
Curtea de Apel Cluj a decis, luni, confiscarea sumei de 2,6 milioane lei de la Cătălin Cherecheș, fost primar al municipiului Baia Mare, reprezentând avere nejustificată.
‘Admite sesizarea formulată de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Cluj prin Ordonanța nr. 2/28.11.2019 pronunțată în dosarul nr. 520/33/2019 împotriva persoanei cercetate Cherecheș Cătălin, în contradictoriu cu statul român prin Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Integritate. Constată că persoana cercetată a dobândit nejustificat suma de 2.685.708,318 lei și, în consecință, obligă persoana cercetată la plata acestei sume în favoarea statului român prin Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare’, conform portalului instanțelor de judecată.
Decizia vine după șase ani de procese, de la momentul în care Agenția Națională de Integritate a stabilit că fostul edil nu poate justifica o sumă mare din avere.
Astfel, în anul 2019, ANI a constatat existența unor diferențe nejustificate între averea dobândită și veniturile realizate de către Cătălin Cherecheș, în cuantum total de 2.685.708 lei, și a sesizat instanța de judecată.
În 2021, Curtea de Apel Cluj admite sesizarea Comisiei de Cercetare a Averilor din cadrul CA Cluj, constată că dobândirea sumei de 2.685.708 lei nu are un caracter justificat și dispune confiscarea acestei sume de la Cherecheș.
Peste doi ani, în 2023, Instanța supremă anulează decizia și dispune rejudecarea cauzei, pentru ca luni, 29 septembrie, CA Cluj să pronunțe aceeași decizie de confiscare.
Fostul primar din Baia Mare se află în închisoare din noiembrie 2023, având de executat o condamnare de 5 ani pentru luare de mită.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.