Isărescu, despre Ion Iliescu. ”Cât timp a îndeplinit cea mai înaltă demnitate în statul român…„

Mugur Isarescu si Ion Iliescu participa la conferinta BNR "Europa, incotro?", in Bucuresti, joi, 17 octombrie 2013. RAZVAN LUPICA / MEDIAFAX FOTO

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, are cuvinte de laudă la adresa lui Ion Iliescu, despre care spune că a sprijinit rolul BNR, în dezvoltarea unui sistem bancar specific economiei de piaţă.

”Ion Iliescu, primul Preşedinte ales al României post-decembriste, trecut acum în eternitate, a marcat decisiv orientarea politică a ţării spre Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană. Cât timp a îndeplinit cea mai înaltă demnitate în statul român, în momente dintre cele mai grele, a sprijinit noul rol al Băncii Naţionale, independenţa ei şi dezvoltarea unui sistem bancar specific economiei de piaţă. Pace veşnică, Domnule Preşedinte. Condoleanţe Doamnei Iliescu şi familiei”, a transmis Mugur Isărescu.

Ion Iliescu, primul preşedinte al României post-comuniste, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 95 de ani, la Spitalul ”Agrippa Ionescu”, unde a fost internat în urmă cu aproape două luni, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar.

Recomanda [votes_up id=866770]

5 Comentarii

  1. Agenti straini infiltrati in institutiile din Romania! TOTI! Acum ii vedeti in lumina, in cazul in care, dormind prea mult, nu i-ati observat pana acum!

  2. El sa transmita familiei si Ninei condoleante? S-o faca! Nu ma amestec, nu ma bag ca mi-e frica de ciomag.

  3. Isarescu, tot Isarescu. Si criminalul, si el, cu loviturile de stat. La Isarescu, sub forma „bancara”.

  4. mai trebuie sa spuna poezii un Dinescu,un Dan Voinea,un Maries,etc., lista ramane deschisa pentru toti profitorii lovilutiei kaghebiste

  5. Din ciclul: un SECURIST lauda un CRIMINAL.Bravo.Multumim,tov.Manole,da’ leul,leul ce mai face ? Tot asa,la umbra,dand din cand in cand din coada ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.