La Mulţi Ani, Madonna!                

Cunoscută în întreaga lume pentru hiturile sale planetare, ca La Isla Bonita, Like a Virgin, Like a Prayer sau Die Another Day, pentru filmul James Bond, Madonna a vândut 320 de milioane de albume de-a lungul carierei, cu sume care dau ameţeală şi, desigur, nu este gata să se oprească.

Regină a muzicii pop, provocatoare, patroană a industriei muzicale şi, mai recent, mare activistă pentru Drepturile Omului, Madonna Louise Ciccone a marcat spiritele în diverse moduri de la apariţia primului ei album omonim, Madonna, în 1983.

Peste 40 de ani de carieră, 30 de albume, 19 filme ca actriţă şi două ca regizor, 10 turnee mondiale demne de Guinness Book, peste 300 de milioane de discuri vândute, un contract cu Live Nation în 2007 de 120 de milioane de dolari, două căsătorii- cu Sean Penn şi Guy Ritchie – şi două divorţuri, doi fii naturali şi patru adoptaţi în Malawi… Astăzi Madonna nu mai este tânăra neruşinată din Who’s That Girl care în 1987 a uimit Italia cu neuitatul concert torinez transmis în direct la televiziune. În Anglia, pe când era căsătorită cu Guy Ritchie, a aflat ultimele noţiuni de bază pentru a deveni o “lady de fier”.

Ea este de acum o adevărată instituţie şi, pentru cea de a 60-a aniversare pe care o va celebra mâine, Stylight a revenit la miticele sale coperte de reviste: Vogue, Playboy, Vanity Fair, Interview, Rolling Stone şi chiar Forbes.

O poţi iubi sau nu, dar, în mod sigur, Madonna este o avangardistă cu un pronunţat gust al provocării. Dorinţa ei constantă de a se reinventa şi de a reinventa muzica, show-ul şi dansul i-a permis starului internaţional să se impună în show business şi să aibă una dintre carierele muzicale cele mai reuşite din lume. Potrivit Guinness World Records este artista cu cele mai multe discuri vândute din toate timpurile şi deţine recordul numărului de hituri aflate pe primul loc în diferite Billboards.

Material Girl n-a încetat niciodată să facă ceea ce dorea şi, de altfel, a afirmat: “Multor oameni le este teamă să spună ce vor. Acesta este motivul pentru care nu obţin ceea ce vor”. Şi, evident, nici la 60 de ani, vârstă pe care o împlinește mâine, starul nu va înceta să sfărâme tabuurile.

Alegerile din cariera de 40 de ani a Madonnei au înfruntat convenţiile sociale: a provocat Biserica Catolică, pe conservatori şi chiar industria muzicală. A rupt convenţiile şi a şocat cu mult înainte de Miley Cyrus, Lady Gaga sau Katy Perry.

“Este scandaloasă, este provocatoare, este de nepătruns. Am fost martorii evoluţiei ei de la «street-smart kid sister» la mireasa virgină, de la zeiţa sexy la yogini”, declara Sting, naşul fiului ei Rocco.

Madonna este încarnarea perfectă a visului american. Pornind de la nimic şi cu numai câţiva dolari în buzunar, a reuşit, prin determinare şi perseverenţă să devină super star-ul pe care îl cunoaştem astăzi.

Cariera ei a cunoscut nenumărate succese şi învolburări şi încă nu s-a terminat. Care va fi următorul succes? Viitorul album? Nu putem face altceva decât să aşteptăm ca să vedem.

Dacă Michael Jackson a rămas regele de necontestat al muzicii pop, ea este regina. Legendă vie, Madonna a ales Marrakech pentru a sărbători împlinirea a 60 de ani, în 16 august. O serbare grandioasă într-un riad luxos este prevăzută pentru această ocazie.

Sărbătorirea va avea loc în foarte luxosul Riad XXL al Vanessei Branson, sora miiardarului britanic Richard Branson.

În primăvara acestui an, Madonna, îmbrăcată în negru, şi-a făcut o apariţie remarcabilă la celebra Met Gala, care se ţine la New York, având ca temă “moda şi imaginarul catolic”.

Vorbind despre vârsta ei, Madonna afirma: “Este o idee demodată şi patriarhală cea portrivit căreia o femeie trebuie să înceteze de a fi amuzantă, curioasă, aventuroasă, frumoasă sau sexy după 40 de ani. Este ridicol. De ce bărbaţii ar trebui să fie singurii care să se distreze până în momentul în care părăsesc această planetă?”

Cu câţiva ai în urmă, mult înainte de afacerea Harvey Weinstein, ea mărturisea că a fost violată sub ameninţare cu cuţitul, la vârsta de 19 ani, cu puţin înainte de a se stabili la New York: “Nu cunoşteam pe nimeni, dar salutam pe toată lumea de pe stradă ca o idioată”, evoca ea la microfonul starului radio Howard Stern, în 2015. Simţindu-se prea umilită, nu îndrăznise până atunci să spună nimănui. Madonna a rămas o ţintă privilegiată. Surprinzător, mulţi dintre criticii ei sunt femei. În epoca politically correct, o femeie de a anumită vârstă trebuie încă să se supună regulilor. Machiaj mai discret, fuste mai puţin scurte… Este admirată clasa unei Helen Mirren sau a unei Inès de la Fressange, dar sunt blamate fără reţinere ţinutele şi atitudinile Madonnei.

“La începutul carierei mele am primit o mulţime de critici care-mi reproşau folosirea sexualităţii ca mijloc de expresie (…) Acum, sunt victima ideii de bătrâneţe. Unii mă înjosesc, mă deranjează pentru că frecventez bărbaţi mai tineri decât mine sau că fac lucruri care ar fi rezervate numai femeilor tinere. Cine a instituit aceste reguli? În 20 de ani toate acestea vor fi acceptate”, aprecia ea pe site-ul pubicaţiei New York Magazine.

După imensa mişcare #MeToo, cei care o ironizau pe faţă au fost nevoiţi să-şi mai îndulcească vocea. Totul a început în 2016, când s-a urcat pe scena de la Billboard Music Awards pentru a primi un premiu. Discursul ei a fost un atac în toată regula adresat misoginiei din jur. A vorbit mai ales despre admiraţia ei pentru David Bowie.

Madonna declară că nu se teme de bătrâneţe. Ceea ce n-o împiedică să facă sport sau să profite de binefacerile botoxului. Nu este nimic contradictoriu din punctul ei de vedere. “Nu îmbătrâniţi, pentru că bătrâneţea este un păcat. Veţi fi criticate, veţi fi calomniate şi vocea voastră, cu siguranţă, nu se va mai auzi la radio”

Pentru aniversarea a 60 de ani, în 16 august, Madonna a organizat o strângere de fonduri pentru asociaţia Raising Malawi. Scopul este de a ajuta orfanii şi copiii vulnerabili din această ţară a Africii australe răvăşită de SIDA. “Pentru aniversarea mea nu-mi pot închipui un cadou mai frumos decât să contactez familia mea mondială cu această ţară frumoasă şi cu copiii care au cel mai mult nevoie de ajutorul nostru”.

Relaţia strânsă dintre Madonna şi acest ţinut cu 18 milioane de locuitori, aflat la frontiera cu Nyassa este bine cunoscută. A participat acolo la multe acţiuni umanitare, la construirea unui spital pentru copii. A adoptat patru copii, David Banda, Mercy James, Stella şi Esther. În filmul Je suis parce que nous sommes din 2008, regizat de Nathan Rissman ea a reliefat latura sumbră a uni ţinut distrus de SIDA.

Veronica Louise Ciccone şi-a construit cariera alternând strălucirea şi sacrificiul. Despre ea, Marlene Dietrich spunea: “Nu are vocea, dar în rest are totul”. Fosta Material Girl a căutat întotdeauna un echilibru: “Important nu este numai numărul de discuri pe care le-ai vândut, ci şi faptul de a nu te lua întotdeauna în serios, de a râde de tie însăţi”.

Şi a devenit regina pop-ului fără a aspira la coroană sau măcar la acest regat. A început cu muzica uşoară şi a găsit, după aceea, muzica ce o aştepta.

Veronica Louise Ciccone a debarcat la New York în 1978 de la Bay Area din Michigan, fugind de la un tată văduv care, şi din cauza angoasei de a fi nevoit să-şi educe singur 8 copii, comanda în casă după preceptele Bisericii Catolice.

Când avea 15 ani, i-a cerut voie să asiste la un concert al lui David Bowie. El i-a răspuns că nu o va trimite în acel loc plin de apostaţi şi dezmăţaţi. “Tocmai din acest motiv trebuia să merg. Şi am făcut bine pentru că acel concert mi-a schimbat viaţa şi perspectivele”, comenta după mulţi ani Madonna, cu ocazia ceremoniei intrării lui Bowie în Rock and Roll Hall of Fame.

La acel concert (era vorba despre turneul trupei Diamond Dogs) s-a dus pe ascuns, ieşind pe fereastră, chiar dacă trebuia apoi să înfrunte furia tatălui, Silvio, un sever italo-american originar din Pacentro, provincia Aquila, care pentru a o pedepsi a închis-o în casă toată vara.

La New York a ajuns cu hotărârea fermă de a nu se mai întoarce niciodată. Voia să fie balerină, visa să intre în Compania Marthei Graham sau a lui Alvin Ayley, plătea lecţii şi îşi plătea chiria făcând pe camerista sau orice altceva reuşea să găsescă. “Era ideaa mea fixă, dar pentru acel tip de profesie ar fi trebuit să încep de copil şi nu la 20 de ani”, afirma ea când a renunţat la ideea de a dansa şi s-a gândit că ar putea cânta. Şi, cu albumul de debut, (Madonna, 1983) a început să urce în clasamente (după o serie de experienţe neconcludente cu Breakfast Club, trupa Emmy, înainte ca Seymour Stein de la Sire Records să intuiască carisma şi potenţialul tinerei şi să-i ofere ocazia care în istorie li se oferă numai celor mai puţin favorizaţi).

Nu avea nici tehnică, nici pregătire pentru a intra în prestigioasle corpuri de balet şi faptul că fusese recrutată numai pentru a se fâţâi cu grupuri de muzică disco, cum era cel al lui Patrick Hernandez, o umilea de moarte.

Cântăreţa de soul Bettye Lavette, nu fără un pic de invidie, spunea despre Diana Ross: “O cântăreaţă cu o voce mică şi cu o mare ambiţie”. După 20 de ani, şi după succesele divei casei de discuri Motown, aceeaşi definiţie i se potrivea tinerei Madonna, chiar dacă ea, spre deosebire de Diana Ross, era deja divă înainte ca publicul să o urce pe un piedestal.

În Italia, Madonna a ajuns pentru prima dată la începutul anilor 80, în urma succeselor discurilor single Everybody şi Holiday, pentru a înregistra pentru programul de televiziune Discoring in Sardegna. Transferarea ei i-a costat pe producători mai mult decât vizita unei delegaţii de Stat, pentru a nu mai aminti şi nota de la hotel pe care casa discografică italiană s-a văzut nevoită să o plătească.

Madonna n-a aşteptat ca triumful albumului Like a virgin să o declare regina pop-ului, ci s-a autoîncoronat cu aceeaşi determinare cu care Dinah Washington s-a intitulat regina blues-ului. N-a greşit pentru că Like a virgin a devenit un fel de imn generaţional în anul 1984, un an plin de lansări importante: Born in the Usa al lui Springsteen, Purple Rain al lui Prince, Unforgettable Fire al formaţiei U2, Red Hot Chili Peppers, Reckoning al trupei Rem, From Her to Eternity al lui Nick Cave, Diamond Life al lui Sade, I Feel for You (Chaka Khan) şi Stop Making Sense al grupului Talking Heads pentru a le cita numai pe cele mai influente.

În scurt timp, Madonna a devenit o iconă pop cu care fotografii au stabilit o complicitate creatoare, care a generat imagini de neşters.

Sugestionaţi de video-ul Material Girl, fanii au numit-o “noua Monroe”, dar ea visa mai mult. După succesul cinematografic din Desperately Seeking Susan (1985) şi după turneul internaţional Blond Ambition din 1990, Madonna voia să fie în acelaşi timp Marilyn, Marlene şi Mae West. Şi a reuşit, graţie puterii mediatice a clipurilor. Ştia că nu sunt de ajuns cântecele pentru a o menţine în glorie şi nici câteva filme proaste, ca Shanghai Surprise pentru a o distruge. Abilitatea şi forţa ei au stat în ştiinţa de a găsi un echilibru între glamour şi sacrificiu, o reţetă necunoscută divelor din trecut, de la Judy Garland la Marilyn.

Toată lumea era gata să parieze că nu va fi o Evita credibilă în versiunea cinematografică a musicalului lui Alan Parker (1996). S-a pregătit însă pentru acel rol “imposibil” cu o dedicare care i-a adus victoria.

În acel moment încă nu mărturisise că îndrăznise să-l implore pe Fellini să regizeze clipul piesei Rain. Maestrul n-a fost scandalizat. “Mi-a răspuns printr-o scrisoare conţinând un refuz curtenitor. Am aflat abia mai târziu că era bolnav. Se întâmpla în 1993, şi a murit după câteva luni. Acel mesaj cu inconfundabila sa caligrafie este înrămat în salonul casei mele din New York, alături de tablourile Tamarei De Lempicka„, povestea ea într-un interviu din 2009, acordat cu ocazia debutului ei ca regizor cu filmul Filth and Wisdom.

Perfectă în look-ul său Vuitton, mărturisea: “Noi, artiştii, suntem persoane care caută spasmodic aprobarea publicului şi luptăm ca nişte condamnaţi pentru a supravieţui în ambientul nebunesc până când înţelegem că lucrul important în viaţă nu este numărul discurilor vândute (…), ci să nu iei nimic prea personal şi să-ţi aminteşti în fiecare zi că adularea nu este bună pentru inimă. Acestea sunt certitudinile care îmi conduc parcursul spiritual”.

Latura ei obscură (avară chiar şi cu familia, exagerat de severă cu copiii ei, necruţătoare cu colaboratorii, oportunistă cu prietenii, lipsită de prejudecăţi cu amanţii) care au fost relevate de fratele ei, Christopher, în veninoasa carte Life with My Sister Madonna (2008), au rămas în marginea mitului, asemănător de altfel cu alte biografii de artiste temperamentale, ca Joan Crawford, Bette Davis sau Marlene Dietrich.