„Omul în alb” de la protest: „S-au primit două informaţii”

Șeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei Române, Cătălin Paraschiv, identificat drept „omul în alb” a declarat, într-un interviu, că nu el a fost comandantul acţiunii din 10 august din Piaţa Victoriei și că până în jurul orei 23.00, Brigada specială nu a intervenit deloc.

Cătălin Paraschiv spune că prima intervenție nu a fost pentru evacuarea Pieței, ci punctuală, pentru extragere, însă ulterior manifestația nu a mai fost una pașnică.

„Comandantul acțiunii nu a avut niciodată în vedere evacuarea Pieței. Nu se știa că va fi evacuată Piața. Filmul acestei acțiuni a fost așa. S-a primit la un moment dat un apel pe 112 cum că se încearcă vandalizarea magazinului Springtime pe bulevardul Titulescu. Jandarmeria Română avea toate forţele masate în jurul Guvernului şi nu aveam niciun gând de ripostă. S-a apelat la colegii de la Poliţie, care au trimis niște echipaje să vadă ce se întâmplă şi să ia primele măsuri. Aceste echipaje de la Poliţie au fost atacate. Utilizarea echipamentului de forță se face conform legii. S-a cerut sprijin Jandarmeriei, prin comandantul acţiunii, care a trimis două detaşamente de jandarmi să sprijine poliţia”, a declarat Cătălin Paraschiv, într-un interviu pentru jurnalistul Alexandru Căutiș, citat de Mediafax.

Șeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei Române a spus că, apoi, cele două detaşamente s-au deplasat acolo, au luat primele măsuri, i-au ajutat pe colegii de la poliţie şi au reuşit să iasă din zona respectivă.

Pe momentul întoarcerii, s-au primit două informaţii: una transmisă de structurile de cercetare din piaţă care au transmis clar, pe căile de comunicație, că jandarmii sunt atacaţi, că sunt la pământ, sunt călcaţi în picioare, doi oameni sunt omorâţi. Informaţia aşa s-a auzit, probabil că ei se refereau … după aceea am văzut şi eu imaginile la televizor cu acea fată şi cu acel băiat, de la distanță văzând că sunt călcați în picioare (…) Simultan, din dispecerat ni s-a transmis că pe anumite televiziuni sunt imagini cu doi jandarmi întinşi la pământ care sunt călcaţi pe cap. În clipa aceea, comandantul acţiunii a luat decizia ca efectivele brigăzii speciale să acţioneze pe direcţia Springtime. Până atunci nu am intervenit în niciun fel. Erau orele 23.00. Brigada specială nu a folosit nimic până la ora 23.00. Atunci s-a dat ordin Brigada Specială să încerce să intervină în sprijinul detaşamentelor de jandarmi şi să-i evacueze de acolo”, a mai declarat Cătălin Paraschiv.

El a mai spus că, la ora 23.00, Piața Victoriei era plină de oameni.

„Am ieşit pe poartă din curtea Guvernului pe poarta dinspre Iancu de Hunedoara, în piaţă erau foarte mulţi oameni, nu vreau să dau cifre, dar piaţa era plină. Aveam două posibilități, ori să încercăm să ne facem cordon, adică să intrăm în contact direct, însemna conflicte, confruntări directe sau să procedăm la executarea somațiilor, în afară de somaţiile care s-au auzit toată seara făcute de Direcţia Generală, Brigada specială a executat somaţiile cu toate că, conform legii, nici nu mai trebuiau să fie, s-au tras rachetele cu trei semnale roşii, după care, din ordinul meu, s-au tras primele două focuri cu lansatoare de calibru 38 sau 40, gaze”, a mai spus Paraschiv.

El a explicat și ținuta, în alb, pe care a purtat-o în seara de 10 august.

„E vară, e cald, aşa am venit efectiv îmbrăcat de acasă. Aveam două posibilităţi. Eu, unul, am mizat că n-o să se întâmple nimic la acest miting, eu n-am venit că vezi Doamne se va tulbura ordinea publică, se va… Dacă aveam o astfel de informaţie sau măcar întrezăream o astfel de atitudine, cred că mă îmbrăcam altfel. Eu, unul, am mers până în ultima secundă că de fapt n-o să fie niciun fel de intervenţie. Asta cu eşarfa e o chestie simplă, trebuie să vorbești, trebuie să dai ordine oamenilor, nu poți să porți mască. S-au folosit gazele lacrimogene, avem nevoie efectiv de o protecţie şi de un fel de batistă mai mare, că nu puteam să scot şerveţelele din 30 în 30 de secunde”, a completat Paraschiv.

Paraschiv a participat și la protestele din 2012 când a căzut Guvernul Boc: „În 2012, pentru restabilirea ordinii publice la Piaţa Universităţii (n.r.- protestele din februarie 2012, în urma cărora Emil Boc a demisionat din funcţia de premier), am fost tot în civil în faţa oamenilor mei, mi-am comandat oamenii cum e normal pentru un comandant, că astea sunt atribuţiunile mele şi de asta mă plăteşte statul. (…) Ca să fii un bun comandant trebuie să ai o perspectivă, să poţi la un moment dat să mergi chiar înspre oameni, să fii vizibil, să poţi să porţi un dialog”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7
Author

11 Comentarii

  1. Respect. Un profesionist. Dacă propaganda îl vrea la pușcărie, îl iubesc și mai tare!

  2. Violentele au fost provocate si alimentate de catre SRI!!! E inadmisibil, ilogic, aberant si ireal sa credem cum ca SRI care are cam 15.000 de angajati foarte bine platiti. Si in plus o armata de informatori si ciripitori de cel putin 200.000 la nivelul intregii tari. Si dispune de sume enorme pentru operatiuni speciale precum si tinand cont de aparatura de ascultare si de interceptare a populatiei cam de 1 miliard de dolari. Sa nu fi stiut nimic din ce se punea la cale in timpul mitingului Diasaporei anuntat cu surle si trambite pentru data de 10 August 2018??? Aici sunt trei ipoteze mari si late. 1. Daca n-a stiut nimic inseamna ca SRI care este militarizata si mananca anual 600 milioane de euro de la bugetul statului de poman, adica sristii si institutia sunt prosti de bubuie si SRI trebuie desfiintata de urgenta. Mancand fara nici un folos banii statului. 2. A stiut dar a mers pe burta lasand lucrurile sa se desfasoare in sensul dorit de Johannis si #rezist. Motiv pentru care trebuie de asemenea ca vinovatilor, sefii si sefutii din SRI sa fie trimsi in judecata.
    Aceasta ipoteza cade din start pentru ca toata propaganda oficinelor de presa SRI din Romania au pregatit psihologic marele miting diasporean chemand oamnii in strada la o noua revolutie, in ultimele 2 luni propaganda incurajand ura, limbajul injurios si chemand cetatenii la o noua revolutie sangeroasa pentru ca PSD si ALde sa fie izgonite de la putere. 3. SRI e mintea intunecata care a orgnizat acest miting la fel ca toate mitingurlle orgnizate cu inceptul lui 2017 tocmai pentru ca prin violente stradalea se se schimnbe ordinea constitutionala din Romania si Johannis Wiermer Klauss sa-si insatureze guvernul lui la Palatul Vitcoriei. Si in acest caz trebuie applicate masurile de la punctul 2. Dupa care SRI sa fie desfiintat si construit de la Zero un nou serviciu al sigurantei statului nemilitarizat, in concordanta cu numarul populatiei si PIB-ul Romaniei.

  3. Cred a tras si pe nas si injectabil si direct din sticla!Are tenul si comportamentul unui betiv de cea mai joasa speta,se vede din filmari!Inca nu am vazut un gigolo puriu,mort de beat,imbracat ca o zdreanta repezindu-se in haita de 5-10 batausi,toti curajosi cand e vorba de cate un ziarist care ii filma cu telefonul! Sper sa faca puscarie cat i-a mai ramas din inutila lui viata pe acest pamant!

  4. Ăsta din fotografie, de este îmbrăcat în alb ,vă amintește oarecum și de Mihail Șora, prin atitudini și ținută ?

  5. Tovarășul asta vine direct din bezna operațiunilor securității. „s-a primit informatia”, „s-a actionat”.. impersonalul comunistoid. Adică dacă primea un telefon anonim ca jandarmii sunt masacrati in masa nu verifica nimic si aducea imediat tancurile??

  6. Asa se coordoneaza trupele de jandarmi ale Romaniei , in actiune ? DE catre un civil , aflat la plimbare prin piata , intr-o tinuta stranie , cu gesturi dezarticulate , fara calitate oficiala , de fapt ! Oricum , imaginea este halucinanta si pare mai degraba , o scena din filmul ” Tacerea mieilor „

  7. nasol moment! si unde pui ca ‘civilul’si-a coordonat extrem de bine brigada, punand la respect tfl-istii si infiltratii SR? deci spume si clabuci cu DERO la gura SRI TV !

    • Mai taci bai clona! Furi nick-urile altora, atat de prost esti ca nu poti sa-ti gasesti un nume?

  8. Ce glume are nenea asta, respectiv ii crede pe romanii anului 2018, mai prosti decat romanii anului 1989, „actiuni diversioniste !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!”., etc, etc. vorbeaste cu romanii sau cu niste bolnavi dintrun spital de boli psihice ?.

  9. Mai colonelul lui peste, unde sunt cei despre care zici ca au atacat echipajele de politie? I-ati prins? Nici unul din huligani n-a fost prins. Minciuna sfruntata. Prinde orbul scoate-i ochii. Cica atacantii s-ar fi evaporat si in compensatie la ordinul colonelului jandarmii s-au apaucat de gazat oamenii pasnici. E nedemn pentru un colonel sa se apere prin minciuna de umarile faptelor lui reprobabile. Acest colonel lipsit de onoare indica permanent cu degetul ce civili sa fie atacati de jandarmi. Filmele vorbesc mai adevarat decat minciunile colonelului.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.