Iranul plusează, Donald Trump ezită

Președintele Donald Trump le-a cerut iranienilor să continue cele mai ample proteste împotriva regimului teocratic și a spus că ”ajutorul este pe drum”. Ajutorul însă întârzie să apară, iar surse citate de The Washington Post spun că Trump este mult mai puțin deschis pentru o lovitură militară împotriva Iranului decât în iunie 2025. Atunci, Trump nu a ezitat să trimită bombardiere pentru a lovi facilitățile nucleare iraniene, împreună cu forțele aeriene israeliene.

Trump nu vrea să dea cu banul

Este ca și cum ai da cu banul, spune una dintre sursele citate de The Washington Post. Există riscul unor accidente sau eșecuri operaționale în timpul misiunilor cu risc maxim. Există și riscul ca o cădere a regimului ayatollahilor să ducă la transformarea Iranului într-un stat eșuat cu capacități militare importante. Se adaugă riscul ca o lovitură militară să ducă la o represiune și mai dură a regimului asupra manifestanților. Pe de altă parte, acceptarea ofertelor de dialog din partea Iranului ar întări regimul. Administrația Trump este în fața unei dileme.

Iranul amenință cu lovirea bazelor SUA

Ezitarea SUA a făcut ca, peste noapte, regimul de la Teheran să pluseze. Comandantul forțelor aerospațiale ale Gardienilor Revoluției a anunțat că aceste forțe sunt ”pregătite în cel mai mare grad să întâmpine orice agresiune” și că producția de rachete a depășit nivelul de dinaintea războiului de 12 zile cu Israelul, în vara anului trecut. Iranul a avertizat Arabia Saudită, Qatarul, Emiratele Arabe Unite și Turcia, că bazele militare americane de pe teritoriul lor vor fi lovite, dacă Iranul va fi atacat. În aceste condiții, Washingtonul a ordonat o evacuare parțială a celei mai mari baze militare SUA din Orientul Mijlociu – Al Udeid, în Qatar.

Regimul din Iran a ridicat miza și când procurorul general de la Teheran a cerut judecarea rapidă și executarea protestatarilor arestați în ultimele zile. Este ca și cum regimul ar fi ”emis” rapid o monedă de schimb: renunțarea la aceste execuții în schimbul începerii unor negocieri cu SUA care să întărească poziția liderilor iranieni. Reacția din SUA a venit repede. ”Dacă îi spânzură, urmează să vedeți niște lucruri. Vom acționa foarte ferm dacă fac așa ceva”, a spus președintele Trump. El a cerut liderilor din Iran să ”dea dovada de omenie” cu protestatarii.

În ultimii 20 de ani, administrația de la Washington și cancelariile europene au vorbit constant despre amenințarea programului nuclear iranian. Acesta a fost motivul măsurilor punitive împotriva regimului iranian. Acum, programul nuclear iranian nu mai este în centrul atenției. În prim-plan sunt iranienii, speranțele lor, discursurile moralizatoare și bilanțul victimelor reprimării protestelor. Al-Jazeera a atras atenția că Statele Unite au început brusc să susțină milioanele de iranieni pe care tot Washingtonul i-a sărăcit și înfometat prin sancțiuni, începând din 2006. La fel ca și în cazul Venezuelei.

Iranul, un test pentru relația SUA cu China și Rusia

Singura măsură clară luată de SUA de la începutul actualelor proteste a fost impunerea unor tarife de 25% în comerțul cu SUSA pentru orice țară care face afaceri cu Iranul. Or, principalul partener comercial al Iranului este China. Beijingul importă peste 13% din petrol din Iran. Este puțin probabil ca va înceta aceste importuri.

Totuși, Iranul servește ca hârtie de turnesol pentru relațiile SUA cu Rusia si China. Este puțin probabil ca Moscova și Beijingul să cedeze la presiunile SUA, așa cum au făcut-o europenii. Însă este la fel de improbabil să sară în ajutorul regimului iranian, dacă lucrurile se agravează. La fel, administrația Trump cântărește șansele de reușita ale unei schimbări de regim la Teheran, iar rezultatul sunt actualele ezitări ale lui Donald Trump.

Trump: nimeni nu-mi poate spune cate victime sunt

Protestele nu au lideri, opoziția este scindată. În Sistan-Balucistan și în nordul cu minoritate azeră mare există riscul secesiunii și războiului civil. Prințul moștenitor Reza Pahlavi, plimbat acum pe la toate televiziunile americane și europene, nu este o figură care să ralieze poporul. ”Fără opresiunea șahului, Revoluția din 1978-1979 și dictatura mullahilor care ar urmat nu ar fi existat. Pahlavi nu s-a distanțat de execuțiile și torturile la care a recurs tatăl său. A scanda pentru Reza Pahlavi este semnul lipsei totale de speranță la iranieni”, spune liderul asociației refugiaților iranieni din Berlin.

Ezitând între o acțiune militară și negocieri cu regimul iranian, Donald Trump, la fel ca și liderii europeni, insistă pe încetarea băii de sânge din Iran. Bilanțurile din presa internaționala sunt cât se poate de diferite. 2.500 de morți, spune regimul, incluzând și sute de membri ai forțelor de ordine. 12.000, spun publicațiile opoziției iraniene din exil. Este relevant că președintele Trump nu are încredere în aceste cifre. ”Nimeni nu a putut să-mi spună un număr clar. Am auzit de un număr mult mai mic și am auzit de un număr mult mai mare. Voi afla în următoarele 24 de ore” a spus Donald Trump. Cu alte cuvinte, în următoarele 24 de ore, Trump va decide să dialogheze cu regimul sau să meargă pe calea schimbării de regim Iranul. În funcție de decizie, numărul morților invocat va fi mai mic sau mai mare.

Cine numără morții în Iran?

Cine oferă bilanțurile victimelor? Cea mai frecvent citata de marile publicații este organizația ”Activiștii Drepturilor Omului în Iran”. Este un ONG cu sediul în Virginia, SUA. Este finanțată în parte de de National Endowment for Democracy, finanțat de Congresul Statelor Unite.

Rolul acestui ONG seamănă izbitor cu cel al ”Observatorului Sirian al Drepturilor Omului”, care mai bine de zece ani a fost sursa principală a publicațiilor vestice privind războiul civil din Siria. Acest „Observator” avea un singur angajat din Coventry, Marea Britanie, patronul a doua mici magazine de îmbrăcăminte, fugit din Siria în 2000. New York Times a scris ca activitatea Observatorului Sirian al Drepturilor Omului era finanțată de cele doua mici magazine și de fonduri reduse din partea UE și a unei țări europene pe care sirianul nu a vrut să o numească.

Dubla măsură a Vestului

Insistența cu care liderii politici vorbesc despre victimele din Iran scoate în evidență dubla măsură. În 2013, sub comanda ministrului egiptean al Apărării, au fost uciși o mie de oameni într-o singură zi. Manifestau împotriva înlăturării de la putere a președintelui ales democratic, Mohamed Morsi. Nu a existat o revoltă similară a liderilor vestici atunci. Ministrul egiptean de atunci este acum președintele Abdel Fattah el-Sisi, aliatul SUA și al europenilor. Nu au protestat la fel nici când noul regim sirian a masacrat peste o mie de alawiți, în martie 2025. Liderul regimului, Ahmed al -Sharaa, este partenerul de dialog al Vestului, cel care l-a răsturnat pe Bashar al-Assad de la putere.

Ceea ce se întâmplă în Iran este parte a unei rearanjări geopolitice mult mai ample. Asta are puțin a face cu protestatarii și cu soarta lor acum și în zilele ce vor urma. Sunt cel mult o monedă de schimb în negocieri de moment și elementul care ajuta la deformarea moralizantă a informației și creșterea audienței.