Preşedintele Klaus Iohannia a sesizat, joi, CCR cu privire la legea care permite parlametarilor, miniştrilor, prefecţilor şi subprefecţilor, primarilor şi viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de CJ să deţină calitatea de comerciant persoană fizică.
Sesizare de neconstituţionalitate ridicată de şeful statului vizează Legea pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, adoptată de Parlament în decembrie 2017.
Legea dedusă controlului Curții Constituționale are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 161/2003 în sensul eliminării incompatibilității funcțiilor de deputat, senator, membru al Guvernului, prefect, subprefect, primar, viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean, cu calitatea de comerciant persoană fizică.
Şeful statului invocă motive de neconstituționalitate extrinsecă, date de faptul că legea a fost respinsă în integralitatea ei de Senat în ședința din data de 27.11.2017 și adoptată de Camera Deputaților în ședința din data de 20.12.2017.
Preşedintele invocă drept motiv de neconstituționalitate intrinsecă faptul că, prin eliminarea incompatibilității unor funcții sau demnități publice cu calitatea de comerciant persoană fizică, legea în cauză diminuează standardele de integritate, aducând atingere statului de drept consacrat de art. 1 alin. (3) din Constituție.
„Scopul Legii nr. 161/2003, ce instituie anumite incompatibilități pentru funcții și demnități publice, este acela de a asigura imparțialitatea, protejarea interesului social și evitarea conflictului de interese în exercitarea acestora. Iar pentru atingerea acestui deziderat, a fost instituită și sancțiunea pentru persoana aflată în stare de incompatibilitate, respectiv cea a decăderii din dreptul de a mai ocupa orice altă funcție eligibilă pentru o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului – art. 1 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative (Decizia nr. 418/2014). Or, prin abrogarea de către legea dedusă controlului de constituționalitate a unora dintre cazurile de incompatibilitate este, practic, eliminată o garanție de exercitare a funcției publice cu imparțialitate și ferită de orice interese care ar putea să împiedice exercitarea sa în interes public”, subliniază şeful statului.
Plenul Camerei Deputaţilor a decis, în calitate de for decizional în decembrie, că parlamentarii, miniştrii, prefecţii şi primarii pot fi comercianţi persoane fizice, amendând în acest sens un proiect de lege depus de UDMR.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare abrogarea unor dispoziţii din Legea nr.161/2003, în sensul eliminării calităţii de comerciant persoană fizică din rândul incompatibilităţilor cu calitatea de deputat sau senator, cu funcţia de membru al Guvernului, cu funcţia de prefect sau subprefect, precum şi cu funcţia de primar sau viceprimar, primar general sau viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean.
Proiectul a fost iniţiat de 5 parlamentari UDMR, respetiv: Csép Éva-Andrea, Márton Árpád-Francisc, Szabó Ödön, Fejér László-Ődőn, Tánczos Barna. Plenul Camerei Deputaţilor, for decizional, a adoptat proiectul de lege cu 180 de voturi „pentru”, 86 „împotrivă” şi 5 abţineri.
statul paralel iese la iveala!