Primarul Sucevei, Ion Lungu, consideră că ar trebui ridicată măsura carantinării municipiului, arumentând că situaţia epidemiologică s-a îmbunătăţit.
Lungu a precizat luni că, dacă pe 5 mai erau 402 cazuri cu COVID-19, pe 8 mai numărul persoanelor active cu COVID-19 ajunsese la 284, numărul de cazuri la o mie de locuitori scăzând implicit de la 3,14 la 2,22.
Primarul susţine că face tot ceea ce depinde de le pentru a arăta decidenţilor că este necesară ridicarea carantinei.
”Am putea spune că această situaţie este bunişoară şi ne-ar putea ajuta în demersurile noastre de ridicare a carantinei şi a măsurilor speciale. (…) În această perioadă am stat în contact cu Guvernul României, le-am adus la cunoştinţă justificări, argumente, le-am transmis şi aceste tabele şi sper ca din data de 15 mai să avem şi noi parte de măsuri de relaxare. (…) Suceava este un oraş normal, Suceava este un oraş cu oameni normali, cu o covârşitoare majoritate de oameni sănătoşi şi cu câţiva oameni bolnavi, la fel cum se întâmplă în întreaga Românie. La Suceava suntem pe un plafon de stabilitate la fel cum se întâmplă în multe oraşe din România. De aceea eu sper ca pe data de 15 să reanalizeze Guvernul această stare de carantină de la Suceava”, a spus Lungu.
El a anunţat că în CJSU se va discuta această problemă şi va solicita să se propună Guvernului ridicarea stării de carantină.
„Epidemia încă nu a trecut. Mulţi spun că nu am atins vârful”, a spus pe de altă primarul care a rugat sucevenii să respecte în continuare regulile pentru limitarea răspândirii virusului, de igienă personală, de izolare, de autoizolare sau carantină dacă este cazul, de distanţare socială.
Pentru dezastru ce l-au produs judetului Suceava , pentru suferintele sucevenilor si decesele din randul acestora TREBUIE NEAPARAT DEMISI Flutur Presedintele Consiliului Judetean , acest Lungu primarul mun. Suceava si acolitii lor si sa vedem daca justitia va face dreptate !!!!!