UPDATE Noul președinte al PMP Eugen Tomac a anunțat că parlamentarii partidului vor vota în Parlament „pentru începerea urmăririi penale” a Elenei Udrea, dar nu și pentru arestarea preventivă.
Tomac a fost întrebat duminică cum vor vota parlamentarii PMP luni, în Parlament, în cazul Elenei Udrea. „Pentru începerea urmăririi penale. Obiectivele noastre sunt clare. Eu sper ca doamna Udrea să poată să-şi dovedească nevinovăţia în instanţă”, a răspuns Tomac, precizând că Udrea nu mai este membru al PMP şi că „partidul merge mai departe”.
Totodată, Tomac a spus că este „o situaţie delicată” şi că nu se află în situaţia de a-i sfaturi lui Udrea.
Ulterior, Eugen Tomac a precizat pentru Mediafax, că parlamentarii partidului vor vota împotriva arestării preventive a lui Udrea, dar în favoarea începerii urmăririi penale în cazul acesteia.
Plenul Parlamentului supune la vot luni cererea DNA de urmărire penală a Elenei Udrea în dosarul Gala Bute. De asemenea, parlamentarii s-ar putea pronunța tot luni și în cazul cererilor de arestare a lui Udrea.