Justiție și comunicate

Pe 27 noiembrie 2017 o persoană din biroul purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a postat o notă în care se scrie: „The United States notes with concern that the Parliament of Romania is considering legislation that could undermine the fight against corruption and weaken judicial independence in Romania“. Nu s-a indicat vreo modificare a legilor justiției care nu ar fi în acord cu reglementări din SUA sau alte democrații. Fiind vorba însă de o notă a unei instituții de pondere majoră, lucrurile trebuie lămurite.

La lămurire nu se ajunge fără a lua în seamă întregul situației. Altfel, discuția este simplă răfuială și nu rezolvă ceva.

Actorii situației sunt ministrul Justiției, Ambasada SUA, Parlamentul. Actorul ocolit este starea justiției din România actuală. Alți actori sunt încă ascunși.

Să privim nota Departamentului de Stat. Ea nu spune că pachetul de modificări ale legilor justiției, propuse justificat de ministru, subminează ceva. Nota spune doar că eventuale modificări ar putea submina (could undermine) lupta împotriva corupției și independența justiției. Departamentul de Stat cere ca Parlamentul să facă în așa fel încât să iasă neafectate anticorupția și independența justiției. Nimeni rezonabil nu poate fi împotrivă! Nu este aici vreo divergență – iar dacă ar fi divergență, nu ar fi tragedie. În definitiv, oamenii maturi depășesc argumentativ divergențe. Declarația președinților Camerelor Parlamentului României și-a asumat această optică și, dacă rămâi cu capul pe umeri, nu ai ce să-i reproșezi.

Ar trebui reținut însă că România este în situația de după experiența ultimilor 15 ani, iar justiția ei nu este  deloc normală. Sunt multe probe, dar mă limitez la una. În fapt, nicio țară – nici SUA, nici Germania, nici Ungaria, nici Israel, nici Austria, nici Cehia și putem continua ilustrarea – nu a acceptat
ca vreun cetățean al ei, inculpat în România, să fie judecat de instanțele acestei „justiții“. Când a putut, l-a extras.

Este limpede că, dacă România nu ar modifica acum legile justiției s-ar împotmoli și mai mult într-o criză de încredere. Aceasta ar fi mai gravă decât faptul că niște persoane – procurori care nu-și cunosc menirea, judecători care nu înțeleg că valoarea specific justiției este dreptatea, vătafii numiți ai unei „justiții“ cam butaforice, și, ca totdeauna, profitorii au nemulțumiri.

Este chestiune de luciditate să observăm că România a ajuns azi țara din  care cei mai mulți cetățeni pleacă, țara cu cea mai mare sărăcie, țara cu cele mai incoerente abordări, țara care contează astăzi cel mai puțin în Europa comunitară. Nu are rost să se continue cu legi ce permit abuzuri –  arbitrarul desemnărilor unipersonale, aducerea în fruntea justiției  a unor juriști slab pregătiți, intervenția serviciilor secrete în acte de justiție, proclamarea procurorilor ca magistrați, promovări străine de  valoare, exceptarea magistraților de la răspundere și altele. În România de azi subminarea statului de drept nu vine de altundeva decât de la inși strecurați la vârful instituțiilor, care caută să și le treacă în subordine.

De aceea, ministrul Justiției are dreptate. De partea lui sunt evaluările cetățenilor, în care 80% sunt nemulțumiți de justiție, sunt observațiile imperative ale Curții Constituționale și este obligația de a gestiona bine domeniul. Pe deasupra, ministrul este jurist evident mai calificat decât veleitarii care îl iau la rost. Nimeni nu a putut indica vreun loc în care pachetul de modificări ale legilor justiției ar afecta lupta contra corupției și independența justiției.

Dacă luăm faptele în intregime, atunci, ar fi de văzut ce se află sub acești termeni. În fapt, corupția s-a extins în România în anii luptei cu corupția (este destul să vedem expansiunea corupției din administrație, universități, reprezentarea externă etc.). Independența justiției a fost paravanul pentru samavolnici. Și anticorupția, și independența justiției sunt valori indispensabile unei democrații, dar să nu facem deducții din concepte și nici din ceea ce spun șefii procurorilor. Din  nefericire, realitatea este pe dos.

În România s-a lucrat cu ambasadori americani – David Funderburk, Michael Guest sau John Davis, de pildă – care erau parteneri excelenți pentru a crea cooperări benefice. Ei analizau întregul fiecărei situații și sesizau nevoia schimbării și forțele înnoirii. Ei nu se lăsau în siajul unor grupuri și persoane ce reprezintă doar interese rudimentare. Ar fi cazul ca această tradiție a asistenței americane de înaltă calificare să fie reluată. Nu are rost să se ignore suferințele cetățenilor, oricine ar fi ei, în favoarea unor corupți luați ca inocenți.

Ce este de făcut? Am în vedere trei acțiuni majore.

Prima este de a se rămâne cu capul pe umeri, căci suntem în fața grupurilor care vor să împiedice necesara normalizare a justiției. Multe comunicate sunt, de fapt, „eseuri“ carpatice. În România s-a creat după 2005 obișnuința ca politicieni incapabili de soluții pentru populație  să caute sprijin în exterior. S-a reactivat iarăși meteahna fanariotă: dacă te pui bine în afară reziști înăuntru! Nu contează faptul că pe date false nu se poate construi vreo soluție durabilă!

O chestiune dificilă ține de faptul că este plin de clișee despre România în redacții și cancelarii occidentale. Unele sunt întreținute de reprezentanți actuali ai țării. Cauzele sunt multiple: asiduitatea unor români în a se iluziona că sunt oameni ai unei noi ere  declarând orice – în particular, se vede bine că unii pictează corupția din România doar pentru a convinge în exterior de utilitatea propriei persoane!; înlocuirea corespondenților de presă, permanenți occidentali cu cetățeni români, care, așa cum se vede, dau imagini la comandă; comoditatea clișeelor. Remediile rezultă din cauze!

A doua acțiune este reafirmarea cooperării instituțiilor democratice din România și SUA. Pe de o parte, trebuie mers la Washington DC cu persoane pregătite, oneste și credibile. Parteneriatul româno-american este vital, dar are nevoie de pricepere. Riscul este iarăși ca relația cu SUA să fie confiscată de interese înguste. Pe de altă parte, România are prea puține dezbateri, inclusiv despre America. Ca să dau un exemplu, până și specializarea „Studii americane“, creată la Universitatea Babeș-Bolyai după 1994, a dispărut, după ce excelentul Centru Cultural American „John F. Kennedy“, pe care l-am înființat împreună cu Ambasada SUA de atunci, a fost eliminat. Experiența americană a democratizării ar trebui luată în serios – atât de americanii care vin aici, cât și de români. SUA nu înseamnă doar politică curentă, ci și, cum spunea odinioară vizionarul judecător american Louis D. Brandeis, un mănunchi de idealuri de libertate și justiție.

A treia acțiune majoră este infuzia de profesionalism și bună credință în conceperea și aplicarea politicii externe a țării. România plătește și va plăti tot mai greu faptul că la deciziile ei au venit persoane cu pregătire precară. Fără cunoștințe, fără viziune, fără idei, fără conexiuni solide! Iarăși se procură diplome de carton în afară pentru a impresiona înăuntru. Iarăși se fac poze cu actori din afară pentru consum intern. La București sunt noi astăzi doar politica internă a prostirii, prelungită cu politica externă a excursiilor.

Să fim mai direcți, s-ar cuveni ca un demnitar de orice rang să sară ca ars pentru a apăra instituțiile democrației din România. El ar trebui să reacționeze primul la clișee. Nu se face asta și nu se poate face în lipsa culturii civice și cu consilieri de format jos. Un minister de Externe ar discuta la Washington DC, iar o autoritate normală ar înlocui reprezentanții țării. România are nevoie de altă politică externă și de alți reprezentanți – pentru a nu se trezi mereu că discută probleme rău puse, cu informații trunchiate și cu falsificări introduse pe site-uri  de inși îndoielnici.

Pe toată suprafața politica externă a României stagnează în clișee depășite. Dovezile sunt în toate direcțiile. Din nefericire, evoluțiile din Europa, Moldova, dinamica Schengen, relația supraputerilor surprind România. În toate, domină la actualele autorități o abordare năucă, ce se trezește episodic! Liderii bulgari observau că lupta anticorupție din România este pentru „vitrină“. Chiar nu are România cum să se evidențieze decât cu această „luptă“ care lățește, de fapt, corupția? Nu se poate conduce oare România democratic și creativ, ci doar incult și meschin?

În România actuală mulți se lasă manipulați cu tema „penalii și viața publică“. Încurajați, desigur, de unii mai penali decât „penalii“! Să observăm – dacă tot suntem în anul aniversării a 500 de ani de la începutul Reformei – că Martin Luther era „penal“. El nemulțumise pe destui din jur și a fost excomunicat – ceea ce atrăgea lichidarea. Numai că, atunci s-au găsit destui oameni cu scaun la cap care să observe cum se confecționează etichete și să-l ferească pe Martin Luther de urgia minților înguste și de samavolniciile „paralelilor“. România actuală are nevoie de oameni cu scaun la cap care să o ­scoată din împotmolirea în amatorism, incultură și rea credință, de astăzi, pe care nu are cum să nu le plătească din greu.