Anul 1865. Ultimele luni tumultuoase ale mandatului celui de al 16-lea Preşedinte al Statelor Unite. Într-o naţiune sfâşiată de război civil şi tulburată de vântul schimbării, Abraham Lincoln se zbate să pună capăt conflictului, să unifice ţara şi să abolească sclavia. Hotărât, cu un curaj moral excepţional, va trebui să facă alegeri care vor schimba destinul generaţiilor viitoare.
Devenit Preşedintele Americii, Lincoln începe o dificilă luptă politică cu Parlamentul pentru a impune al 13-lea amendament al Constituţiei, abolirea sclaviei.
Pentru Steven Spielberg, regizorul peliculei “Lincoln”, aflată în fruntea cursei pentru “Oscar” cu 12 nominalizări, el reprezintă încarnarea visului american. Etalonul pentru toţi cei care îi vor urma în această funcţie.
Spielberg s-a concentrat în producţia sa pe ultimele patru luni ale luptei cu Parlamentul, ultimele din viaţa lui Lincoln, care îşi prevedea, de altfel, asasinarea ce avea să se producă în 14 aprilie 1865. Dorinţa regizorului de a realiza un film despre acest gigant al istoriei americane datează din 1999. În 2001, el a cumpărat drepturile de ecranizare a biografiei semnate de scriitoarea distinsă cu Premiul Pulitzer, Doris Kearns Goodwin, intitulată “Team of Rivals: The Political Genius of Abraham Lincoln”, operă finalizată abia în 2005. A urmat excelentul scenariu al lui Tony Kushner, care, pe lângă acţiunea precisă avută în vedere, este şi un vast tablou istoric şi uman.
Spielberg, aşa cum a demonstrat de-a lungul carierei sale, iubeşte provocările. El conferă în acest film suspans unei întreprinderi politice excepţionale, dar care n-are nimic spectaculos. Negocieri, jocuri de influenţă, lobby-uri, presiuni formează un amalgam traversând cu forţă scene de război şi efervescenţa politică. Pelicula are ritm şi personaje sesizante, cum ar fi Thaddeus Stevens, “republicanul radical”, interpretat de Tommy Lee Jones.
Maşinăria hollywoodiană s-a pus în mişcare. Un tur de forţă care ar fi putut fi zdrobitor fără autentica pasiune a regizorului.
Decorul minunat al Sudului, oferit de orşul Richmond, unde a fost turnată pelicula, şi tonalităţile crepusculare obţinute de operatorul Janusz Kaminski dau patină filmului, transportând privitorul în acel moment al Istoriei.
Secvenţă din pelicula Lincoln
Fidel biografiei lui Doris Kearns Goodwin, Spielberg descrie nu numai Preşedintele, dar şi omul, soţul, tatăl. Combinarea marii şi micii istorii nu este ceva nou, dar Spielberg trece cu abilitate de la una la cealaltă, reuşind să umanizeze un personaj mitic.
Filmul reînvie magnific o epocă. Costumele semnate de Joanna Johnston şi decorurile lui Rick Carter, colaboratori fideli ai lui Spielberg, sunt excelente. Alegerea actorului pentru rolul titular a fost mai mult decât inspirată, după părerea generală. În pofida celor 145 de actori distribuiţi, pelicula este un gros-plan asupra acestui actor-simbol care încarnează un personaj mitic. Asemănarea fizică, interpretarea de “Oscar”, pătrunderea în profunzime a personajului fac apariţia lui Daniel Day-Lewis captivantă.
Cu statura impozantă, adus de spate, cu figura întunecată şi emaciată, el joacă toate tensiunile unui şef de stat aflat în situaţii încordate şi ale unui tată de familie neliniştit. Ambele situaţii îmblânzite de o profundă umanitate, de bunăvoinţă, de scene tandre faţă de fiul său, dar şi faţă de restul oamenilor. Ţinând cont de umorul şi de talentul lui de povestitor, Daniel Day-Lewis conferă personajului o lentoare, o învăluire a gesturilor. “Făcea totul în propiul său ritm, nu putea altfel. Ceea ce trecea drept lipsă de acţiune sau de încremenire în ochii celorlalţi nu era decât o expresie exterioară”, notează actorul. Mai viclean decât s-ar putea crede, Lincoln ştia să profite de interesele, de aviditatea celor din jur pentru a-şi atinge scopurile politice.
Seven Spielberg a făcut publică scrisoarea prin care Daniel Day-Lewis refuza, în 2003, rolul lui Abraham Lincoln, pentru că nu reuşea să “intre în pielea” personajului.
Actorul este de altfel cunoscut pentru dificultatea cu care acceptă un rol. Regizorul a dus o luptă aprigă să-l convingă. Iar interpretarea i-a adus lui Lewis un “Globe de Aur” şi nominalizarea la “Oscar” pentru cel mai bun actor în rol principal. Refuzul lui Lewis l-a făcut pe Spielberg să-l contacteze, în 2010, pe Liam Neeson, care a acceptat iniţial, recuzându-se apoi pe motiv că este prea bătrân pentru a-l încarna pe Lincoln. În acest moment, el a revenit la Daniel Day-Lewis. După mai multe luni, actorul admirat în “There Will Be Blood” a acceptat.
Sally Field în rolul Mary
Lewis a fost sedus de scenariu: “Am citit scenariul şi am descoperit toate detaliile acestor fapte istorice de neocolit, ca şi portretele atrăgătoare ale personajelor principale care sunt puternice şi emoţionante totodată”.
Dar actorul avea nevoie să simtă personajul: “Pentru a intra în rol, trebuie să explorez o altă viaţă diferită de a mea. Este un lucru pe care nu-l reuşesc decât dacă personajul corespunde unei aşteptări personale resimţite în acel moment. În cazul acestui biopic, chiar dacă sunt fascinat de Abe, mă simt numai spectator, cineva care visează să descopere o istorie care îl pasionează. Dar nu interpret. Este ceea ce simt în acest moment. Nu spun că sentimental nu voi evolua, nimic nu este sigur”.
Ezitarea lui a durat şase ani. Cel care l-a convins în final a fost Leonardo DiCaprio, în timpul filmărilor la “Gangs of New York”. “Ar trebui să-ţi reconsideri poziţia. Steven vrea cu adevărat să accepţi. N-ar fi atât de motivat dacă n-ar avea încredere în tine”, i-a spus el. “Nimic n-ar fi fost posibil fără telefonul prietenului meu Leonardo DiCaprio”, a recunoscut Lewis.
Un rol realizat, de asemenea, cu brio, după părerea criticlor, este cel al lui Mary, soţia lui Lincoln, interpretat de Sally Field, posesoare a două Oscaruri şi nominalizată acum din nou la râvnita statuetă, la categoria cea mai bună actriţă în rol secundar.
Pentru rolurile principale, celor trei actori deja amintiţi le dau replica David Strathairn, Joseph Gordon-Levitt, Jackie Earle Haley, Lee Pace, James Spader, Peter McRobbie…
Filmul lui Spielberg, scria un critic, “pare că ar vrea să răspundă, după mai bine de 100 de ani, operei rasiste a lui David Wark Griffith, «Naşterea unei naţiuni», care celebra acţiunile Ku Klux Klan-ului din timpul Războiului de Secesiune”.
