Afaceristul Marian Fişcuci, prietenul şi fostul coleg de liceu al lui Liviu Dragnea, a fost achitat definitiv, luni, de instanța supremă pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în dosarul Proinvest.
Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a respins apelul DNA, fiind menţinută decizia de achitare dată în aprilie 2020 de un complet de trei judecători.
În acelaşi dosar, completul de cinci judecători a menţinut condamnarea fostului deputat PSD Adrian Simionescu la 1 an şi 8 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută, el fiind obligat să presteze muncă muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile la Primăria Turnu Măgurele sau la Centrul pentru persoane vârstnice Furculeşti.
Magistraţii au dispus şi confiscarea de la Adrian Simionescu a sumei de 638.085 lei, considerată folos necuvenit rezultat în urma săvârşirii infracţiunii de efectuare de acte de comerţ incompatibile cu funcţia.
DNA i-a trimis în judecată în decembrie 2017, pe Adrian Simionescu, la data faptelor deputat PSD şi acţionar în cadrul societăţii comerciale Fan Speed din Bulgaria (de drept până în 2013 şi de facto în 2014) şi SC SADY COM SRL Turnu Măgurele, şi pe Marian Fişcuci, la data faptei administrator al SC Proinvest SRL Alexandria.
Procurorii au susţinut că, în perioada 2012 – 2014, Marian Fişcuci, prin SC Proinvest SRL Alexandria, a achiziţionat din spaţiul intracomunitar utilaje agricole de la firme consacrate în domeniu, pe care le-a livrat beneficiarilor – firme româneşti. În acest lanţ economico – financiar ar fi introdus o verigă fictivă, respectiv firma bulgărească Fan Speed Nikopole, controlată de Adrian Simionescu, căreia îi erau livrate utilajele agricole, iar aceasta le livra beneficiarilor finali din România. Totodată, la sediul Proinvest se întocmeau formal documente care atestau livrările fictive menţionate, susțineau procurorii.
Marian Fişcuci este implicat şi în dosarul ”Tel Drum”, în care este cercetat Liviu Dragnea. Fişcuci a fost primul patron al companiei Tel Drum, societate privatizată pe vremea când Dragnea era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.
Acum se vad „manariile” DNA peste tot unde erau legaturi cu Dragnea! Doar, doar sare unul si-l „ingroapa” pe ciumatul rosu!!