JUSTIŢIA SUVERANĂ sau adevăratul TRATAT DE DREPT PROCEDURAL (67)

In acest spațiu, aici puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz.

JUSTIŢIA SUVERANĂ sau adevăratul  TRATAT DE DREPT PROCEDURAL

Curs practic cu pilde edificatoare  (Vocalize în mi minor) Editura Junimea Iaşi  2016

15. Printr-o lege specială, nimeni nu mai are voie să se deplaseze doar în cămaşă în Zona cu regim special din jurul localităţii Pieptenele de Aur
16. Avertisment::

„Aşteptarea preconcepută este prezentă şi la om şi la animal.”

Dacă procesul dintre Constantinos Nachmitagos, al şaisprezecelea urmaş pe linie directă a marelui Carlos Nachmitagos (cel ce ar fi acostat pe coasta de est în după-amiaza zilei de 23 octombrie 1378) versus SUA a determinat stabilitatea financiară globală şi a mai dovedit o dată că nimeni nu-i mai puţin vinovat decât noi ceilalţi, nu acelaşi lucru se poate spune despre un alt caz celebru petrecut chiar la aşa-numitul „pol al frigului”, localitatea vandană Pieptenele de Aur. Numele acelei localităţi, ar spune cei ce habar n-au despre ce este vorba, se potriveşte mai mult cu firma unei drogherii sau a unei cârciumi. Păi, localitatea vandană Pieptenele de Aur poartă chiar numele cârciumii de acolo, acela fiind singurul loc unde poţi să-ţi scoţi şuba pe întinsul a zeci de kilometrii patraţi. Chiar şi în puţinele case locuite, oricât le-ar încălzi, oamenii tot sunt obligaţi să stea gros îmbrăcaţi în rubalele[1] atât de caracteristice zonei, nişte blănuri duble astfel croite din moşi strămoşi încât, îmbrăcate, lasă afară doar nasul şi ochii. De aceea, satul Pieptenele de Aur nu mai are decât puţin peste treizeci de locuitori, deşi zăcămintele de aur din regiune au atras pe vremuri mii de oameni ce au sperat să se îmbogăţească rapid. (Unii chiar au reuşit, aşa cum se tot dă exemplul miliardarului Rabin Dranath Robinson, venit iniţial în calitate de umil misionar franciscan şi plecat drept unul dintre cei mai bogaţi bărbaţi ai planetei, fondatorul imperiului Robinson & Robinson. Rabin? Rabin Dranath Robinson pretinde că nu e evreu, dar Rabin?! „Nici Rabindranath Tagore n-a fost evreu!” „Dar, totuşi, Rabin??”)

Curiozitatea locului constă în particularitatea atmosferei de acolo de a se răci cu câte o zecime de grad la extragerea fiecărei uncii de aur. (Pe vremea când a sosit la Pieptenele de Aur, părintele Rabin Dranath Robinson, a găsit o temperatură medie de doar minus 20 grade Celsius şi pentru că a plecat cu o cantitate atât de mare de aur[2], în regiune rar se mai puteau întâlni minus 38 grade, de obicei fiind şi mai frig.) Când s-a ajuns la minus 54 grade, vehiculele nemaiputând circula din cauză că le îngheţa combustibilul în rezervoare, s-a propus un proiect de lege ca extragerea aurului să fie interzisă. Proiect de lege votat în unanimitate. Cu toate acestea, autorităţile erau mereu în alertă şi cu ochii pe termometre: când mai scădea temperatura, era limpede că iar s-a găsit cineva atât de inconştient încât să încalce legea. (De cele mai multe ori nu era nevoie să mai intervină oamenii pentru a-l prinde pe ticălosul făptaş, acesta fiind găsit îngheţat în luna august, când stratul de zăpadă mai scădea. Atunci săculeţele cu aur erau luate de pe cadavre şi puse înapoi în pământ, iar temperatura mai creştea puţin. Din păcate, însă, deşi în fiecare lună august activitatea aceasta cuprindea suficienţi agenţi, nu erau depistaţi toţi degeraţii. Motivul era, desigur, perioada foarte scurtă cât se putea efectua importanta activitate, înainte ca ninsorile să acopere iarăşi totul.)

3. Faptele: Uneori, o curiozitate scoate la iveală o altă curiozitate. La Pieptenele de Aur, noua curiozitate se numea Robin Dan Bleier. Acesta era un bărbat de vreo patruzeci de ani, cu o constituţie mai degrabă sfrijită decât atletică, însă cu pielea minunat bronzată. Bleier a venit într-o seară doar în cămaşă la cârciuma Pieptenele de Aur din localitatea Pieptenele de Aur. Băştinaşii l-au privit cu curiozitate, bănuind că şi-a lăsat rubalele undeva în antreul care separa sala mare de gerul de afară. Dar nu! Robin Dan Bleier, întrebat de băştinaşi cum a izbutit să răzbată în luna februarie până la ei (!?!?), le-a spus pe un ton foarte normal că a venit cu bicicleta. La care toţi cei de faţă au izbucnit în hohote de râs: păi, cum să vii pe bicicletă prin munţii de omăt?! Şi cum să vii pe bicicletă înfăşurat în rubale?! Dar le-a pierit râsul, când l-au putut urmări plecând, după ce a băut din câteva înghiţituri o sticlă întreagă de răchie: individul se îndepărta printre nămeţii înalţi tot doar în cămaşă! Afară erau minus cinzeci şi nouă grade!

Acea curiozitate, acel Bleier, s-a stabilit într-una dintre numeroasele case părăsite şi putea fi întâlnit doar în cămaşă, mergând prin munţii de zăpadă, de parcă s-ar fi plimbat pe malul însorit al mării. Unde mergea? Păi, în mod sigur la minele de aur. Altfel, unde? Câţiva bărbaţi ai locului au vrut să-l urmărească, dar era mult prea frig chiar şi în rubalele lor groase. Însă unde altundeva să meargă „curiozitatea”? Nici pe unicul geam al marii încăperi nu te puteai uita, sticla fiind acoperită cu un strat gros de gheaţă. Aşa că toată lumea stătea cu ochii pe marele termometru din cârciumă să vadă când şi cu cât va scădea temperatura în funcţie de zăcământul extras – împotriva legii! – de străin.

Satul Pieptenele de Aur nu mai avea decât puţin peste treizeci de locuitori, deşi zăcămintele de aur din regiune au atras pe vremuri mii de oameni ce au sperat să se îmbogăţească rapid. Păi tocmai de aceea, din cauza zăcământului de aur, nu mai erau decât aşa de puţini locuitori în regiune: până la extragerea nesăbuită a minereului nobil, nici în localitatea Pieptenele de Aur vremea nu era mai friguroasă decât obişnuit într-o zonă de munte. Iar de când cu „ciudăţenia” doar în cămaşă la un asemenea ger, mercurul din marele termometru scădea zilnic. Concluzia era una singură: Bleier acela extrăgea cu neruşinare aur, încât nici măcar în cârciumă nu mai puteai sta fără rubale. Să mai şi părăseşti locul acela nici nu mai putea fi vorba. Aşa că oamenii se simţeau ca pe o navă naufragiată sau ca într-o cetate asediată: rupţi de lume, cu tot mai puţine merinde, într-o atmosferă tot mai rece, lipsiţi de orice nădejde. (Doar apă mai aveau, fiindcă dacă se încumeta cineva să aducă câteva sloiuri de afară, gheaţa se topea în apropierea focului. Dar numai în apropierea focului. Mai târziu, doar pe plită.) Apelurile disperate către autorităţile de la centru nu ofereau nici ele mari speranţe: cine să se aventureze să vină la Pieptenele de Aur pe o temperatură de minus şaizeci şi unu grade?

Când n-au mai avut nimic de mâncare, au hotărât să tragă la sorţi ordinea în care se vor mânca unii pe alţii, întrucât erau unanim de acord că măcar cineva ar trebui să supravieţuiască până în august, pentru a povesti grozăvia pricinuită de individul apărut doar în cămaşă, străinul care, jefuind cu neruşinare bogăţiile ţării, a pricinuit în mod direct moartea localnicilor. Dar minune! Chiar când au vrut să-l sacrifice pe Jacob Lange, un ţăran mai mult piele şi os, bun doar pentru a amăgi foamea cel mult două zile – Lange fusese primul tras la sorţi -, iată că apăru în cârciumă eminentul procuror Doctor Ragnavaldur Sicl însoţit de şase jandarmi. Şi n-au venit aceşti oameni binecuvântaţi cu mâinile goale, ci au adus cu ei şi merindele atât de necesare. Aşa că, după ce au mâncat şi au băut vreo lună, timp în care onoraţii oaspeţi au povestit în amănunte cum au reuşit să ajungă la Pieptenele de Aur, s-a făcut şi primăvară. Dacă o curiozitate atrage după ea o altă curiozitate, nici minunile nu se lasă mai prejos, una anticipând-o pe următoarea: temperatura a urcat până la doar minus patruzeci şi două grade, aşa că înveliţi bine în rubalele tradiţionale, băştinaşi şi oaspeţi au pornit spre Karenborg, capitala regiunii. Şi n-au plecat cu mâna goală, ci l-au dus încătuşat cu ei pe nesimţitul Robin Dan Bleier – care se părea că se simte foarte bine doar numai în cămaşă.

3. Dezbaterea: Fiind un caz atât de special, Completul a fost format din cei mai experimentaţi jurişti:

Preşedinte – onorabilul judecător Profesor Universitar Emerit Academician Dr. Dr. H. C. Julius Zimberlan,

Judecător: onorabilul judecător Augustus Pavlovici-Bubulak,

Procuror: eminentul procuror Doctor Ragnavaldur Sicl,

Grefier: subtila domnişoară dr. Brunhilde Lotte Ivanova.

Aprod: dr. Radoslav Isidorovici Spam.

Avocatul din oficiu a fost numit Ludovic L., garantul faptului că ticălosul va pierde procesul şi va fi pedepsit pe măsura faptelor săvârşite[3].

Bronzat, rumen la faţă, deşi mai degrabă sfrijit, Bleier părea atât de înfloritor, chiar şi în boxă, încât a reuşit să atragă şi mai multă ură din partea asistenţei. Aşa că procesul părea să fie doar o simplă formalitate şi doar aşteptata minunată prestaţie a maestrului Ludovic L. i-a făcut pe oameni să rămână liniştiţi şi să nu sară să-l linşeze pe nemernic. („Dacă n-ar fi fost Ludovic L., s-ar fi putut întâmpla orice! Chiar şi în prezenţa întregului corp de jandarmi! Orice!” a spus seara la Clubul BRICOBRIC eminentul procuror Doctor Ragnavaldur Sicl.)  Procesul părea să fie doar o simplă formalitate, dar cu maestrul Ludovic L., (sub orice nume), lucrurile n-au stat aşa! În primul rând că maestrul Ludovic L. a insistat că speţa n-are obiect, atâta vreme cât nu s-a găsit nici un miligram de aur asupra inculpatului, care nici măcar nu avea pe vreun deget un inel sau o verighetă. Iar probele la dosar nu erau decât indirecte, întrucât simpla scădere a temperaturii poate fi pusă doar în mod ipotetic în legătură cu furtul zăcămintelor.

– Dar de ce crede onorabilul avocat că a scăzut atât de mult temperatura? a întrebat retoric eminentul procuror Doctor Ragnavaldur Sicl.

– Pot fi o mulţime de cauze, a răspuns maestrul Ludovic L. (pe care nu-l cheamă nici aşa, dar nici cum a fost trecut în registrul Tribunalului din Karenborg). De pildă, o glaciaţiune!

– Puteţi aduce dovezi în acest sens? a întrebat eminentul procuror Doctor Ragnavaldur Sicl.

– Dar dumneavoastră puteţi aduce dovezi că temperatura a scăzut într-un mod atât de periculos datorită domnului Bleier? a răspuns maestrul. Şi, ca să fie mai convingător, a reprodus ceea ce au scris Seneca, Sfântul Augustin şi Borak cel Bătrân despre formarea glaciaţiunilor.

Aşa că onorabilul judecător Profesor Universitar Emerit Academician Dr. Dr. h. C. Julius Zimberlan şi onorabilul judecător Augustus Pavlovici-Bubulak s-au retras pentru a delibera, lucru pe care l-au terminat repede, întrucât pe onorabilul judecător Augustus Pavlovici-Bubulak îl chinuiau iarăşi colicii intestinali.

4. Sentinţa: Preşedintele a anunţat cu o voce sfârşită că, într-adevăr, lipsind corpul delict, adică zăcămintele furate în mod absolut revoltător de către…, adică zăcămintele, procesul nu are temei. Moment în care eminentul procuror Doctor Ragnavaldur Sicl a leşinat, iar sala se pregătea să-l linşeze pe numitul Robin Dan Bleier. Dar în acea clipă cumplită, avocatul apărării a spus: „Dar este altceva!” şi a salvat situaţia!

– Dar este altceva! Ludovic L. a făcut o lungă pauză de efect şi timpul parcă s-a oprit în loc. Fiindcă nimeni nu a intervenit, a continuat tot el. (…)

În acest punct, punct! Paginile din registrul Tribunalului lipsesc, fiind smulse, iar, la demersurile noastre, ni s-a răspuns că dosarul acesta a fost secretizat din motive ce, deocamdată, nu pot fi dezvăluite. (Se pare că este vorba despre încă nerezolvata şi tot mai arzătoarea problemă a încălzirii globale.) Totuşi, ni s-au oferit Concluziile.

5. Urmări:

Deci:

1. Reputaţia maestrului Ludovic L. (sub orice nume şi sub orice înfăţişare) a rămas neştirbită, fiind redactată o Adeverinţă prin care se autentifică faptul că maestrul Ludovic L. a pierdut şi acest proces;
2. Zona din jurul localităţii Pieptenele de Aur a fost declarată Zonă cu regim special;
3. Toţi membrii Completului de judecată au devenit Cetăţeni de onoare ai oraşului Karenborg, drept recunoştinţă pentru prestaţia lor (despre care se spune că a salvat în ultimul moment – în ultimul moment! – recesiunea globală).
4. Numitul Robin Dan Bleier a fost condamnat pentru (…). Pentru… Numitul Robin Dan Bleier, deportat la Polul Nord, unde n-are decât să se plimbe cât ar vrea doar în cămaşă, se simte foarte bine acolo şi transmite, în mod regulat, interesantele sale reportaje despre obiceiurile focilor vinete. Prin prezenţa sa acolo, un raport al IMHTR arată că problema încălzirii globale a fost rezolvată, gheţurile nemaitopindu-se. Din păcate, după cum vom arăta în cele ce urmează, situaţia aceasta nu s-a păstrat decât vreme de doi ani, până când i s-a permis numitului Robin Dan Bleier să-şi îngrijească sănătatea într-un sanatoriu din Alpi.
5. Ulterior, printr-o lege specială, s-a specificat că nimeni nu mai are voie să se deplaseze doar în cămaşă în Zona cu regim special din jurul localităţii Pieptenele de Aur. (Nu există indicii că până acum această interdicţie să fi fost vreodată călcată. Până acum!)

[1] Rubală – obligatoria şubă tradiţională a locului. Deja într-un mormânt din secolul XIX î. Ch., a fost descoperit un cadavru îmbrăcat într-o rubală, ceea ce atestă vechimea acestei civilizaţii, „civilizaţia rubală”.

[2] Cantitatea exactă a rămas confidenţială. Ea poate fi, totuşi, stabilită în funcţie de răcirea atmosferei după o formulă accesibilă pe site-ul Administraţiei Financiare.

[3] În registrele Tribunalului din Karenborg apare un alt nume în dreptul avocatului din oficiu, însă există dovezi certe că sub acel nume se ascundea Ludovic L., dovezi pe care, din motive lesne de înţeles, nu le putem dezvălui.