Excepţionalul actor Victor Rebengiuc împlineşte astăzi 78 de ani. Şi tot astăzi primeşte o stea pe „Walk Of Fame” din Piaţa Timpului, recenta replică bucureşteană a celebrului „Walk of Fame” din Los Angeles.
Anunţând evenimentul, directorul Teatrului Metropolis, George Ivaşcu, declara: „Victor Rebengiuc, un om pentru oameni care a reuşit să încorporeze în definiţia cuvântului artă, adevărul şi măiestria. De la Domnia Sa am învăţat că teatrul este cuvântul vieţuit aşa cum arhitectura este sculptură locuită. Vă mulţumim pentru universul plin de emoţie şi descoperiri pe care îl construiţi pentru noi de fiecare dată când păşiţi pe scenă”.
78 de ani împliniţi şi peste 50 de ani de când, terminând cursurile UNATC la clasa profesoarelor Aura Buzescu şi Beate Fredanov, în „promoţia de aur” a teatrului românesc, a păşit pe scenă. Din 1957 a jucat numai la Teatrul Bulandra peste 200 de roluri. Li se adaugă altele, pe scenele Teatrului Naţional, Teatrului Mic, Teatrului Naţional din Cluj-Napoca sau Teatrului Arca.
Primul rol în teatru a fost Biff din „Moartea unui comis-voiajor” de Arthur Miller, piesă în care a interpretat de la distanţă de jumătate de secol şi rolul tatălui, în montarea Teatrului Bulandra, primit cu entuziasm de public şi de critică. Au urmat roluri, de fiecare dată impecabil jucate, în producţiile unor regizori ca Radu Penciulescu, cum ar fi „Tango” de Sławomir Mrożek şi „Richard al II-lea” de William Shakespeare. Neuitaţi rămân şi Orlando din „Cum vă place” de Shakespeare, Brutus din „Julius Caesar”, Bernick din „Stâlpii societăţii” de Ibsen, Mihail Astroff din „Unchiul Vania” de Cehov, sau personajele create în „Lungul drum al zilei către noapte”, de Eugene O’Neill, alături de Clody Berthola şi Florian Pittiş, sau „Un tramvai numit dorinţă” de Tennessee Williams. Ultimii 10 ani au fos parcă mai plini ca oricând. Claudius din „Hamlet”, regizat de Liviu Ciulei, Serebreakov din „Unchiul Vanea” de Anton Pavlovici Cehov, semnat de Yuriy Kordonskiy, Fetisov din „Colonelul Pasăre”, montat de Alexandru Dabija, Jevakin din „Căsătoria” de Gogol, din nou sub bagheta lui Yuriy Kordonskiy, regizorul care a mărturisit că venirile la Bucureşti se datorează şi lui Victor Rebengiuc, actorul lui preferat, alături de Mariana Mihuţ, Tatăl din „Şase personaje în căutarea unui autor” de Luigi Pirandello, o nouă întâlnire cu Liviu Ciulei, Preobrajenski din „Inimă de câine”, de Bulgakov, pe scena Teatrului Naţional, Domnul Jurdănescu din „Burghezul gentilom”, după Molière, regizat de Petrică Ionescu, Joe Keller din „Toţi fiii mei”, după Arthur Miller, în regia lui Ion Caramitru, Contele Şabelski din spectacolul „Ivanov”, regizat de Andrei Şerban. Cu fiecare apariţie pe scenă statura artistică a lui Victor Rebengiuc s-a înălţat, a devenit emblematică, l-a transformat în ceea ce se numeşte de obicei „monstru sacru”, sintagmă pe care, cu umor, o respinge.
De la „Pădurea spânzuraţilor” la „Ion I. Ion”
Cariera cinematografică este la fel de plină. De la figura juvenilă din „Darclée”, la rolul Apostol Bologa din „Pădurea spânzuraţilor” a lui Liviu Ciulei, film distins cu Premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul de la Cannes, peliculă ce i-a prilejuit şi întâlnirea cu Mariana Mihuţ, cea care îi va sta alături până astăzi, şi la alte nenumărate personaje pe care le-a creat pe ecran în filme dintre care enumerăm numai câteva rămase, desigur, în memoria spectatorilor: „Zestrea”, „Tănase Scatiu”, regizat de Dan Piţa, „O scrisoare pierdută” cu un greu de egalat Tipătescu, „De ce trag clopotele, Mitică?” de Lucian Pintilie, unde joacă rolul Iancu Pampon, „Faleze de nisip”, „Moromeţii”, în regia Stere Gulea (film premiat la festivalurile din San Remo – Italia şi Santarem – Portugalia), în care a creat un Ilie Moromete de o veridicitate şi forţă uimitoare, „Balanţa”, din nou avându-l regizor pe Lucian Pintilie, ca şi „Cel mai iubit dintre pamînteni”, „Prea târziu” sau „Terminus Paradis”. În 2004, joacă rolul Tatălui în pelicula „Un cartuş de kent şi un pachet de cafea”, realizat de Cristi Puiu, câştigătoare a „Ursului de Aur” la Festivalul Filmului de la Berlin. Urmează „Marţi după Crăciun”, în regia lui Radu Muntean, şi excelentul rol Ion I. Ion din „Medalia de Onoare”, de Peter Călin Netzer, o performanţă actoricească fără egal.
Unul dintre cei mai apreciaţi actori ai scenei şi filmului româneşti, Victor Rebengiuc joacă magnific în indiferent ce rol. Actor total, abordează cu egală măiestrie comedia şi drama, mânuieşte cu aceeaşi uşurinţă umorul şi disperarea. Fiecare personaj pe care îl interpretează este perfect, marca actorului fiind, dincolo de marele său talent, ştiinţa scenică, dicţia perfectă, eleganţa frazării, şi, nu în ultimul rând, capacitatea sa cameleonică şi forţa de invidiat în roluri cerând un mare efort fizic.
Astă-seară, Victor Rebengiuc îşi va sărbători ziua de naştere la Muzeul Ţăranului Român. Proiecţia filmului „Moromeţii”, în care are rolul principal, la care va participa şi regizorul Stere Gulea, precum şi o seamă de oameni de teatru şi cineaşti dornici să-l omagieze, va fi urmată, după declaraţiile organizatorilor, de mai multe surprize pregătite sărbătoritului.