Între flegmă și cucută

În spațiul public, de mai multă vreme, asistăm la o campanie grețoasă și agresivă, belicos-veninoasă și denigratoare, cu trimitere la slabele capacități intelectuale ale…

Între flegmă și cucută

În spațiul public, de mai multă vreme, asistăm la o campanie grețoasă și agresivă, belicos-veninoasă și denigratoare, cu trimitere la slabele capacități intelectuale ale…

În spațiul public, de mai multă vreme, asistăm la o campanie grețoasă și agresivă, belicos-veninoasă și denigratoare, cu trimitere la slabele capacități intelectuale ale clasei politice românești, în general, dar mai cu seamă a reprezentanților puterii actuale.
Campania e susținută virulent de mai multe canale și canalii media, între care Realitatea tv nu contenește în a-și face, cotidian, un titlu de glorie din faptul că este vîrful de lance al negativismului și ocării antiguvernamentale, în diatribe amintind de speța cea mai joasă a mahalalei, odată ce au hotărît să-și reprime deontologia, echidistanța și bunul simț.

Pentru Realitatea tv, ținta predilectă a discursului ofensator, cu reverberații în prestația lamentabilă a liderilor opoziției, în frunte cu președintele, a devenit femeia prim-ministru, Dăncilă. Nicio reținere și nicio jenă nu le temperează elanul, apetitul batjocorii, nimic nu le cenzurează tentația umilirii.
Dacă ar fi numai ridicolul demagogiei și al insistenței cu care combat politicile și programele guvernamentale, mai treacă-meargă! Numai că moderatorii postului tv și invitații lor, mulți proveniți din mediul academic și universitar, aleși după triunghiul ascuțit al indignării din sprîncenele lor, își iau, cu toții, libertatea de a se transforma, fățiș, în instigatori la răsturnarea ordinii constituționale, pozînd în tribuni ai adevărului și dreptei judecăți, nederanjați de pericolul erijării în apostoli anacronici ai anarhiei. În termeni de normalitate, deschiderea, insistența realizatorilor de a avea ca invitați, conform discernămîntul lor, reprezentanți ai clamatei elite intelectuale și culturale, poate că ar fi un bun prilej de a pune, din nou, în discuție în ce măsură integritatea, perseverența, capacitatea organizatorică și abilitățile de negociere ale omului politic de carieră, primează în fața viciilor de caracter ale unor reprezentanți ai elitei intelectuale, excesiv de vocală și pretins atotștiutoare, aflată la ea acasă pe tărîmul jongleriilor cu sistemele filosofice și, îndeobște, nărăvită la iraționalitatea utopiilor.

De n-ar fi arțagul continuu al moderatorului Rareș Bogdan, patriotismul lui de paradă, agrementat de o enormă ipocrizie, capitulînd în fața europenismului necondiționat și păgubos, poate că acolo, la Realitatea tv. s-ar aminti că fenomenul trecerii intelectualilor în conducerea politico-administrativă, cu măsura autorității lor morale, reale, subînțelese ori presupuse doar, a fost o componentă statornică a perioadei interbelice din istoria noastră. Sigur, cu surprizele, cu rateurile de rigoare care au fragilizat credibilitatea actanților, pînă la neîncrederea și repulsia stîrnită în sînul societății de-atunci, cu urmări pînă azi. Asta pentru că nume mari ale culturii naționale, de la Nicolae Iorga, la Octavian Goga, și-au încercat norocul și abilitățile în politica mare, din păcate, cu rezultate de la ”slabe” și ”dezamăgitoare”, la ”dezastruoase”. Ar fi doar un exemplu și un motiv pentru ca intelectualitatea promovată cu obstinație pe sticla Realității tv., să-și cenzureze excesul de aroganță și discursul destabilizator, nu o dată de factură, de inspirație de-a dreptul trotzkistă.

Și-apoi, cum să te erijezi în instanță supremă, așa cum face Realitatea tv.?! Cîtă credibilitate poți să invoci și să pretinzi cînd, evoluînd între flegmă și cucută în fața opiniei publice, cu scuipatul și otrava imprecației mereu pe buze, demersul critic se oprește numai la combaterea programelor, a politicilor, proiectelor și figurilor guvernamentale, în vreme ce ignorarea sau bagatelizarera dramelor de pe urma gravelor și programaticelor erori judiciare, le trădează și moderatorilor și invitaților lor, intelectuali subțiri, cu ștaif academic și operă moralizatoare, lipsa empatiei și handicapul goliciunii sufletești?
Celor care mai cred în minunea de țară înflorită sub auspiciile intelectualității clamate cu sîrg, le recomand să facă un minim exercițiu de imaginație, închipuindu-și cam cum ar arăta România, adusă la condiția de falanster, aflată sub autoritatea politico-administrativă efectivă a lui Rareș Bogdan, Liiceanu, Pleșu, Patapievici, Diaconescu, Hoandră, Oreste, Pora, Negrea, Ciocăzan et comp. Mie, unuia, mi se sparie gîndul!

Distribuie articolul pe:

76 comentarii

  1. Domnule Radu Dan Mihailescu.Cu tot respectul, credeti ca daca „Elegantul” domn Rares Bogdan era numit Presedinte-Director general al TVR, cum spera la un moment dat, ar mai fi asa de critic la adresa PSD -ului? Nu credeti ca exagereaza, impreuna cu echipa (sa nu spun Gasca) din jurul lui, cu agresivitatea, cu jignirile si limbajul suburban, cu instigarea la revolta si nesupunere civica? Apoi prezenta d-lui Cristian Diaconescu, fost candidat la functia de presedinte al PSD-ului, si a lui Cosmin Guse, fost Secretar General al aceluiasi PSD, doua „pasari calatoare” care au sarit din creanga in ciot, in corul denigratorilor, nu da bine. D-le Mihailescu daca spui mereu ca Alianta PSD-ALDE este „toxica” e treaba dumitale, dar afirmatia despre cei trei milioane ca sunt/suntem inconstienti e prea mult, zau. Imi pare rau ca jignesti/ne jignesti. In Democratie, ne place sau nu, rezultatul urnelor ar trebui acceptat, respectat, nu contestat la infinit. Ps. Am incercat sa-ti raspund la cateva comentarii la articolele despre supararea d-nei Firea la Cotroceni si despre cearta lui L. Dragnea & Iohanis. Poate le vedeti. Cu bine si sanatate!

    1. Dle Chira, cu politrucul Mihailescu nu ai voie sa dialoghezi elegant! In ce priveste cele doua conserve securist basiste
      infiltrate in PSD sunt pasari securiste calatoare la ordin!!! FSN-ul neocomunist-pseudocapitalist a fost infiltrat de
      Securitate, imediat dupa ce aceasta s-a dezmeticit, dupa lovitura de…maciuca de stat administrata de kgb-isti. Din
      2005 Securitatea a preluat total controlul alimentandu-si partidele de buzunar sau clonand noi partide prin „scindari”
      ale partidului-stat. PSD inca nu a reusit sa scape de toate conservele si nici de ramasitele vechii garzi a lui Ilici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.