Informații noi despre datoria externă a României

Banca Națională a României (BNR) transmite, într-un comunicat

Informații noi despre datoria externă a României

Banca Națională a României (BNR) transmite, într-un comunicat

Banca Națională a României (BNR) transmite, într-un comunicat, că investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 794 de milioane de euro comparativ cu 820 de milioane de euro în perioada ianuarie-februarie 2017.

De asemenea, datoria externă a crescut cu 1,55 miliarde de euro, arată BNR.

La investiții, participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 592 de milioane de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 202 de milioane de euro.

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 172 de milioane de euro, comparativ cu 72 de milioane de euro în perioada ianuarie-februarie 2017; în structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 434 de milioane de euro, balanța serviciilor și balanța veniturilor secundare au înregistrat excedente mai mici cu 6 milioane de euro, respectiv cu 2 milioane euro, iar balanța veniturilor primare a înregistrat un excedent de 170 de milioane de euro, comparativ cu un deficit de 172 de milioane de euro.

Potrivit BNR, datoria externă pe termen lung a însumat 69,5 miliarde de euro la 28 februarie 2018 (73,1% din totalul datoriei externe), în creştere cu 1,3% faţă de 31 decembrie 2017. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 28 februarie 2018 nivelul de 25,5 miliarde de euro (26,9% din totalul datoriei externe), în creştere cu 2,7% faţă de 31 decembrie 2017.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 13,5% în perioada ianuarie-februarie 2018, comparativ cu 23,9% în anul 2017. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 28 februarie 2018 a fost de 5,7 luni, faţă de 5,4 luni la 31 decembrie 2017.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 28 februarie 2018 a fost de 87%, comparativ cu 87,2% la 31 decembrie 2017.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. Cei care nu stiti , datoria externa a fost contractata pe certificatele voastre de nastere , bonduri , pe actele voastre de proprietate asupra caselor , apartamentelor si ce ati mai inregistrat la stat si politica regimului de indatorare a fost aprobata de voi prin juramintul de credinta catre stat prin asa zisul vot – votum , juramint de credinta , asta inseamna in latina , nu decizie de numire a cuiva intr-o functie cum credeti voi .. Asa ca baietii , dupa 28 de ani de gargara ati ramas in pielea goala , nici sufletele nu sint ale voastre ca le-ati predat in robie bisericii cind v-au botezat .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.