JOCURILE TRECERII, Vocalize în Sol Major (12)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – JOCURILE TRECERII, Vocalize în Sol Major (Alegro ma non tropo) Editura Junimea Iaşi 2018

Deşi locuiau atât de aproape unul de celălalt, Romulus V. Carmini şi Maria Pornbol nu s-au cunoscut

După ce Romulus V. Carmini, un bărbat încă prezentabil, a rămas singur în urma divorţului – care, aşa cum s-a demonstrat limpede şi la tribunal, la partajarea bunurilor, s-a datorat exclusiv fostei soţii -, trăind singur cuc, nu-şi mai dorea pentru anii ce i-au mai rămas decât un suflet pereche, aşa cum n-a găsit până atunci. Copiii n-avea şi nici alte rude, în afara unor verişori care îl enervau ori de câte ori se întâlneau. (Slavă Domnului, nu prea des!) Aşa că îşi dorea:

1) O femeie nu prea tânără, că nici el nu mai era de mult flăcău, dar nici prea bătrână. Pentru că nu s-ar putea atinge de cineva care să nu-i crească deloc testosteronul!

2) Şi, în primul rând, o femeie sănătoasă. Că să audă oftat şi gemut nu mai avea răbdare.

3) Şi nici cu copii să nu-i vină acea femeie, ajunge că o va întreţine pe ea. Asta fiindcă visa la o doamnă de bună condiţie, însă dependentă material de el: numai aşa putea fi sigur că i-ar fi devotată.

4) Şi să fie gospodină, dar nu dintre acelea înnebunite să zugrăvească anual pereţii şi să-ţi măture mereu printre picioare.

După ce Romulus V. Carmini, un bărbat încă prezentabil, a rămas singur cuc, nu-şi mai dorea pentru anii ce i-au mai rămas decât un suflet pereche, aşa cum n-a găsit până atunci. Cerea prea mult?

(Cei ce-l cunoşteau se mirau cum de n-a găsit Romulus V. Carmini pe cineva cu care să-şi refacă viaţa, el un bărbat încă prezentabil, cu un statut social şi material remarcabil, oricând o partidă extrem de promiţătoare.)

La nici două străzi mai încolo, locuia văduva Maria Pornbol, născută Fucik. Era

1) O femeie nu prea tânără, dar nici prea bătrână;

2) Deşi a trecut prin destule greutăţi, Dumnezeu i-a dat o sănătate de fier (poate în compensaţie…).

3) Văduva Pornbol, născută Fucik, n-a avut parte de copii şi trăia modest din salarul de funcţionar la Primărie.

4) În casa ei era curat, dar Maria Pornbol, născută Fucik, ştia să regizeze şi o „dezordine programată”, un decor unde să se simtă liberă şi confortabil. (Atât de confortabil pe cât se putea simţi o femeie singură în prag de pensie, doritoare să-şi mai găsească un suflet perche…).

Romulus V. Carmini, un bărbat încă prezentabil, o partidă extrem de promiţătoare, deşi şi-a intersectat de sute de ori paşii cu doamna Pornbol, nu a ajuns nici măcar s-o cunoască.

Maria Pornbol, născută Fucik, deşi i s-au intersectat de sute de ori paşii cu cei ai domnului Romulus V. Carmini, nu a ajuns nici măcar să-l cunoască.

Într-o formă sau alta, asemenea întâmplări au loc des, iar cei implicaţi devin ursuzi şi greu de suportat de către cei din jur. Până şi copilul foarte mic simte nevoia de feedback, altfel dezvoltarea sa naturală întârzie. Doar fătul nu trebuie să depună eforturi, nici să facă vreun compromis pentru a-şi găsi parteneri de joacă, doar fătul, încă scutit de teama inevitabilului sfârşit menit oamenilor, se simte ca în Rai în burta mamei.

Aşadar:

Manifest pentru savanţii lumii: „Lăsaţi din preocupările dumneavoastră temele inutile! Concentraţi-vă geniul şi experienţa doar pentru a inventa procedeele prin care să poată oricine reveni în burta mamei, unicul loc unde fericirea depăşeşte clipa singură, fiind prezentă tot timpul (în timpul fără timp)!”  

2.c5 – competiţia

Fiecare joc presupune o competiţie între participanţi sau măcar una a participantului cu sine însuşi. De aceea se şi numeşte „Competiţie”. Scopul este întotdeauna să câştigi. Sau măcar să nu te faci de râs.

Să „joci sportiv” înseamnă că respecţi întru totul regulile şi să nu îngrădeşti prin nimic acţiunile competitorului. Dar nici pe terenurile de sport şi nici în viaţă, lucrurile nu se petrec mereu fairplay.

În consecinţă, există

1. a) situaţii de joc desfăşurate în deplină sportivitate;
2. b) situaţii de joc când se folosesc orice mijloace pentru câştig.
3. a) situaţii de joc desfăşurate în deplină sportivitate;

– Bubu (4 ani şi 5 luni) joacă fotbal în curtea blocului. Câteodată este ales în echipa câştigătoare, altădată în cea care va fi înfrântă. Atunci este trist. Cum din ambele echipe fac parte şi băieţi mai mari, lui Bubu nici nu-i poate trece prin cap să încalce voit regulile, iar dacă Victor, 7 ani şi 3 luni, intră mai dur la minge şi-l faultează, n-are cum să riposteze. Eventual, îi ia apărarea Laci, şi el trecut de 7 ani.

– domnul inginer Gheorghe Romaşanu, 42 ani, tatăl lui Bubu, a fost nevoit şi el să joace cinstit în liceu. Nu s-a folosit de prestigiul părintelui său (?), domnul judecător pensionar Basil B. Romaşanu, o persoană atât de influentă în oraş. Aşa că şi-a luat notele pe merit. În timpul facultăţii, însă, a observat că unul dintre colegi, Romică Pavlicek, primea note mai mari decât el, deşi nu etala cu nimic cunoştinţe mai bune. Într-o zi, l-a întâlnit pe Romică la barul din colţ, dar Romică nu era singur, ci cu asistentul Brad Brod. („Abracadabra”, după cum era poreclit de către studenţi.) Gheorghe Romaşanu n-a îndrăznit să se aşeze la masa celor doi, însă l-a văzut Romică şi l-a chemat el. Ghiţă a avut de mic lipici în societate şi pur şi simplu l-a cucerit pe Abracadabra. S-au împrietenit şi, mai mult decât atât, asistentul l-a introdus în cercul tinerelor cadre didactice. Unde Ghiţă a continuat să strălucească. Pe urmă l-au cunoscut şi seniorii. Romaşanu le-a fost simpatic la toţi. De atunci nici n-a mai trebuit să tocească pentru fiecare examen. Când s-a căsătorit cu Anabel, fiica temutului decan, a devenit limpede că va fi reţinut la Universitate. Iar când a divorţat, era deja un personaj cunoscut şi apreciat în cele mai selecte cercuri din oraş. „Ghiţă Romaşanu este un inginer strălucit şi are în faţă un viitor de aur”, se spunea. Şi, într-adevăr, Ghiţă Romaşanu, fără a încălca nici legile şi nici morala în competiţia cu ceilalţi tineri, chiar dacă a urcat pe scara ierarhică nu neapărat prin munca în domeniul său de competenţă, şi-a creat frumoasa carieră în mod sportiv.

– Spre deosebire de inginerul Gheorghe Romaşanu, Petru B. Gorez, un alt coleg din clasele primare, mult mai puţin atrăgător decât Ghiţă atât din punct de vedere fizic, dar şi al modului de comportare în societate, pentru a compensa faptul că nu prea era luat în seamă, a trebuit să găsească alte mijloace pentru a se remarca în aceeaşi dură competiţie. Când a văzut că „i-a mers” în clasa a X-a şi n-a fost prins cu o lucrare copiată de pe net, a continuat pe aceeaşi linie. Petru B. Gorez a devenit şeful de promoţie în liceu, apoi a fost exmatriculat de la facultate, dar s-a reînscris la o altă universitate, unde de asemenea „i-a mers” şi a devenit şi acolo şef de promoţie. Angajat inginer la Întreprinderile RUBIC, l-a săpat pe şeful său direct, apoi pe inginerul şef. Şi fiindcă „i-a mers” şi acolo, a reuşit să-şi construiască şi un decor personal de invidiat. Fără să fie deosebit de simpatizat de colectivul de la RUBIC, deocamdată este director general adjunct. Şi tot deocamdată, nu a fost încă luat la întrebări de organele de cercetare. Şansele de a fi prins sunt de 50%. Cât nu va fi prins, timpul va lucra pentru el şi, devenind tot mai puternic, îşi va croi relaţiile necesare pentru ca acele 50% de şanse negative să scadă proporţional cu ascensiunea sa.

– Un al treilea coleg de şcoală cu Gheorghe Romaşanu şi cu Petru B. Gorez, oamenii care au fost numiţi „fala şcolii” la întâlnirea de 10 ani de la absolvirea liceului (din motive necunoscute, la întâlnirea de 20 de ani, Gorez n-a participat), un al treilea coleg a fost Romulus V. Carmini[1]. Romică a fost un băiat cuminte, bun să-l dai drept pildă şi ca disciplină şi ca hărnicie. Fără să strălucească, a avut mereu note bune şi în şcoală, şi la universitate. A beneficiat de o şansă mare în viaţă, atunci când s-a îndrăgostit de el Bianca, nepoata Prefectului. Lui Romică nu i-a displăcut deloc fata, dar ştia că şi Remus P. Polak, cel mai bun prieten al său, este îndrăgostit de ani buni de frumoasa unică moştenitoare a demnitarului. În competiţia cu Remus, Romulus a considerat că trebuie să facă un pas înapoi. Din păcate, marile şanse nu se repetă. Dar nu! În cazul lui Romulus s-a ivit şi o a doua oportunitate: un post extrem de tentant hăt la Amsterdam. Când să-l preia, în ultima clipă a apărut şi un alt candidat. Jignit că trebuie să se măsoare într-un trial, după ce i s-a spus că totul este aranjat să plece şi când şi el a fost deja pregătit să plece, a refuzat să participe la concurs. Orgoliu stupid! Celălalt candidat a căzut cu brio la probele examenului, la Amsterdam a plecat Raul V. Smocek – da, chiar cel ce a devenit celebrul Smocek! -, iar Romulus a trebuit să constate că în gara lui au trecut două trenuri ce nu s-au mai întors niciodată. Aşa că lucrează în continuare pe prima sa poziţie, este binevăzut de colegi, când îi va veni sorocul va fi un pensionar onorabil. (Dar din păcate, va rămâne singur cuc, aşa cum am arătat.)

– În schimb, domnul judecător pensionar Basil B. Romaşanu, bunicul lui Bubu şi tatăl inginerului doctor Gheorghe Romoşanu, după ce a luptat cu toate forţele pentru şefia Tribunalului Districtual, şefie pe care a şi exercitat-o până cu două luni înainte de pensionare, ar fi trebuit să se obişnuiască înţelept cu gândul că orice competiţie are o linie de finiş. Ar fi trebuit să se obişnuiască înţelept cu acest gând, însă nu reuşeşte. Pe succesorul său, cel „pe care eu l-am format, un adevărat Brutus”, nici nu-l mai salută. (E drept că nici acel „adevărat Brutus” nu-l salută pe el, chit că ar trebui să-i respecte măcar vârsta…) N-ar fi de mirare dacă onorabilul expreşedinte Basil B. Romoşanu va muri de supărare. S-au mai văzut destule cazuri când personaje importante în jocul activ, n-au suportat scaunele laterale de chibiţi.

Da, numeroşi competitori respectă regulile jocului ori măcar nu trişează prea tare. Adică acei competitori încalcă cel mult doar aşa-numitele reguli morale, nu şi pe cele sancţionate de legile scrise. Cazul lui Petru B. Gorez ar fi trebuit prezentat printre cele ale jucătorilor care folosesc orice mijloc pentru a câştiga, el a şi fost pedepsit la un moment-dat, a continuat să trişeze, însă n-a mai fost depistat (cel puţin deocamdată), aşa că nu-l putem acuza decât de ambiţia sa lipsită de fairplay. „Hoţul neprins e om cinstit”.

Când se înserează şi e obligat să lase joaca şi trebuie să vină acasă, Bubu n-o face cu mare plăcere, dar are deja în minte ziua următoare. Plus că are şi ce le povesti părinţilor despre ce s-a întâmplat în curte şi despre satisfacţiile pe care le-a trăit. Şi, astfel, le mai trăieşte încă o dată. În schimb, atât tatăl său, cât şi nenea Gorez trebuie să fie tot timpul apţi să continue competiţia fiindcă ştiu că altfel vor fi înlocuiţi. Şi bunicul Basil trăieşte în continuare competiţia, chiar dacă nu mai face parte din ea. Aşadar, doar Bubu, aşa surescitat cum e, este singurul pentru care competiţia reprezintă (încă!) o bucurie indiferent de scorul zilei, fiindcă Bubu ştie că dacă azi a pierdut, mâine s-ar putea să câştige. Lucru pentru care chiar merită să te bucuri.

1. b) situaţii de joc când se folosesc orice mijloace pentru câştig.

Da, sunt şi competitori care nu respectă regulile jocului fie din greşeală, fie intenţionat. Unii au noroc şi reuşesc să nu fie prinşi de arbitrii, alţi sunt descoperiţi şi sancţionaţi. Aici exemplele sunt nenumărate, registrele tribunalelor nefiind de pomană atât de groase.

Julius Zimberlan Junior (J.Z.J.) a fost sancţionat mult mai sever decât Petru B. Gorez, acuzele împotriva sa au fost mult mai grave, iar eliberarea sa a venit nu pentru că i s-ar fi dovedit nevinovăţia, ci în urma invocării unui viciu de procedură. Julius Zimberlan Junior a devenit extrem de cunoscut datorită procesului în care a fost condamnat, a dispărut complet în uitare şi a revenit în lumina reflectoarelor, devenind Marele Julius Zimberlan Junior după apariţia sa atât de neaşteptată în spaţiul public. Numit şi „Contele de Monte Cristo”, a sosit după atâţia ani de detenţie cu semnele unei averi uriaşe. Oficialităţile cercetând originea acelei averi, existând prezumţia întemeiată că J.Z.J. ar beneficia de milioanele niciodată găsite după spargerea de la Banca CREDEBIT întâmplată cu doar câteva luni înaintea arestării sale, n-au putut dovedi nici că fostul puşcăriaş ar fi apelat la acei bani, dar nici măcar că ar fi făcut parte din banda care a executat tâlhăria. (Arestaţi şi ei, membrii acelei bande n-au declarat niciodată ce s-a ales cu uriaşele valori dispărute, n-au vrut să declare sau chiar n-au ştiut ce s-a întâmplat cu ele.) Nici explicaţia dată de J.Z.J. n-au reuşit s-o infirme oficialităţile şi anume că Julius ar fi fost singurul moştenitor al unei mătuşi miliardare din Insulele Guru Guru. (Da, o asemenea miliardară a trăit în Insulele Guru Guru, au confirmat autorităţile de acolo, numita Josephine Maria Dolores Zumberlan[2] a dispărut în condiţii neelucidate, lăsând un înscris prin care l-a numit pe numitul Julius Zimberlan Junior unic moştenitor. De aici o altă cercetare a poliţiei, existând prezumţia că J.Z.J. ar fi ucis-o pe mătuşa Josephine Maria Dolores, doar că dispariţia acesteia a avut loc în vreme ce Julius era ocupat cu jocurile sale imaginative în celula sa de patru metri pe doi. Putând să-şi permită serviciile celor mai prestigioase case de avocatură, J.Z.J. a izbutit să scape de orice neplăcere, aşa că, devenind Marele Julius Zimberlan Junior, nu se sfiieşte nici azi să încalce orice lege, încercând să răzbune astfel anii petrecuţi după gratii. „Marele Julius Zimberlan Junior” fiindcă numeroasele sale activităţi interlope se petrec sub ochii autorităţilor din mai multe ţări, fără ca ele să izbutească să se opună, cu toate că a devenit de notorietate ce fel de activităţi sunt acelea. Cum să nu numeşti „Mare” pe cineva apt să-şi bată joc de legi, răzbunând nu numai cei patruzeci de ani de detenţie, ci răzbunându-i şi pe cei ce se simt mereu ameninţaţi de constrângerile oficialilor? Spectatorii au ţinut întotdeauna cu haiducii din serialele de la televizor, chiar dacă acei tâlhari personaje principale – sunt orice doar „uşi de biserică” nu sunt.

Jocul se desfăşoară şi este perceput pe diferite niveluri, întrucât

a.) nici concurenţii nu se întrec pe acelaşi palier,

b.) şi nici chibiţii nu sunt nici pregătiţi şi nici interesaţi de aceleaşi competiţii.

De aici, clasamente diferite, faimă diferită, premii diferite.

a.) Domnul Ministru doctor inginer Gheorghe Moraşanu a intuit de tânăr că socializarea cu cine trebuie este esenţială pentru o carieră ascendentă, aşa că a învăţat să joace tenis. Acolo, pe teren, a intrat în relaţii fireşti cu personaje la care greu ar fi putut să ajungă altfel: el tânăr student, el tânăr inginer, al tânăr doctorand, iar ei profesori univesitari, directori, chiar şi un secretar de stat. Ghiţă a fost un partener agreabil pe terenul de tenis, aşa că a perseverat şi a devenit un jucător redutabil. Chiar şi din postura de ministru a ştiut cu cine să joace, pe cine să bată, de la cine să mai piardă un set-două, chiar şi câte o partidă întreagă. Dar şi aşa, Ghiţă este socotit un adevărat campion. Toată lumea bună din ţară ştie că Gheorghe Moraşanu este un campion cu toate că performanţele sportive ale inginerului doctor exministru nu apar decât în tabloide. În publicaţiile sportive aceste performanţe nu există.

În schimb, Dan Alexandru Muş, magazionerul de la filiala Abac, nu are nici o şansă să apară în tabloide, deşi în revistele de şah – nu numai în cele din ţară – numele său inspiră respect pretutindeni.

b.) Jocurile tehnice şi artistice sunt tot mai selective şi este nevoie de o pregătire specială oentru a le putea pricepe.

Chiar şi majoritatea obişnuiţilor sălilor de concerte simfonice preferă muzica melodică şi vor să rămână în urechi cu ceva ce pot fredona. Chiar şi majoritatea obişnuiţilor sălilor de concerte simfonice nu sunt capabili să urmărească muzica dodecafonică. Şi puţini dintre obişnuiţii sălilor de concerte simfonice frecventează spectacolele de muzică rep. Şi nici cei ce participă cu toată fiinţa lor la muzica rep nu se înghesuie la Filarmonică. Iar împătimiţii de folclor vor asculta cu plăcere (majoritatea) numai muzică populară. Dacă acest lucru este evident, mai puţin evident este gradul de satisfacţie la care ajunge un ascultător amator faţă de aprecierea profesionistului.

[1] Am luat cazul lui Carmini mai mult pentru rezonanţa numelui său, întrucât puteam să luăm şi multe alte exemple de foşti colegi care n-au „ieşit din pluton” în competiţia cu viaţa.

[2] Zumberlan, dar, aşa cum s-a demonstrat, în Insulele Guru Guru aceasta este forma uzuală pentru Zimberlan.