Intoxicația cu arsenic și mercur a lui Daniel Băluță: Cineva chiar mi-a făcut rău

Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, a făcut declarații pe baza acuzațiilor referitoare la intoxicarea sa cu arsenic și mercur.

Intoxicația cu arsenic și mercur a lui Daniel Băluță: Cineva chiar mi-a făcut rău

Daniel Băluță candidatul PSD la Primăria București FOTO Facebook Sergiu Constantinescu

Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, a făcut declarații pe baza acuzațiilor referitoare la intoxicarea sa cu arsenic și mercur.

Edilul PSD al Sectorului 4 susține că nu a dorit să facă publice aceste detalii în timpul campaniei pentru Primăria Capitalei, dar consideră că, într-adevăr cineva i-a dorit răul.

„Singurul lucru pe care vi-l pot spune cert este că nu e vorba de o presupusă intoxicație. Analizele medicale nu fac altceva decât să confirme o realitate. Este o realitate, nu e o presupunere, este o certitudine. Cineva mi-a făcut rău, chiar mi-a făcut rău. Este adevărat că și răul acesta este gradual, dar, din păcate, sunt efecte pe termen lung pe care nici eu și nici dumneavoastră nu le putem anticipa. Sunt medic și m-am documentat destul de bine vizavi de complicații” a precizat Daniel Băluță, în direct, la Digi24.

Edilul din Sectorul 4 al Capitalei a exclus posibilitatea ca persoana care l-ar fi intoxicat cu arsenic și mercur să fie din zona politică. „Nu, nu, nu și am și spus lucrul acesta. În niciun caz nu trăim într-un astfel de stat. De aceea nici nu am vorbit în timpul campaniei electorale despre așa ceva, pentru că nu mi-am dorit niciodată în viața aceasta ca oamenii să mă perceapă ca un individ care dorește să se victimizeze. Am fost un luptător, sunt un luptător și voi fi un luptător. Dar este un semnal de alarmă și un semnal de atenție și pentru alți oameni, în ideea de a fi atenți cu lucrurile care se întâmplă în jurul lor, pentru că pot apărea probleme de acolo de unde nu te aștepți” a mai spus Daniel Băluță, potrivit aceleiași surse.

Cazul primarului Daniel Băluță pare tras la indigo cu cel al Gabrielei Firea. În anul 2019, pe vremea când era primarul general al Capitalei, aceasta a precizat faptul că, în urma unei intervenții chirugicale, medicii au găsit în colonul său o sârmă de patru centimetri.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.