Cea de-a 45-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary, inaugurată vineri cu pelicula „Crazy Heart” a realizatorului american Scott Cooper, prezent la festival, se va încheia la 10 iulie cu comedia romantică franceză „L’Arnacoeur” (joc de cuvinte traductibil prin „hoţul de inimi”), de Pascal Chaumeil, cu Roman Duris şi Vanessa Paradis.
Între aceste două stări ale inimii, juriul competiţiei oficiale, prezidat de producătorul american de film Ron Yerxa, secundat de actriţa sârbă Mirjana Karanović, impusă pe plan internaţional cu rolul mamei din „Când tata e plecat cu afaceri” de Emir Kusturica (premiat cu Palme d’Or), regizorul sud-coreean Lee Chang-dong (Premiul pentru cel mai bun regizor la Veneţia pentru „Oasis”), scenarista şi producătoarea spaniolă Lola Mayo, regizorul rus Alexei Popogrebski, cehul Bohdan Sláma (inclus de revista „Variety”, anul trecut, în topul celor 10 regizori care trebuie urmăriţi) şi criticul englez de film David Stratton, va trebui să aleagă între 12 filme, printre care, „3 Seasons in Hell” de Tomáš Mašin, „Brother and Sister” regizat de Daniel Burman, „Just Between Us” realizat de Rajko Grlić, „Sweet Evil” de Olivier Coussemacq, „Hitler in Hollywood” al belgianului Frédéric Sojcher (un thriller despre actriţa franceză Micheline Presle şi un proiect de scenariu de la Hollywood), „There Are Things You Don’t Know”, debutul iranianului Fardin Saheb Zamani, „Mother Theresa of Cats”, al polonezului Pawel Sala, „In The Mosquito Net”, regizat de spaniolul Agustí Vila, „Kooky” de Jan Sverak.
La ediţia din acest an, al cărei buget a fost de 135 de milioane de coroane, potrivit organizatorilor, vor rula 204 lungmetraje şi documentare, dintre care 50 în premieră mondială.

Românii la Karlovy Vary
Cinematografia noastră este bine reprezentată la festival. Filmul „Aurora”, al regizorului Cristi Puiu, coproducţie România-Franţa-Germania-Elveţia, a fost selectat în secţiunea competitivă „East of the West”, ce cuprinde filme noi din ţările Europei de Est. Pelicula regizorului român, primită cu interes la Festivalul de la Cannes, în secţiunea „Un Certain Regard”, a rulat ieri şi este programată şi la 10 iulie. În aceeaşi secţiune atrage atenţia „The Temptation of St. Tony”, al estonianului Veiko Õunpuu, care a intrat în competiţia Festivalului de la Sundance. Se adaugă „The Abandoned” al slovenului Adis Bakrač, a cărui acţiune se petrece într-un orfelinat din Sarajevo, „Woman With a Broken Nose”, semnat de regizorul sârb Srdjan Koljević, „Dreamers”, peliculă a realizatoarei cehe Jitka Rudolfová. Din juriul acestei secţiuni, prezidat de Marion Döring, director al Academiei Europene de Film, fac parte criticul de film şi directorul artistic al TIFF, Mihai Chirilov, ziaristul slovac Peter Nagel, director al Art Film Festival IFF, regizoarea italiană Susanna Nicchiarelli, realizatorul georgian George Ovashvili, premiat în 2005 la secţiunea de scurtmetraje de la Berlinală şi autor al peliculei „The Other Bank”, nominalizată la „Descoperirea Anului” a Academiei Europene de Film.
Timp de două zile, duminică şi luni, au fost supuse atenţiei direcţiilor de audienţă din întreaga lume, industriei de film şi presei peliculele selectate pentru festivalul ceh de revista „Variety”. Filmul „Medalia de onoare” al regizorului român Peter Călin Netzer a fost proiectat luni şi este programat şi mâine. Secţiunea cuprinde alte nouă producţii, printre care, în primul rând, „Rewers”, de regizorul polonez Boris Lankosz, „Die Standesbeamtin”, de Micha Lewinsky, comedia satirică „Men in the Rut” de Robert Sedláček, „Garbo: the Spy” de Edmon Roch.
În secţiunea „The Fresh Section – The Promising Five” sunt prezentate filme din Germania, Australia, Cehia, Olanda şi România. Alături de comedia dulce-amară „Tidelanders”, semnată de Max Zähle, de pelicula australiană „Deeper Than Yesterday”, de „A Tear Is Needed”, film de animaţie realizat de Kristina Dufkova, şi „Infinite Memory”, al olandezului Relinde de Graaff, a fost aleasă producţia tânărului Paul Negoescu, „Derby”, „un studio cvasi-televizual asupra responsabilităţilor paternităţii”, cum îl prezintă un jurnalist ceh.
În sfârşit, în secţiunea „Work in Progress” a fost inclus un promo al filmului „Visul lui Adalbert” de Gabriel Achim.
Preţuirea de care se bucură cinematografia românească este dovedită şi de prezenţa în jurii, în afară de Mihai Chirilov, a Danielei Băcanu (Europa Cinema Label Jury) şi a Ednei Făinaru (Premiul NETPAC – The Network for the Promotion of Asian Cinema).
Capodopere şi omagii
Secţiunea „Open Eyes” este una dintre cele mai aşteptate de cinefilii cehi, pentru filmele descoperite la Cannes, cum ar fi „Copie perfectă” de Abbas Kiarostami, cu laureata din acest an, Juliette Binoche, sau în alte festivaluri: „Heartbeats” de Xavier Dolan, premiat la Sydney Film Festival.
Regizorii Nikita Mihalkov şi slovacul Juraj Herz vor primi „Globul de cristal” pentru întreaga activitate. În 10 iulie, ziua premierii regizorului rus, va fi proiectată şi ultima sa creaţie, „Burnt by the Sun 2: Exodus”. Bine-cunoscutul actor britanic Jude Law va primi Premiul Preşedintelui Festivalului.