JOCURILE TRECERII, Vocalize în Sol Major (29)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – JOCURILE TRECERII, Vocalize în Sol Major (Alegro ma non tropo) Editura Junimea Iaşi 2018

4. Jocul popoarelor migratoare

(Balingva sau Bilungva)

Publicând erudita colecţie „Cum trăiau¹…”, editura COGITO a ajuns şi la viaţa de zi cu zi al popoarelor migratoare. Puţinătatea bibliografiei (bazată în parte doar pe mituri), lipsa izvoarelor scrise a constituit o provocare extremă, „o adevărată piatră de încercare”, aşa cum s-a apreciat în Cuvântul înainte scris de Academicianul profesor Julius Zimberlan Senior, îngrijitorul ediţiei.

Seria privitoare la popoarele migratoare se deschide cu descrierea traiului goţilor. Capitolele sunt: religia, organizarea statală, arta militară, familia, personalităţile, regiunile traversate, influenţele reciproce, obiectele uzuale, legendele, hărţile, loisir şi entertainment. În această ultimă secţiune, ne sunt prezentate şi distracţiile goţilor. Printre ele, şi jocul cel mai îndrăgit: „Balingva” (sau „Bilungva”). Copiii, însă şi adulţii, se distrau aruncând cu pietre într-o păpuşă şi, în funcţie de distanţă şi de punctul nimerit se stabilea scorul. Variantele sunt diferite de la trib la trib, dar principiul este acelaşi. Chiar şi atunci când, la unele triburi mai crude, Bilungva a făcut parte din ceremoniile de cult, iar ţinta o reprezentau prizonierii.

Ceea ce sare imediat în ochi este că Balingva (Bilungva) este prezentă şi la alte popoare migratoare, chiar dacă nu sub acelaşi nume. Jocul acesta pare să fi fost atât de îndrăgit încât a dat concursuri de anvergură, adevărate campionate cu protagonişti celebri, echipe reprezentative, spectatori pasionaţi.

Academicianul profesor Julius Zimberlan Senior remarcă, pe bună dreptate, că, în multe cazuri, în lipsa unei bibliografii certe, n-ar fi exclus ca Balingva să fie ataşată unui anumit popor prin confuzie ori preluare mecanică. Oricum, faptul că acelaşi joc, în numeroasele sale variante, a fost prezent la diferitele popoare, că el a transgresat timpurile şi meridianele reprezintă „o constantă în devenirea omenirii²”. Iată, deci, cum un joc „reprezintă o constantă în devenirea omenirii”, afirmaţie venită din gura unuia dintre cei mai mari savanţi ai lumii.

5. Jocurile la schimbarea mileniilor

– Calambala –

În anul 2007, un fermier, imigrant danez, lucrându-şi ogorul, a găsit un set de obiecte ciudate la Calambala. Analizele pe bază de radiocarbon au situat artefactul undeva în jurul anului 1000 d.Chr.. A urmat o polemică în legătură cu scopul pentru care au fost create acele obiecte. Principalii combatanţi în dispută au fost Academicianul Julius Zimberlan Senior şi profesorul Robert Lu. Zimberlan le-a recunoscut drept obiecte de cult, iar Lu a pretins că era vorba de ustensile pentru gătit. Controversa se afla în toi în cadrul cercurilor de specialitate, când, puţin mai târziu, în anul 2009, au fost scoase la lumină obiecte asemănătoare în jungla Amazoanelor, iar în anul 2010, şi într-un sat din Siberia. Disputa a devenit globală, mai ales după ce atât în presa scrisă, cât şi pe internet au apărut, pe lângă fotografii, şi cele mai năstruşnice păreri privind utilizarea străvechilor obiecte găsite aproape simultan: unii veneau cu argumente în sprijinul afirmaţiilor Academicianului Julius Zimberlan Senior, alţii îl susţineau pe profesorul Robert Lu, dar au fost şi numeroase voci ce au adus cu totul alte sugestii – ba că ar fi obiecte provenite de la civilizaţii dispărute sau de la extratereştrii (mai ales că aliajul din care sunt confecţionate n-a putut fi exact identificat), ba că este vorba despre fragmente ale unor vehicule (şi de ce nu s-au găsit şi restul acelor maşinării?), ba că nu constituie decât părţile echipamentului unor luptători. O ipoteză ce a cucerit publicul a fost lansată de un profesor de istorie din atât de izolatul Lalalumpus: obiectele acelea reprezintă piesele unui joc. Lumea pur şi simplu a uitat orice altă explicaţie şi a încercat să reconstituie jocul respectiv. Văzând interesul stârnit – cu totul neobişnuit -, o televiziune a instituit un concurs cu premii pentru identificarea regulilor jocului. A câştigat un cetăţean din Carolina de Sud (SUA) care a reconfigurat ca într-un puzzle obiectele găsite la Calambala, în jungla Amazoanelor şi în satul din Siberia, iar rezultatul a fost un echipament al unui portar de hochei pe gheaţă. Soluţia a fost acceptată cu aplauze, deşi au rămas câteva întrebări deschise: prima, dacă în Insulele Feroe şi în Siberia există gheaţă, cum se putea juca hochei în jurul unui fluviu ce curge prin ţinuturi calde în America Latină? A doua, cum de s-au identificat artefacte asemănătoare, aproape în acelaşi timp şi în puncte atât de îndepărtate între ele? A treia, de ce nu s-au găsit şi alte elemente ale acelor echipamente? Au urmat alte sute de mii de intervenţii, alte concursuri televizate, până ce s-a convenit că nu este vorba despre un joc de hochei pe gheaţă în accepţiunea actuală, ci despre unul cu reguli cu totul diferite, mult mai dure, chiar crude. Siturile se mai sapă, amănuntele se mai discută.

Jocul (?) a fost numit după primul loc unde i-au fost găsite piesele (piesele?): Calambala.

6. Pariul toscan

Este amintit în numeroase manuscrise şi reprezintă pariul esenţializat la maximum. (De unde, se pare, s-a inspirat şi ruleta.) Jucătorii pariază pe ce carte va ieşi prima din pachet şi pe care o va arăta arbitrul (crupierul). Aici calităţile caracteriale joacă un rol mai mic, deşi Reinhold O’black pretinde că perseverenţa nu va da niciodată greş şi că, până la urmă, oricum vei câştiga³. Da, numai să mai ai ce să pariezi, după ce pierzi tot ce ai avut până la ipoteticul câştig, au constatat (prea târziu) majoritatea participanţilor, însă nu şi Eugen Stern.

Eugen Stern, un cunoscut împătimit al jocurilor, a fost considerat multă vreme cel mai norocos jucător din toate timpurile. Într-aşa o măsură încât multe cazinouri îi ofereau bani frumoşi numai ca el să le evite. Supranumit „Câştigătorul ştiinţific”, Eugen Stern a pretins că a construit un sistem matematic, aşa-numitul „algoritm Stramhaus” adaptat pentru diferitele jocuri de noroc, sistem infailibil, aşa cum s-a dovedit până când…

… până când Stern a dobândit de pe urma „sistemului său bazat pe algoritmul Stramhaus” o sumă de bani exprimată într-un număr din opt cifre. El, venit din ghetoul unui orăşel din Silezia, fiu de croitor sărac, a ajuns unul dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei. Cei doi fii ai săi, Avraam şi Isaac se deosebeau atât de mult între ei încât multă lume spunea că nici nu sunt fraţi: cel mai mare, Avraam, beizadea tipică, îşi trăia prezentul în baruri, în vreme ce Isaac, atent mai mult la viitor, şi-a investit cu mult succes banii primiţi de la Pápa. Se zvoneşte că Avraam ar fi încercat să publice celebrul şi misteriosul „sistem bazat pe algoritmul Stramhaus”, o editură oferindu-i o sumă colosală, dar că tatăl ar fi aflat în ultima clipă, a recuperat manuscrisul de 3 (trei) pagini şi şi-a dezmoştenit întâiul născut. „Sistemul bazat pe algoritmul Stramhaus” a rămas o taină pe care „Câştigătorul ştiinţific” a dus-o cu el în mormânt. (De altfel, Avraam Stern a şi murit la scurtă vreme în condiţii destul de suspecte într-un bordel de mahala.)

Dar să revenim la Pariul Toscan. Bazându-se pe averea sa, ce părea un sac fără fund, Eugen Stern şi-a putut permite recomandarea lui Reinhold O’Black de a persevera în ciuda oricâtor pierderi succesive, „momentul izbânzii oricum trebuind să vină”. Pentru cele întâmplate apoi, nu se poate pune vina asupra lui O’Blak (Ablak Robert). Eugen Stern a fost găsit mort în camera sa de hotel⁴ şi toate suspiciunile au dus la un asasin plătit de F.C.Limitid (Federaţia Cazinourilor) speriată ca nu cumva „Câştigătorul ştiinţific”, care a refuzat banii pentru a nu participa la Pariul Toscan, să nu spargă banca, mai ales că trăia suspect de senin uriaşele pierderi acumulate în doar trei nopţi. Pe urmă, patronii de cazinouri s-au apărat cu un argument acceptat de anchetatori: de ce să elimini pe cineva care ţi-a adus asemenea sume de bani şi care părea dispus să mai piardă, cel puţin încă o vreme şi în continuare? Cum criminalul n-a furat nimic, nici măcar ceasul cu rubine de pe mâna victimei, jaful a fost exclus. Fiindcă presa a făcut multă vâlvă, s-a ajuns la concluzia că Eugen Stern ar fi fost implicat într-o grupare mafiotă, că de acolo şi-ar fi obţinut colosala avere şi că a fost eliminat de o familie rivală. Însă tot în mass-media a apărut şi prezumţia că povestea cu „Stern mafiotul” nu este decât o născocire cu valoare de soluţie de avarie pentru un caz neelucidat. Adevărul probabil că nu se va afla niciodată, însă articolele incriminatoare au intrat în subconştientul colectiv, aşa că numele lui Eugen Stern a rămas damnat.

Fiul mai mic a investit cu talent şi şi-a putut păstra standardul înalt de viaţă. E drept că, după cele întâmplate cu Pápa, însă în primul rând din pricina maleficei faime postume a părintelui său, Isaac Stern s-a mutat la Augsburg şi şi-a schimbat numele. Noul său nume nu suntem îndrituiţi să-l divulgăm.

Notă: Aşa cum am specificat, nu există bibliografie pentru „Sistemul bazat pe algoritmul lui Stramhaus, unica reţetă aptă a soluţiona toate jocurile de noroc şi de a aduce multă fericire celui ce-l cunoaşte şi aplică”.