cum „miroase” totalitarismul și cum arată purtătorii săi „bine” intenționați, cei care ne spun că tirania, restricțiile, penuria, înfometarea, sărăcia, înțeparea cu tot soiul de substanțe experimentale sunt „pentru siguranța noastră”.
În cursa electorală voi intra la un moment dat. Deocamdată, însă, sunt lucruri care pot fi făcute din afara sistemului politic. De exemplu, pot fi organizate o sumedenie de inițiative civice și demersuri de democrație directă sau participativă. Insist să le spun oamenilor că un cetățean informat și băgăcios poate să facă toate lucrurile pe care le face un politician (primar, consilier local sau județean, parlamentar, membru al unor comisii și comitete), cu excepția votului. De asemenea, cetățenii pot face legi prin inițiativă cetățenească, referendumuri locale sau naționale, demersuri administrative sau judiciare colective, voturi de blam sau de susținere în spațiul digital, adunarea de fonduri populare pentru proiecte economice și sociale, organizarea unor „plase de siguranță socială”, pe care statul „democratic și social” nu o face, fiind concentrat pe alte „priorități”, care nu sunt ale omului obișnuit … Acesta este motivul pentru care s-a constituit pe Facebook un grup, intitulat România Nesupusă, cu 50 de mii de membri, precum și vehiculul instituțional al acestui grup, intitulat Asociația pentru Acțiune Civică și Democrație Participativă (ACDP). Încerc să pun pe picioare acest ONG, inclusiv prin constituirea unor filiale teritoriale sau în străinătate.
– Dacă ar fi să vă definiți într-un program, cum ar putea sintetizat?
– Președintele României trebuie:
– să redea poporului încrederea în democrație,
– să pună punct „republicii experților” și „republicii procurorilor”, luându-și în serios rolul de mediator între societate și puterile publice,
– să pună serviciile secrete sub controlul civil efectiv și prompt al Parlamentului,
– să redea celor 3 puteri ale statului dreptul și autoritatea de a limita intruziunea puterii economice în legislativ, executiv și justiție,
– să repună la locul cuvenit răspunderea tuturor decidenților pentru faptele proprii, punând capăt epidemiei de reglementări și contracte care îi cadorisesc pe decidenți cu imunitatea sau cu impunitatea,
– să respecte și să impună respectul dispozițiilor constituționale relative la dreptate, ca valoare fundamentală a Statului român, la caracterul democratic și social al acestuia, la obligația de a proteja drepturile personalității și condiția umană, la libertatea conștiinței și a presei, la libertatea comerțului,
– să se preocupe permanent de protejarea interesului național prioritar în activitatea economică, inclusiv în privința resurselor naturale (agricole, industriale sau tehnologice),
– să garanteze proprietatea individuală,
– să asigure libertatea presei, inclusiv pe platformele online sau în rețelele de socializare,
– să se preocupe permanent de menținerea independenței magistraților,
– să facă din educație, cercetare științifică fundamentală și aplicată și din sănătate priorități naționale absolute și perene,
– să facă din circulația liberă și rapidă a cetățenilor în interiorul țării un țel permanent al executivului,
– să acționeze în permanență în așa fel încât orice locuitor al acestor meleaguri să se simtă acasă, opunându-se oricărei forme de segregare (sanitară, ideologică, religioasă).
– Cine ar putea să vă susțină?
-Cel mai probabil, oamenii care simt că suntem la răscrucea istoriei și care vor să nu o luăm pe calea greșită a totalitarismului, sub impactul nociv al progresismului și al globalismului… Cei care vor să trăiască în pace, alături de neamul lor. Cei care consideră că există un loc sub soare pentru toți. Oamenii normali, care nu mai pot fi induși în eroare de surferii care s-au urcat cu placa pe diverse mituri.
Are şanse egale cu ale Oanei Zăvoranu.Merg umăr la umăr.