Probabil multă lume îşi aminteşte saga familiei Ewing, cu minunata fermă texană, cu interioarele luxoase şi elegantele toalete purtate de cele două două nurori ale lui Miss Elly. Acceptat de regimul comunist din România pentru a arăta depravarea capitalistă, serialul „Dallas” era urmărit cu religiozitate din cu totul alte motive.
JR, Bobby şi Sue Ellen se reîntâlnesc după 20 de ani, în continuarea acestei elegante telenovele „avant la lettre”, care a cucerit întreaga lume în anii ’80, a cărei filmare a fost anunţată de Studiourile TNT. Patronul postului independent de televiziune a explicat în „The Guardian” că este vorba despre o continuare, şi nu o reluare, şi că în scenă va intra a doua generaţie a familiei Ewing. Serialul se va deosebi în consecinţă de încercările precedente de a face să renască saga texană, cum ar fi „Întoarcerea lui JR” (1996), „Războiul familiei Edwing” sau proiectul nerealizat al unui film cu John Travolta în rolul JR, din 2006.
„13 ani de dragoste, rivalităţi, dorinţa de îmbogăţire şi mulţi bani au ţinut în faţa ecranelor milioane de oameni. Însă acum, după mai bine de 20 de ani de la terminarea serialului, familia Ewing apare din nou pe micul ecran”, scrie cotidianul „Daily Mail”.
Noua montare se axează pe cea de a doua generaţie Ewing şi Barnes, mai ales pe fiul angelicului Bobby, Christopher, şi pe cel al machiavelicului JR, John Ross. Larry Hagman, acum în vârstă de 79 de ani, Patrick Duffy (62) şi Linda Gray (70 de ani) îi vor avea alături de această dată pe Josh Henderson, cunoscut publicului din „Neveste disperate, în rolul John Ross Ewing III, Jesse Metcalfe îl va întrupa pe fiul lui Bobby, Christopher Ewing, Jordana Brewster va fi Elena Ramos, un alt motiv de rivalitate între cei doi tineri, Josh Henderson şi Brenda Strong. Charlene Tilton va fi din nou Lucy Ewing, din vechea gardă apărând şi Steve Kanaly, interpretul lui Ray Krebbs, fiul nelegitim.
Scenarista Cynthia Cidre a mărturisit că noile aventuri ale micii lumi din Dallas includ „rivalităţi dure”, scandal şi, mai ales, o etalare de bogăţie şi de lux care au făcut deliciul spectatorilor şi în primul serial. Noul film ar trebui să regăsească strălucirea care a adus serialului original „Dallas”, difuzat între 1978 şi 1991, numărul impresionant de 83 de milioane de spectatori.
De data aceasta, personajele principale sunt copiii lui JR şi Bobby, care reiau rivalitatea părinţilor lor, dar şi lupta pentru păstrarea fermei. Noua serie va avea pentru început, potrivit declaraţiilor postului de televiziune, 10 episoade, iar difuzarea sa va începe în vara anului 2012.