
Kremlinul a transmis vineri că războiul din Ucraina este unul ”existențial” pentru Rusia, după ce președintele american Donald Trump a asemănat conflictul cu o ”bătaie” între doi ”băieți” într-un parc, relatează Reuters și AFP.
”Uneori, vezi doi copii care se bat ca nebunii, se urăsc unul pe altul și se bat într-un parc”, a declarat Trump joi. ”Uneori e mai bine să-i lași să se bată o vreme și apoi să-i desparți”, a adăugat liderul de la Casa Albă.
Întrebat despre acest comentariu, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a spus vineri că Trump are dreptul la opinie dar că ”pentru noi este o chestiune existențială, o chestiune de interese naționale, de securitate” care are legătură cu ”viitorul nostru și cu cel al copiilor noștri”.
Tot vineri, armata rusă a anunțat că a lovit masiv Ucraina în cursul nopții ”drept ripostă” la recentele atacuri ale Kievului pe teritoriul rusesc, în special asupra aerodromurilor militare.
”Drept răspuns la acțiunile teroriste comise de regimul de la Kiev, forțele armate ruse au lansat în cursul nopții o lovitură masivă cu arme aeriene, maritime și terestre de înaltă precizie cu rază lungă de acțiune, precum și cu drone de atac”, a declarat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat, afirmând că a vizat situri ‘militare’ în cursul bombardamentelor lor care au ucis trei persoane, potrivit Ucrainei.
Conform președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Ucraina a fost lovită în cursul nopții cu peste 400 de drone și 40 de rachete.
@elena- Foamea de teritorii e de pe vremea tarilor si nu s-a potolit niciodata. Au insfacat Siberia,Oceanul arctic,apoi Konisberg(Kaliningrad), halci din Finlanda, Japonia. Si am impresia ca poporul rus este de acord si aplauda.
De ce nu se recunoaște că de fapt este un proxirăzboi NATO Rusia ? De ce nu se recunoaște cum că fără sprijinul, implicarea MILITARĂ, a țărilor NATO războiul ar fi terminat de mult,.. poate nici nu incepea.. De ce se joacă o farsă, cu acuzarea și sancționarea rusului, devreme ce totul depinde de poziționarea, mai exact neimplicarea NATO,. căci una dintre cauzele majore ale războiului este extinderea nerușinată a NATO .. De ce ? Pentru ce ?? Cine-i prostu ??
In mod normal, ar fi trebuit sa va bucurati cum se distrug rusii pe rusi, dar decand a aparut tzaCalin Kremlin Georgescul, nimic nu mai este normal, cel putin la cap !
GRAAAAV! Idioții, Imbecilii Funcționali si-au dat Rendez-Vous AICI.
Vreme de cinci secole, MoscaUlus se lupta cu Kyiv Rus – mama, tata tuturor orașelor rusesti – pentru că, fără Ucraina, tărâmul mujicilor, autointitulat Russia, cu alfabet, istorie milenara, cultura, simboluri, toate furate, e ciunga.
Exista tot mai multe dovezi video si satelitare care inclina balanta spre estimarile facute de ucrainieni. Rusii vin doar cu balarii spuse de propagandistii isterici.
Paguba facuta cu distrugerea avioanelor e una, dar rusii vor pierde mult mai mult pentru ca de-acum se vor simti obligati sa creeze puncte de control unde opresc toate camioanele, perchezitii, etc in incercarea de a evita repetarea acestui eveniment. Toate aceste actiuni costa multi bani, timp, efort, nervi si se aduna pentru ca intr-o tara atat de mare ai nevoie de sute de puncte de control, traficul rutier va fi paralizat. Iar urmatoarea lovitura ucraineana va veni oricum pe alta cale, pe unde nu se asteapta.Ucraina l-a lovit la temelie pe orc.
@Filip-nu înțelegi nimic!Misiunea SBU a avut doua scopuri:
1. De a lovi in infrastructura folosita pentru a ataca cu rachete tinte din Ucraina.
2. Pentru a creea psihoza si paranoia printre autoritatiile rusnace, care de acum in colo o vor lua razna in legatura cu tot ce inseamna transport comercial rutier. Este de asemenea o actiune subversiva.Inovatia și curajul este de partea Ucrainei.
Imagineati-va cum e sa ai asemenea chestii instalate in moscva sau sankt petersburg…Filip,ne lași?….
Partea europeana a NATO( org.defensiva,sik) vrea continuarea razboiului,altfel cum justifica sutele de miliarde date actorasului,care le-a facut disparute? Vin alegeri ,si uite ce au pâtit in Polonia.
da, de acord !
@Flip/Editat. Daca NATO nu are de gand sa atace nuclear Rusia de ce a intreprins atacuri pe mana urcacanilor asupra Traidei Nucleare Rusesti? Au scufundat nava Moscova, au distrus un Radar de detectare peste orizon si acum le-au bombarda si avioanele strategice?
Incep să fiu ingrijorat de faptul cum in america se judecă chestiuni grave la nivel de jocuri de copii,.La fel nu pricep cum de dacă ai unul senil, iar altu vizibil cu alte probleme,. cum restul nu reacționează..
Nu inteleg de ce se supara urcacanii ca sunt bombardati de rusi ca doar ei le doboara toate dronele si rachetele cu care rusii-i bombardeaza de 3 ani de zile?
Rusia are două chestiuni existențiale: să se întindă cât mai mult și să perpetueze puterea FSBului și a oligarhilor lui.
Măi gelu-cățelu’ – au distrus 6-10 bombardiere strategice? Ieri erau 43 (zicea „lumea bună” ca o treime din flotilă)! Dacă NATO va lovi termonuclear Rusia o să se încheie activitățile pe continentul numit Europa, se duce cracului și diversitate și toate porcăriile imaginate de papagalii bruxelezi. Chiar așa de lingăi ați devenit?
Ori Donald Trump a dat în mintea copiilor ori s-a sclerozat dacă a ajuns să compare conflictul din Ukraina cu o bătaie între doi copii la care vine el, tăticul matur să-i despartă. Și-i spune asta lui Vladimir Putin, nu lui Joe Biden. Mare e grădina Domnului.
Ce declara rusii: „Țintele loviturilor de noapte ale Rusiei au inclus „birouri de proiectare, întreprinderi implicate în producția și repararea armelor și echipamentelor militare ale Ucrainei, ateliere pentru asamblarea dronelor de atac, centre de antrenament de zbor, precum și depozite de arme și echipamente militare”, se arată în declarație. „Scopul grevei a fost atins. Toate facilitățile desemnate au fost lovite”, a spus ministerul.
Potrivit Moscovei, a fost al șaselea atac combinat împotriva țintelor militare ale Ucrainei, efectuat de forțele ruse din 31 mai.
În ultima săptămână, atacurile au lovit întreprinderile din industria de apărare din Kiev; aerodromuri militare; locurile de producție, depozitare și lansare a dronelor; depozite de arme, precum și puncte de desfășurare a unităților militare ucrainene și a mercenarilor străini, potrivit ministerului.”
Nu, e un razboi NATO dus cu procura pe mana urcacanilor. De aceea tarile NATO au contribuit cu armament, munitie, instructori militari, mercenari si logistica tactica….. Asa ca rusii nu au trimis milioane de soldati pe front in Urcacania pentru ca-si tin restul armatei in asteptare pentru a intra in lupta direct cu NATO daca aceasta organziatie terorista va ataca Rusia.
Ce nu intelege Trump (sau face pe „ianiznaiu'” …) e ca unul din baietii care „se bat in parc” a fost trimis de fratele mai mare (ma rog, mai sint si altii, care locuiesc prin Europa, mai slugarnici si mai debili …) ca sa-l slabeasca pe celalalt baiat, batindu-se, dupa care sa vina el, batausul cartierului, ca sa-i fure senvisul ! …
„Moarte de sus” – Kh-101-urile rusești dezmembrează fabrica de motoare din Lusk. Rusia a lansat unul dintre cele mai mari atacuri aeriene împotriva Ucrainei de la începutul războiului în această seară, cu 407 drone kamikaze, 38 de rachete de croazieră și 6 rachete balistice lansate până acum împotriva orașelor ucrainene. 4 rachete de croazieră Kh-101 au lovit fabrica de motoare din orașul Luțk din vestul Ucrainei. Luțk este situat foarte aproape de granița cu Belarus și la nord de Lviv.
Este un nod cheie de tranzit pentru sistemele de arme și muniție care vin din Vest pentru a fi avansate pe linia frontului.
Zona industrială din zona Drohobić de lângă Lviv a fost, de asemenea, grav avariată.
În districtul Kremenzug din regiunea Poltava, depozitele de arme au fost dezmembrate.
„”pentru noi este o chestiune existențială, o chestiune de interese naționale, de securitate”
Ma indoiesc ca o operatiune speciala , cum a fost decalarat de rusi poate fi existentiala. Una existentiala se rezolva prin mobilizare generala, decalararea starii de razboi si aruncarea in lupta a milioane, zeci de milioane de militari cu echipamentele aferente. Inclusiv folosirea armelor nucleare de rusi.
Dar ce sa vezi, viata in cea mai mare parte a Ucrainei e ca si cum n-ar fi razboi (ati vazut barbati luati cu forta de pe strada SI in Kiev sau in localitati din centrul, vestul Ucrainei?). In Rusia la fel.
Este exact ce spune Trump, bataie intre 2 tembeli.
Trump este altul care vrea sa interzica unui popor sa se apere ! Noroc ca nu toti oamenii sunt tzacalini la cap.
Vrajeala pentru prosti! NATO nu vrea sa opreasca razboiul pentra ca spera! Rolul acestui razboii din partea NATO este acela de a le slabi incetul cu incetul TRAIADA NUCLEARA RUSA. Pana acum la umbra acestui razboi NATO impotriva rusilor pe mana uracanilor e 3-0 pentru NATO. Deoarece NATO a organizat atacuri lovindu-le rusilor de 3 ori TRIADA NUCLEARA. Le-a scufundat o nava purtatoare de rachete cu focoase nucleare, le-a scos din uz un Radar de Supraveghere peste Orizont si recent le-au distrus 6-10 bombardiere stategice. De aceea rusii trebuie sa loveasca dur si necrutator tinte atate in interiorul Urcacaniei dar si-n afare ei. Daca nu o fac, atacurile NATO impotriva TRIADEI NUCLARE RUSE vor continua pana cand aceasta fiind slabita ii va da posibilitate NATO sa loveasca termonuclear Rusia fara ca aceasta sa riposteze la fel de devastator ca atacul NATO. Asa ca rusii nu trebuie sa mai aiba mila de dusmanii lor pentru ca nici dusmanii rusilor nu au mila fata de ei.