Kövesi îi bate obrazul lui Băsescu pe tema numirii la DNA

Kovesi acuză autoritățile din justiție că încearcă să reducă la tăcere procurorii și să ascundă problemele din sistem. Ea spune că mulți magistrați au plecat pentru că nu li s-a permis „să își facă cu adevărat treaba”.

De Bianca Dumbraveanu - redactor
Kövesi îi bate obrazul lui Băsescu pe tema numirii la DNA

Kovesi acuză autoritățile din justiție că încearcă să reducă la tăcere procurorii și să ascundă problemele din sistem. Ea spune că mulți magistrați au plecat pentru că nu li s-a permis „să își facă cu adevărat treaba”.

Fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kövesi, în prezent procuror-șef european, i-a răspuns miercuri fostului președinte Traian Băsescu, după ce acesta a spus în mai multe rânduri că a greșit când a numit-o la conducerea DNA.

„Eu l-am auzit de multe ori pe domnul preşedinte Băsescu, în ultimii ani cred că l-am auzit de câteva ori spunând că a făcut o greşeală că m-a numit la DNA. După aceea, cred că a spus în una din intervenţii că a făcut o mare greşeală că m-a numit la DNA. Ce să facem, unii dintre noi rămânem în amintirea oamenilor pentru greşelile noastre mai mari sau mai mici”, a declarat Kövesi în podcastul „Friendly Fire”.

Kövesi evită să comenteze scăderea numărului de dosare DNA

Fosta șefă a DNA a spus că își respectă foștii colegi și nu dorește să comenteze scăderea numărului de dosare instrumentate în ultimii ani. Ea a explicat că nu cunoaște condițiile actuale de lucru din instituție.

„Credeţi că procurorii din DNA, aceiaşi oameni cu care am lucrat ani de zile şi care au făcut toate acele dosare, au fost lăsaţi să îşi facă treaba, au fost încurajaţi să îşi facă treaba, au avut tot ce le trebuie să îşi facă treaba? Credeţi că după ce au văzut toate acele achitări şi după ce aceşti inculpaţi, care au scăpat, s-au dus şi au dat în judecată statul român şi statul român s-a îndreptat împotriva lor, mai au motivare să facă aceste dosare? Nu ştiu, haideţi să-i întrebăm, haideţi să facem o dezbatere şi atunci o să comentez”, a afirmat Kövesi, citată de News.ro.

Procurorii pleacă din sistem din cauza presiunilor

Kövesi a mai spus că mulți dintre colegii ei cu experiență i-au povestit că au părăsit sistemul pentru că nu au fost lăsați „să îşi facă cu adevărat treaba”. Potrivit acesteia, asupra lor există presiuni, iar dosarele importante le sunt luate.

Critici la adresa autorităților din justiție

În același podcast, Kövesi a criticat reacția autorităților după apariția documentarului Recorder „Justiție capturată”. Ea a spus că instituțiile relevante nu au încercat să verifice acuzațiile din film, ci au recurs la „tactici de intimidare, reducere la tăcere, manipulare, dezinformare”.

„Haideți să ne uităm și pe statisticile cu procurorii și judecătorii care au fost trimiși în judecată pentru diferite infracțiuni în ultimii ani: zero. Cred că avem cel mai curat sistem de justiție”, a spus ironic fosta șefă a DNA.

Distribuie articolul pe:

15 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.