Limbajul non-panicii

Cea mai mare parte a infectaţilor o formează asimptomaticii. OMS spune că nu are dovezi că ei ar fi transmiţători ai contagiunii. Un epidemiolog onest ar putea spune chiar mai mult decât atât. Noroc cu asimptomaticii, pentru că ei duc rata de imunizări naturale către cotele de la care contagiunea are a da înapoi…

Oricâte testări ai face, nu i-ai putea identifica pe toţi asimptomaticii în cazul în care ai vrea să-i internezi, dar cel mai bine ar fi să nu vrei aşa ceva pentru că rolul social-medical al asimptomaticilor este una dintre puţinele veşti bune din „filmul” pandemiei.

Ai putea să afli, prin testări bine eşantionate, procentul de asimptomatici şi procentul de imunizaţi. Asta ar fi absolut necesar dacă vrei să faci paşi raţionali în politica de relaxare a restricţiilor.

Recunoaşteţi uşor că acest limbaj al non-panicii nu a fost abordat aici, în România. Am urmat calea fricii până dincolo de rezonabilitate, şi anume până acolo unde începe statul poliţienesc.

Când CCR a repus lucrurile în ordinea respectului pentru drepturile fundamentale, am început să ţipăm că CCR vrea ca toţi infectaţii să se plimbe liberi printre noi.

E clar că, pe fond de pandemie, am urmărit să creăm capcane pentru CCR, astfel încât prostimea pe care ne bazăm să fie de acord că ar fi necesară o lege de reformare a CCR. Aici ne aflăm. Pandemia este folosită în scop politic, la vârful piramidei noastre politico-juridice. În loc să fi produs rapid legea cerută de CCR, am urlat că CCR vrea să… promoveze contagiunea.

Iată de ce am folosit limbajul panicii şi încă îl mai folosim. Suntem pe cale să revenim la starea de urgenţă? Pare că guvernanţii nu mai au altă posibilitate de a evita căderea acestui guvern prin moţiune de cenzură.

Stare de urgenţă până la alegeri ar însemna o nouă amânare a alegerilor? Statul poliţienesc ar înfrânge, prin promovarea artificială a panicii, chiar esenţa statului democratic. Franţa a avut deja alegeri locale. Noi suntem pe cale să forţăm aparenţele unui nou val de contagiune. Ca să ce? Ca să pierdem alegerile mai încolo, spre primăvară?

Iohanniştii riscă să-şi compromită imaginea cu gândul că o vor face mai trainică şi mai frumoasă.

Descoperim însă că trainic cu adevărat este doar sovietismul. Prea mulţi sovietoizi au rămas printre noi. „Contagiunea” comunistă a lăsat sechele adânci acolo unde ar fi fost cazul să descoperim capacitatea de a fi liberi, responsabili şi iubitori de drepturi.

Ne-am lăudat că suntem campionii luptei cu pandemia. Dacă era aşa de bine la noi, de ce e încă aşa de rău? Nu cumva fiindcă aveam puţine imunizări naturale şi nu voiam să ştim câte avem? Da, am fost campionii încetinirii imunizărilor şi acum vedem că, în fapt, ne-am bătut mai degrabă pentru amânarea alegerilor. Ori anticipate, ori amânate – asta ne-a fost fandacsia.