Liviu Dragnea a preluat conducerea Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia

Preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Liviu Dragnea, a preluat conducerea Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CpDR) Sud Muntenia, pe o perioadă de un an, a declarat directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia, Liviu Muşat.

Liviu Dragnea a preluat conducerea Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia

Preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Liviu Dragnea, a preluat conducerea Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CpDR) Sud Muntenia, pe o perioadă de un an, a declarat directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia, Liviu Muşat.

Potrivit acestuia, conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al CpDR Sud Muntenia, în ultima şedinţă de lucru a fost aleasă o nouă conducere. Astfel, preşedintele CJ Ialomiţa, Vasile Silvian Ciupercă, a predat ştafeta conducerii CpDR Sud Muntenia, preşedintelui CJ Teleorman, Liviu Dragnea. De asemenea, în cadrul aceleiaşi şedinţe, preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al CpDR, funcţie ce a fost deţinută de preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu, informează Agerpres.

CpDR Sud Muntenia este organismul regional deliberativ al Regiunii Sud Muntenia, fiind format din 28 de membri. Consiliul funcţionează pe principii parteneriale la nivelul regiunii, în scopul coordonării activităţilor de elaborare şi monitorizare care decurg din politicile de dezvoltare regională. CpDR Sud Muntenia este alcătuit din preşedinţii consiliilor judeţene şi din câte un reprezentant al fiecărei categorii de consilii locale municipale, orăşeneşti şi comunale din fiecare judeţ al regiunii.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru REGIO – Programul Operaţional Regional şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.