Minciuna, pentru majoritatea politicienilor, este ca respiraţia: se face în mod natural, instinctiv, fără ca omul s-o gîndească. Nu şi la Liviu Dragnea. La el, minciuna este una „gîndită”, dar atît de prost, încît, iată!, şi cînd este vorba despre un lucru dramatic, cum este atentatul, te face să rîzi în hohote!
Din cîte ştiu, şi în Teleorman există biblioteci, chiar dacă Liviu Dragnea n-a aflat de existenţa lor. Altfel, dacă ar fi citit măcar o carte poliţistă în viaţa lui, Dragnea ar fi aflat că scenariile unor crime au o construcţie măcar logică, una care să-l poarte pe cititor spre dezlegarea misterului, altfel, după primele pagini, oricine ar arunca acea carte la coşul de gunoi.
Deşi mi se pare ridicol să discutăm despre o asemenea prostie cum este scenariul atentatului la viaţa cuplului Liviu-Irina, totuşi trebuie s-o facem pentru a sublinia caracterul acesta infect al unui om care face parte din conducerea României şi îşi permite să mintă cu o asemenea seninătate întregul popor! Un asemenea episod ne face să nu mai avem încredere în acest personaj, orice ar spune. Practic, atunci cînd el ne spune că afară este soare, am face bine să ne deschidem umbrela de ploaie!
Să trecem în revistă arhitectura acestui scenariu penibil al atentatului derulat în două episoade. A fost mai întîi emisiunea Alessandrei Stoicescu, una în care toţi am aşteptat (naivi, ce să facem?) informaţii despre mitingul din 10 august. Tam-nesam, Liviu Dragnea a schimbat subiectul: „Am avut informații, amenințarea cu moartea. Am avut o tentativă (de asasinare-n.r) anul trecut. Au venit 4 străini au stat la Athenee Palace, au stat 3 săptămâni aici, am scăpat. Au ajuns în preajma mea. Suntem într-un stat parțial paralel. Știu că s-a cercetat, mai departe nu stiu. I-a plătit un om foarte celebru în lume. Soroș? Eu nu mă gândesc la el, el se gândește la mine. Nu știu dacă era treaba asta”!
A doua zi, cînd planeta întreagă nu se mai oprea din rîs, Liviu Dragnea a intervenit telefonic tot la Antena 3 pentru a face noi precizări. Totul a început cu întrebarea moderatoarei: „De unde aţi aflat de planul atentatului?” Şi iată halucinantele amănunte date de Liviu Dragnea:
„Am aflat de la mine. O să vă spun mai pe larg, câteva detalii. La câteva zile după câștigarea alegerilor am început să primesc amenințări. Indiferent de la cine veneau, erau pline de violență. Au trecut încet-încet de la amenințări voalate până la amenințări directe cu moartea. Cred că erau nume false, conturi false, adrese false, cam pe tot ce aveam. Apoi au început să devină descriptive, ce voi păți eu, ce va păți familia mea. Am înțeles că era o campanie împotriva mea, dar recunosc că nu i-am dat o importanță prea mare. În partea a doua a lunii martie a început să crească această presiune. Simțeam că sunt filat, începusem să mă uit mereu în spate, am început să observ indivizi care mă priveau cu insistență, ca să fie văzuți de mine. În prima parte a lunii aprilie au devenit din ce în ce mai ostentativi. Făceau gesturi care semnifică moartea, tot felul de lucruri din astea. M-am îndoit de vreun scenariu, pentru că erau mereu persoane diferite. I-am spus Irinei și mi-a confirmat și ea suspiciunile și mi-a spus că este urmărită. Eram în plin război politic (…) Într-o seară în aprilie lucrurile au mers mai departe. Eram într-un spaţiu public şi am simţit iar aceeaşi prezenţă care mă vizează. Erau cred că patru indivizi, îmbrăcaţi în haine închise la culoare, au venit în locul în care eram, eram într-un grup destul de zgomotos într-un restaurant. S-au oprit la câţiva metri de mine, unul, tot aşa, a făcut un semn de genul ăsta şi, la un moment dat, se apropiau, unul a răspuns la telefon şi a închis telefonul şi dintr-o dată s-au întors şi au plecat. La câteva zile după eram pe o străduță în zona 13 Septembrie, au încercat să mă blocheze (mașini fără numere de înmatriculare), am reușit să trec, tocmai deschideau ușile la mașină. Asta mi-a confirmat că au intenții serioase. M-am gândit să vorbesc cu instituții ale statului, am renunțat și am ținut aceste fapte sub tăcere până ieri. Am vorbit pentru că mie nu mi-e teamă, nici de moarte și nici de altceva. Am vorbit că au fost amenințări la adresa fiului meu, a familiei mele. Ca să fie foarte clar, nu cred că Soros are vreo implicare.”
Ce mai poţi să spui în faţa unei asemenea poveşti pentru care bunicii ar fi trimişi la culcare de către nepoţi? Am subliniat în acest pasaj delirant al lui Liviu Dragnea propoziţiile-cheie care definesc întreg scenariul, adică aşa-zisele „probe” folosite de acesta pentru a demonstra că era gata-gata să-l pierdem.
Interpretarea „probelor”. A primit omul mai întîi ameninţări de la persoane cu nume false (de unde ştia că sînt false?), ameninţări care au început apoi să fie „descriptive”, adică acei criminali făceau gestul lui Kovesi cu mîna care taie gîtul! Aşa a înţeles că e vorba de o campanie împotriva lui, dar apoi a simţit că este filat, omul fiind obligat să se uite mereu în spate, riscînd să cadă în vreun canal fără capac. Dar, curajos cum îl ştim, Liviu Dragnea s-a adresat singurei „instituţii” în care crede: Irina, care i-a confirmat că şi ea este urmărită! Deci, era clar, nu? Atentatul era în derulare! Ce a urmat a fost o adevărată teroare: mai întîi, patru indivizi îmbrăcaţi în haine de culoare închisă (era gata-gata ca Dragnea să spună că erau negre, dar s-a abţinut la timp) care s-au apropiat de el, făcînd iarăşi gestul lui Kovesi (hîrşti!), dar, văzînd-o pe Irina alături s-au speriat de moarte şi au fugit! Apoi, cînd era în maşină, alţi „terorişti”, cu maşini fără numere (cred că era suedezul căruia poliţiştii îi luaseră numerele cu „Muie PSD”), i-au blocat calea, dar acest Schumacher de Teleorman s-a strecurat printre ei şi a fugit! Ce nu am înţeles, însă: dacă a reuşit să plece, cum de şi-a dat seama că „teroriştii” voiau să-i deschidă uşile de la maşină? Dar, ce să mai punem întrebări atît de dificile, din moment ce Dragnea ne-a liniştit: nu e vorba despre George Soros! Atunci, cine este omul ăla, „foarte celebru în lume”, despre care Dragnea spusese prima oară că i-a plătit pe asasini? Să fi fost Dante? Să fi fost Goethe? Sau chiar Shakespeare?
Toată şarada asta a lui Liviu Dragnea îmi aduce aminte de schiţa „Amicii” a lui Caragiale, în care unul, Lache, turna gogoşi în urechea amicului Mache, povestindu-i cum era bîrfit de alţi amici la o petrecere. În final, vine Tache şi dezvăluie faptul că Lache nici nu fusese la acea petrecere, astfel că Mache află că toate bîrfele erau chiar ale lui Lache! După cum ştiţi, Lache se alege cu o pereche zdravănă de palme, care-l face să rostească acea celebră replică: „Uite, vezi! ăsta e cusurul lui – e măgar!… şi violent!… şi n-are manieră!”
Povestea lui Liviu Dragnea cu atentatul este la fel de adevărată ca povestea lui Lache din schiţa lui Caragiale. De aceea, cred că Liviu Dragnea s-a ales pe vecie cu o poreclă potrivită: nu Livache, cum îi place să i se spună în partid, ci, pur şi simplu, Lache! Lache de la Teleorman.
Nea Spanuoache face adesea vocalize clampanind clapele.Noi citim ce clampaneste si radem (ca toata planeta!) „orbiti” de genul oltenesc de… haz de necaz.Crede e, Spanuache, ca „eroul” lui nu este in colimatorul „care trebuie”? Sau chiar el nu este? Imdemnul la… cumintenie se face si cu gluma…