”Nu exclud posibilitatea ca dacă lucrurile scapă de sub control, să avem o nouă stare de urgenţă”, a spus el. Este declarația care ar trebui să dea fiori românilor în contextul creșterii numărului de cazuri de COVID-19.
Afirmația a fost făcută de liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, la RFI.
”Guvernul a fost sub o presiune extraordinară, deci practic, foarte multă lume a persiflat existenţa virusului şi riscurile virusului, Guvernul a fost criticat de mediul de afaceri, de cetăţenii care au stat în casă, că măsurile au fost prea dure şi atunci Guvernul într-un concert european, urmărind practic şi măsurile luate la nivel european, s-a aliniat unor măsuri europene, evident, cu elemente de prudenţă şi cu posibilităţi de repliere, asta a făcut Guvernul, iar în situaţia în care cu adevărat lucrurile vor redeveni grave, nu vă îndoiţi că Guvernul va lua măsurile de rigoare. Nu exclud posibilitatea ca dacă lucrurile scapă de sub control, să avem o nouă stare de urgenţă”, a afirmat Daniel Fenechiu.
Întrebat ce înseamnă ca lucrurile să scape de sub control, senatorul PNL a răspuns: ”Criteriile de apreciere ţin nu doar de numărul contaminărilor, ţin şi de gravitatea acestora, de numărul de persoane care sunt într-o situaţie gravă şi sunt în secţiile de reanimare, ţin de procentul de decese din cazurile respective (…).”.
Alt dobitoc,ridicat in scari de Partidul Poporului!O j… avocateasca..