„Indiferent de locul care mi-a servit drept sursă de inspiraţie, am avut în minte, întotdeauna, locurile natale. Asta poate şi din dorinţa ardentă de a recupera, în plan simbolic, anii copilăriei. Totul e legat, deci, de Moldova şi de peisajele sale inconfundabile”, mărturisea, cu câţiva ani în urmă, nu fără melancolie, pictorul Ion Murariu, artistul plecat dintre noi în decembrie 2012, la vârsta de 90 de ani. “Galeriile Cercului Militar” îi dedică, în perioada 13-30 ianuarie, o retrospectivă.
În cele souă săli ale expoziţiei sunt etalate acuarele şi picturi acoperind principalele zone de interes ale artistului, de la florile scăldate în lumină sau strânse în buchete, ale căror culori îşi găsesc ecoul în cele ale vaselor din care se ridică, la peisaje şi la compoziţii cu colindători, cu personaje bizare sau groteşti sau cochetând cu miturile istorice şi cu sacrul.
Toamnă la Jijia
Tablourile expuse de Ion Murariu surprind, mai ales, viaţa satului românesc în mai toate aspectele ei.
Florile lui izbucnesc în culori solare, ca galbenul florilor de câmp sau roşul macilor, îmbracă sfios tonuri pastelate, în cazul zambilelor sau lăcrămioarelor, îşi etalează seva în verdele pal sau intens, îşi impun regalitatea în albastrul irişilor. Ulcelele sau vasele de sticlă îşi desprind consistenţa sau transparenţele pe fondurile valorate cu rafinament, în nuanţe puternice, mai ales roşuri, în albastruri diafane sau ocruri deschise din care iradiază lumina.
Iarnă în Bucovina
Peisajele sale, construite în tuşe puternice, cu diferite grade de împăstare, sunt uneori stări de suflet, ca “Toamnele” ce urmăresc treptata schimbare a culorilor, de la verde la galben, remarcabil în “Toamnă la Jijia”, şi la ruginiul care aprinde în acest anotimp pădurile Bucovinei. Una dintre ele, intitulată lapidar “Toamna”, este o acuarelă de o deosebită frumuseţe, executată cu o spontaneitate şi o siguranţă care dovedesc că faima de acuarelist a artistului este pe deplin îndreptăţită. Galbenurile şi brunurile joacă vibrant în dominanta verde a compoziţiei a cărei putere de sinteză situează lucrarea la limita cu arta abstractă.
Nu putem omite simfoniile de alb ale “Iernilor”, vibrate de griuri şi încălzite de micile suprafeţe de galben.
Răscoala
Alteori, peisajele devin cadru al exploziei de vitalitate a urătorilor sau al complicatelor compoziţii în care tragicul scenelor duce cu gândul în egală măsură la Evul Mediu şi la expresionism. Aşa cum, tot de la expresionism se revendică figurile groteşti, uneori frizând vulgaritatea, ce par să sfideze privitorul.
Tuşa puternică, energică, cromatica echilibrată, expresivitatea figurilor şi naturaleţea gesturilor surprinse în ulei sau acuarelă fac din creaţia lui Ion Murariu o lume vie, în mişcare, o artă care a reuşit să-şi păstreze actualitatea de-a lunul a peste 60 de ani. Şase decenii care au fost poate cele mai “agitate” din istoria picturii.
La coadă
Ion Murariu n-a căutat neapărat modernitatea. Ea a venit din sinceritatea exprimării, din stăpânirea meşteşugului, din ancorarea în tradiţia solidă a artei româneşti dinaintea lui.
„Nu am avut nici un model în plan artistic, însă m-am ghidat după formele practicate de profesorii şi, implicit, pictorii din această inimă culturală a ţării. Mulţi dintre profesorii ieşeni făcuseră studii la München şi Viena, iar subiectele de examen erau asemănătoare cu cele date la instituţiile similare din Europa. La Academia din Iaşi se studiau în forme savante desenul şi culorile. Iar colorismul care i s-a atribuit nu a fost, în nici un caz, o influenţă a şcolii germane, ci un dat al temperamentului artistic din această parte a Europei. Altfel spus, în Moldova se pictează, şi acum, altfel decât în alte regiuni ale ţării”, afirma, în urmă cu peste un deceniu, pictorul Ion Murariu.
Toamna, acuarelă
Îşi declara astfel apartenenţa la şcoala ieşeană în care s-a format, sub îndrumarea profesorilor Otto Briese, Jean Cosmovici şi Nicolae Popa, şi unde a primit şi prima distincţie, participând cu Academia ieşeană la concursul “Premio cittá Firenze”, unde a obţinut o menţiune.
Lumii Moldovei, cu lumina, cu peisajele şi obiceiurile ei, i-a rămas credicios chiar dacă, la doi ani după termiarea studiilor, în 1950, s-a stabilit definitiv la Bucureşti.
Lăcrămioare în pahar
„N-am impresia că pictura şi acuarela lui Ion Murariu se supun unor legi diferite de cele ale construcţiei plastice: nici n-ar fi fost firesc să fie aşa, de vreme ce Ion Murariu e, mai presus de toate, un artist care-şi ascultă îndemnurile, temperamentul”, scria criticul de artă Dan Grigorescu. „Pictura sa are o densitate a pastei, culorile se suprapun, în straturi puternice, la care, adăugând sarcasticele comentarii antirăzboinice, inflexiunile de provenienţă expresionistă, de aici, se dovedeşte că definirea lui ca «poet al priveliştii» e cel mai puţin unilaterală”.
Ion Murariu a primit de-a lungul carierei sale numeroase premii care i-au atestat măiestria, dintre care menţionăm, în primul rând, Premiul Naţional “Ştefan Luchian”, în 1994.
