Italienii și spaniolii ne-au luat-o înainte. Când îi prindem din urmă!

Anterior, obligativitatea purtării măştii era în vigoare la nivel naţional atât în aer liber, cât şi în…

De (D.N.)
Italienii și spaniolii ne-au luat-o înainte. Când îi prindem din urmă!

Anterior, obligativitatea purtării măştii era în vigoare la nivel naţional atât în aer liber, cât şi în…

Italienii nu vor mai trebui să poarte mască în exterior, începând de vineri, după ce guvernul a decis în timpul săptămânii să ridice această obligaţie care fusese introdusă ca măsură de protecţie împotriva infecţiei cu coronavirus.

Când se află în exterior, oamenii vor trebui să-şi acopere gura şi nasul doar când sunt în mulţimi, conform ordinului. Anterior, obligativitatea purtării măştii era în vigoare la nivel naţional atât în aer liber, cât şi în interior, indiferent de situaţia infecţiei cu coronavirus pe teren. În interior şi în transportul în comun, masca trebuie purtată în continuare.

De vineri se vor redeschide şi discotecile în Italia, însă doritorii vor trebui să facă dovada statutului lor privind coronavirusul. Cluburile de dans au fost închise multă vreme anul trecut din cauza pandemiei şi au putut fi deschise între timp cu un grad de ocupare redus.

Turiştii care sosesc în Italia din ţările UE au nevoie fie de un test negativ de coronavirus, fie de dovada vaccinării, fie de dovada recuperării după COVID-19 pentru a intra în ţară, însă dovada statutului este necesară la multe obiective turistice populare, precum muzeele, dar şi la restaurante şi în transportul public.

În Italia, o ţară cu aproximativ 60 de milioane de locuitori, starea de urgenţă este încă în vigoare, urmând să expire la 31 martie. Cu toate acestea, nu este clar dacă guvernul o va prelungi sau o va lăsa să expire.

Dacă se încheie, unele restricţii anticoronavirus şi-ar putea pierde de asemenea valabilitatea. Doar vaccinarea obligatorie împotriva coronavirusului pentru persoanele în vârstă de peste 50 de ani până la mijlocul lunii iunie a acestui an a fost adoptată de guvern.

Spania a ridicat obligativitatea purtării măştii în aer liber în timp ce numărul de cazuri de infecţii cu COVID-19 continuă să scadă semnificativ şi unii dintre cetăţeni continuă să poarte măşti pentru a se proteja, relatează joi Reuters.

Rata de infectare la nivel naţional s-a înjumătăţit în trei săptămâni, scăzând la 1.692 de cazuri miercuri, de la un vârf de 3.397 de cazuri la 100.000 de locuitori pe 17 ianuarie, determinând autorităţile din întreaga ţară să reducă restricţiile.

Măştile sunt în continuare obligatorii în spaţii închise şi în transportul public, dar aproape toate regiunile din Spania au eliminat cerinţa de a prezenta un certificat sanitar pentru a intra în baruri şi cluburi de noapte.

La noi, ministrul Sănătății Alexandru Rafila a anunțat joi seara că în 3-4 săptămâni vom ajunge la un număr de cazuri Covid similar cu cel din decembrie 2021, moment în care va urma o reevaluare a măsurilor de sănătate publică şi chiar renunţarea la anumite restricţii.

„În următoarele 3-4 săptămâni vom ajunge la un număr de cazuri similar cu cel de la mijlocul lunii decembrie, deci la o incidență apropiată de 1, și atunci sigur că putem discuta despre o reevaluare a măsurilor de sănătate publică și chiar la renunțarea la aceste restricții, cum ar fi acest document care este certificatul digital”, a declarat Alexandru Rafila în cadrul unei emisiuni TV.

„Ultimele restricţii, dacă vreţi, care se vor ridica vor fi legate de utilizarea măştii în interior. În rest, probabil că vom putea reveni la normal şi sper să putem să renunţăm şi la starea de alertă care deja se prelungeşte de aproape doi ani în România”, a spus Alexandru Rafila.

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.