Ipoteză! Cum ar fi războiul nuclear

„Există o ameninţare directă a utilizării, în anumite circumstanţe, a armelor nucleare tactice de către forţele armate ruse”

De (A.T.)
Ipoteză! Cum ar fi războiul nuclear

„Există o ameninţare directă a utilizării, în anumite circumstanţe, a armelor nucleare tactice de către forţele armate ruse”

Ameninţarea reprezentată de utilizarea de către Rusia a unor arme nucleare tactice ”nu poate fi ignorată” şi o astfel de lovitură ar putea declanşa un război nuclear limitat, a declarat miercuri comandantul şef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, relatează Reuters.

„Există o ameninţare directă a utilizării, în anumite circumstanţe, a armelor nucleare tactice de către forţele armate ruse”, a afirmat generalul Zalujnîi, şeful Statului Major al armatei ucrainene, într-un articol publicat de agenţia naţională de presă Ukrinform.

„Este, de asemenea, imposibil să excludem complet posibilitatea implicării directe a celor mai importante ţări la nivel mondial într-un conflict nuclear ‘limitat’, în care perspectiva unui al treilea război mondial este deja direct vizibilă”, a mai spus Zalujnîi, în articolul redactat împreună cu deputatul ucrainean Mihail Zabrodski.

Totodată, comandantul şef al armatei ucrainene a revendicat miercuri responsabilitatea pentru o serie de atacuri împotriva bazelor aeriene ruseşti din peninsula anexată Crimeea, între care unul care a provocat în luna august daune semnificative la aerodromul militar din Saki, în vestul peninsulei.

Generalul Zalujnîi a mai spus că loviturile au fost lansate cu ajutorul rachetelor, fără a oferi alte detalii.

Referindu-se la răspunsul Ucrainei la aşa-numita strategie a Moscovei de a „distanţa” războiul de cetăţenii ruşi, Valeri Zalujnîi şi Mihail Zabrodski se referă în articol la „eforturile de succes ale forţelor armate ucrainene de a transfera fizic ostilităţile către … Crimeea”.

„Ne referim la o serie de lovituri reuşite cu rachete împotriva bazelor aeriene ale inamicului din Crimeea, în primul rând împotriva aerodromului militar din Saki”, se precizează în articol. O notă de subsol menţionează că atacul de la Saki a fost o „combinaţie de lovituri” care au avut loc pe 9 august şi care au scos „din acţiune” zece avioane de război ruseşti.

Distribuie articolul pe:

27 comentarii

  1. @Dr. Mengele
    Chiar daca Ucraina va deveni desert radioactiv, (editat) globalist Zelenski va fi departe-departe pozand pentru pictoriale cu o alta nevasta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.