Legea care interzice standardele duble de calitate, în dezbatere publică

Legea care interzice standardele duble de calitate

Legea care interzice standardele duble de calitate, în dezbatere publică

Legea care interzice standardele duble de calitate

Legea care interzice standardele duble de calitate a fost lansată în dezbatere publică de Comisia Europeană. Pachet legislativ este  intitulat „Noi avantaje pentru consumatori”  şi prevede între altele că „UE interzice practicile de comercializare a produselor cu dublu standard de calitate care induc în eroare consumatorii”.

Pachetul de propuneri „Noi avantaje pentru consumatori”, propus de Comisia Europeană, „este menit să garanteze faptul că toți consumatorii europeni beneficiază pe deplin de drepturile conferite de legislația Uniunii”, arată un comunicat transmis de executivul comunitar.

„Avantajele pentru consumatori vor permite unor entități calificate să introducă acțiuni de reprezentare în numele consumatorilor și vor conferi autorităților de protecție a consumatorilor din statele membre competențe consolidate pentru aplicarea de sancțiuni. Totodată, ele vor extinde protecția acordată consumatorilor în mediul online și vor clarifica faptul că legislația UE interzice practicile de comercializare a produselor cu dublu standard de calitate care induc în eroare consumatorii”, precizează inițiatorii proiectului.

„Într-o lume globalizată în care marile societăți comerciale au un avantaj imens în fața consumatorilor individuali, trebuie să echilibrăm balanța. Acțiunile de reprezentare, în accepțiunea europeană a conceptului, vor duce la mai multă echitate pentru consumatori, nu la mai multă muncă pentru cabinetele de avocatură. Totodată, sancțiunile mai severe legate de cifra de afaceri anuală a companiilor vor oferi în sfârșit autorităților de protecție a consumatorilor mijloace pentru a-i pedepsi aspru pe cei care trișează. A trișa nu poate fi rentabil”, a precizat comisarul european Věra Jourová, responsabil pentru justiție, consumatori și egalitate de gen.

Potrivit reprezentanților Comisiei Europene, printre rezultatele așteptate se numără consolidarea drepturilor consumatorilor în mediul online, prin asigurarea unei transparențe mai mari în acest mediu, inclusiv în ce privește rezultatele căutărilor pe platformele online, dar și noi drepturi ale consumatorilor pentru serviciile digitale „gratuite”, punerea la dispoziția consumatorilor a unor instrumente prin care să se asigure că le sunt respectate drepturile și să obțină despăgubiri, cum ar fi acțiunile de reprezentare și o mai bună protecție împotriva practicilor comerciale neloiale.

De asemenea, se urmărește introducerea unor sancțiuni eficace pentru încălcările legislației UE privind protecția consumatorilor, abordarea produselor de consum cu dublu standard de calitate, o primă măsură fiind actualizarea Directivei privind practicile comerciale neloiale sau condiții îmbunătățite pentru companii, prin eliminarea sarcinilor administrative inutile și o mai multă flexibilitate în comunicarea comercianților cu consumatorii.

Pachetul „Noi avantaje pentru consumatori” include două propuneri de directive: o propunere de modificare a multor directive, și anume a Directivei privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, a celei privind protecția consumatorului, a celei privind practicile comerciale neloiale și a celei privind drepturile consumatorilor și o propunere privind acțiunile de reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor și de abrogare a Directivei 2009/22/CE privind acțiunile în încetare”, arată inițiatorii proiectului.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. era greu să dăm o lege în parlamanetul nostru , că ar avea acelasi rezultat. sau trebuie să aşteptăm să o dea alţii şi apoi să o adoptăm şi noi după 20 de ani când ne sancţionează UE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.