Sala Dalles găzduieşte până la 17 septembrie prima expoziţie la Bucureşti a artistei fotografe italo-engleze, de origine română, Ileana Florescu, intitulată „Biblioteca scufundată”.
Născută la Asmara (Eritreea) din mamă italiană şi tată englez de origine română, Ileana Florescu s-a stabilit în adolescenţă în Italia, unde a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie de la Florenţa. A studiat commedia dell’arte şi istoria curţilor princiare din Renaştere. A publicat eseuri la edituri prestigioase, ca Bompiani, Mondadori, Bulzoni. Întâlnirea cu eseistul şi istoricul artei fotografice Diego Mormorio, care a încurajat-o să deschidă prima expoziţie personală, a fost decisivă pentru cariera ei artistică. Din 2001 a expus la Roma, Genova, Florenţa, Perugia, Sankt Petersburg.
Murmură glasul mării
O selecţie de fotografii al căror rafinament trimite gândul către pictură poartă vizitatorul într-o stranie călătorie prin literatura universală, văzută prin lentila deformatoare a apei. Ileana Florescu aruncă în mare cărţile şi fotografiază existenţa lor prin transparenţa valurilor. În jocuri savante de lumină şi culoare, cărţile sunt macerate şi remodelate de apă. Descoperim întreaga istorie a spiritualităţii omeneşti prin capodoperele sale literare: „Divina Commedia” de Dante, „O mie şi una de nopţi”, „Carnetul roşu al lui Mao”, „Furtuna” lui William Shakespeare, „Crimă şi pedeapsă” de Dostoievsi, „Gomorra” de Roberto Saviano.
O serie de imagini ne aduc pe tărâmul românesc. Expuse întâi la Accademia di Romania din Roma, în expoziţia „Murmură glasul mării”, ele se opresc asupra poeziilor şi scrierilor politice ale lui Mihai Eminescu, dar şi asupra devastărilor suferite de Bucureşti în anii 80, când oraşul a fost desfigurat de Ceauşescu. Acestea din urmă se mărturisesc mării din cartea „Bucureştiul dispărut” a lui Gheorghe Leahu.
Honore de Balzac, Moş Goriot
O dublă grilă de lectură caracterizează fotografiile Ilenei Florescu. Prima întâlnire este una pur estetică cu frumuseţea mării, în forme şi culori captivante. A doua privire descoperă în spatele „decorativului” o reflecţie asupra fiinţei umane, asupra modului ei de a se autoreprezenta prin cuvinte şi imagini.
Volumele scufundate în apă, învăluite de valuri, se ondulează, paginile se agită, deformarea le face aproape imposibil de recunoscut, până când un cuvânt sau o frază muzicală notată pe un portativ le restituie identitatea. Imagine după imagine, se „scrie” un jurnal al omenirii, o panoramă bizară a vieţii contemporane, prin reunirea unor texte europene, americane, arabe, chinezeşti, ca un avertisment privind soarta lumii.
Uneori, transpare o licărirea ironică, descoperind în şirul capodoperelor ghidul „L’Espresso” al restaurantelor din Italia.
În centrul celei de a doua săli, în câteva vitrine, se află „volume-sculptură”, salvate din mare şi turnate în ghips. Ilizibile, ele se transformă în ciudate animale marine scoase din elemental lor natural.
Frumoasa lume din valuri
Biblioteca din Alexandria, Biblioteca din Florenţa, Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti. Locuri ale cărţii şi volume distruse. Comentând fotografiile Ilenei Florescu, criticul Roberto Gramicia scria: „Şi astfel, cu scurgerea timpului, cărţile se abandonează apei, se macină, se descompun. Se risipesc într-o soluţie care topeşte gândurile în infinitatea mării. Ca un pumn de sare ce fierbe în apă şi apoi se evaporă. O metaforă convingătoare a «descompunerii sensului», tipică vremii noastre. (…) Imaginile bibliotecii scufundate a Ilenei Florescu (…) vorbesc despre corespondenţa dintre antagonismele gândirii străvechi, despre sfârşit şi început, despre iubire şi moarte, despre noapte şi zi, despre frică şi curaj. O sinteză umană sau o umană sinteză. Pentru că viaţa se iveşte chiar din ciocnirea acestor contrarii”.
Expoziţia de la Sala Dalles nu poate lăsa privitorul indiferent. Multitudinea de sensuri ale metaforei acestei biblioteci macerate de apele mării formează un eseu în imagini despre soarta oamenilor, a obiectelor, pe care Mihai Oroveanu, directorul general al Muzeului Naţional de Artă Contemporană, organizatorul expoziţiei, îl asociază „Catedralei scufundate” a compozitorului Claude Debussy, şi legendei care a inspirat-o. Dangătul clopotelor catedralei înghiţite de valuri ca pedeapsă divină, ce se poate auzi în zilele cu mare calmă, este speranţa în mântuire, în renaştere.
Indiferent de întreaga gamă de reflecţii pe care vizita în această expoziţie o poate provoca, fotografiile Ilenei Florescu rămân adevărate opere de artă prin capacitatea autoarei de a lucra cu forma, cu lumina şi culoarea, creând o lume coerentă, plină de sensuri şi de frumuseţe.
