Mihai Brestyan, americanul de origine română care o antrenează pe Alexandra Raisman, campioana olimpică de la sol şi medaliata cu bronz de la bârnă, aprecia că Sandra Izbaşa a fost adversarul cel mai periculos în finala de la sol, în care românca a ratat chiar la finalul exerciţiului, conform AGERPRES. ”Izbaşa este foarte bună, dar a greşit la sfârşit. A fost în presiune şi nu a rezistat. Dar e o gimnastă foarte bună, mi-a fost frică de ea, mai mult decât de oricare alta”, a declarat după finala de la sol Brestyan, care a făcut parte şi din staff-ul echipei României, înainte de a ajunge în SUA, unde, alături de soţia sa Silvia, a deschis un club de gimnastică. Brestyan a fost desemnat în 2011 cel mai bun antrenor american de gimnastică, iar printre elevele sale s-a numărat şi Alicia Sacramone, cvadruplă campioană mondială.
Brestyan a explicat că a făcut contestaţie după notarea Alexandrei Raisman, pentru că s-a greşit nota de plecare: ”Contestaţia se poate face doar imediat, ai zece secunde. A fost o greşeală doar la nota de plecare la dificultate (6,200 dată de arbitre iniţial, corectată la 6,300 după contestaţie – n.r.). Nu se poate contesta altceva decât nota de plecare. Acolo a fost o greşeală, ea avea 6,6 şi a primit 6,2, dar a luat înapoi o zecime în plus”.
Luciditatea şi pregătirea mentală a fost decisivă în finalele de la bârnă şi sol, care au adus o medalie de aur şi una de bronz delegaţiei americane, opinează Brestyan. ”Ne-am făcut treaba la sol şi la bârnă, aşa că asta este. Lucrăm mult şi a avut câştig cine a fost azi mai bun la cap, adică puţin mai lucid, mai liniştit. Fiecare vrea să câştige, dar cine are pregătirea mentală bună, ăla rezistă la sfârşit”.
AGERPRES