Schimbările în plan politic și social-economic prin care a trecut societatea românească după sfârșitul regimului fanariot (1821) au avut urmări benefice și în domeniul editării și vânzării de cărți.
Înainte, cărțile erau vândute în Țările române fie direct din tipografii, fie de vânzători ambulanți sau de negustori în așa numitele „bolte” (prăvălii) din oraș, laolaltă cu alte mărfuri. Treptat, comerțul cu cărți s-a transformat într-o afacere specializată. Negustorul de cărți a devenit „librer”, iar „bolta”, „librerie”. Librarii s-au implicat în editarea unor scrieri considerate atractive pentru publicul larg, iar librăriile lor au început să fie menționate pe coperți sau pagini de titlu.
Unul din primii librari români din București a fost Iosif Romanov, născut pe 17 iulie 1803 în localitatea Bendorf, azi Benești (com. Altina, jud. Sibiu). În 1827, a venit de la Sibiu la București împreună cu prietenul său, Iosif Popovici și au deschis în „tovărășie” o librărie de carte românească. Cea dintâi atestare documentară a celor doi asociați o găsim într-o cărticică publicată în 1827 intitulată: Pentru începutul obiceiului de a să întrebuința în zilele Sfintelor Paști oaă roșii, tradusă din limba greacă. Pe copertă se anunță că broșura „să află de vânzare la București, la D(umnealor). D(omnii). I. Romanov și I. Popovici tovaroși” și la Iași, la Dimitrie Nica. Prima menționare a librăriei datează din 1830, când Romanov și Popovici au contribuit la editarea manualului de limbă franceză alcătuit de profesorul Grigore Pleșoianu. Pe copertă se menționează că volumele „În București se vând la libreria D. G. Petrovici și (la) D. Iosif Romanov”.
Librăria se afla pe Ulița Brașovenilor „în mahalaua Sf. Gheorghe, nr. 419, în bolta răposatului Panaiotache Ștefan”. În 1839, librăria ajunsese la un stoc de 75.000 volume de cărți românești, atât bisericești, cât și laice. În 1842, cei doi asociați au mai deschis un sediu în „colțul porții Sfântului Gheorghe Nou”, în mahalaua cu același nume, la nr. 264.
La început, cărțile pe care le vindeau cei doi asociați erau preponderent bisericești, majoritare în producția tipografică în limba română din țară. Numărul cărților laice a început să crească mai ales după ce I. Heliade Rădulescu a devenit proprietar de tipografie în 1828. În 1829 a publicat Curierul românesc, primul ziar din Țara Românească, apoi s-a dedicat publicării de cărți în limba națională, traduceri din limba franceză dar și scrieri originale și manuale. Faptul că, dintre toți librarii din București, I. Heliade Rădulescu l-a ales pe Iosif Romanov ca principal difuzor al publicațiilor imprimate în tipografia sa, a contribuit la dezvoltarea afacerii acestuia. În articolul comemorativ publicat la șapte ani de la moartea lui Romanov în ziarul „Tipograful român” din 1870 (nr. 11), Heliade povestește: „Rafturile magazinului lui Romanov gemeau de marfă nouă, cum zicea el, fără să depună nici un capital și din câte cărți desfăcea, la lună îmi dădea contul și-și reținea a zecea parte”.
Iosif Romanov nu s-a mulțumit să fie un simplu vânzător, ci a pus în aplicare modelul occidental în domeniul comerțului de carte. A înființat o „companie” de difuzare în Țara Românească a cărților și gazetelor publicate în Transilvania și Moldova. Pentru tipăriturile de la București a creat o rețea de difuzori în principalele orașe din Țara Românească, Moldova și Transilvania. Totodată a devenit principalul furnizor de publicații pentru Eforia Școlilor. Cărțile pentru biblioteca Colegiului Sf. Sava și pentru premiile acordate elevilor erau cumpărate de la librăria lui Romanov.
Îl găsim pe Iosif Romanov printre primii librari editori de carte din Țările Române. Cu fonduri proprii a publicat la București o serie de traduceri din literatura franceză, a reeditat lucrări care se bucuraseră de mare succes la primele ediții și a comandat tipărirea unor manuale și cărți bisericești la Sibiu și Brașov.Primele cataloage de librărie din Țara Românească au fost tipărite la inițiativa sa. Între anii 1833 și 1845 au apărut șase cataloage de acest fel, publicate pe cont propriu sau în asociere cu alți librari.
La 14 decembrie 1848 Iosif Popovici, care devenise și cumnatul lui Romanov, în urma căsătoriei cu sora acestuia, a încetat din viață, dar „Compania” a mers mai departe. În 1854 Romanov a deschis pe Lipscani Librăria Școlilor Publice, specializată în vânzarea manualelor școlare, în asociere cu învățătorul Christache Ioanin. Ioanin era înrudit indirect cu Iosif Romanov, fiind căsătorit cu nepoata sa de frate.
După înființarea unei imprimerii proprii în 1855, numită Tipografia Națională I. Romanov et Comp(ania), atenția și capitalul fondatorului s-au direcționat spre noua investiție. În 1856 Iosif Romanov l-a cooptat în Companie pe Ștefan Rasidescu (fost director al Tipografiei Mitropoliei). Tipografia Națională a fost aproape un deceniu cea mai mare și mai bine utilată dintre toate tipografiile particulare din București. Din cauza creșterii concurenței, a datoriilor neonorate de clienți și a propriilor credite neachitate, Compania Romanov a intrat în 1863 în faliment, iar tipografia a fost preluată de Ștefan Rasidescu. Iosif Romanov s-a stins din viață în același an. Se încheia astfel un capitol foarte important din istoria cărții și tiparului românesc modern.
articol scris de Dr. Daniela Lupu/Muzeul Municipiului Bucuresti
